1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cum se împacă drepturile de autor cu Internetul?

23 aprilie 2010

Din 1995, potrivit unei decizii UNESCO, se marchează, la 23 aprilie, "Ziua internaţională a cărţilor", un eveniment anual dedicat literaturii, cititorilor şi drepturilor de autor.

https://p.dw.com/p/N39v
23 aprilie este "Ziua internaţională a cărţilor"
23 aprilie este "Ziua internaţională a cărţilor"Imagine: picture alliance/dpa

Copierea ilegală a cărţilor şi pieselor muzicale a constituit întotdeauna o problemă pentru autori, dar oarecum neglijabilă până la apariţia Internetului şi posibilităţilor de multiplicare pe cale digitală a datelor.

Or, de la ivirea internetului şi a posibilităţii multiplicării unei cărţi sau piese muzicale de nenumărate ori, prin "copy & paste", fără a se pierde din calitatea originalului, fenomenul copierilor ilegale a luat proporţii nebănuite.

În epoca Internetului, protecţia drepturilor de autor este prioritară
În epoca Internetului, protecţia drepturilor de autor este prioritarăImagine: picture-alliance/ dpa

Ca urmare, autorităţile au luat în colimator reţelele de file-sharing din Internet. Decizia unui Tribunal din Suedia a făcut senzaţie în primăvara anului 2009. Curtea suedeză i-a condamnat atunci pe administratorii reţelei Pirate Bay pentru încălcarea drepturilor de autor la un an de închisoare şi la plata, ca despăgubire, a mai multor milioane de euro.

Se pune însă întrebarea dacă drepturile de autor mai pot fi protejate, odată ce o lucrare a început să circule în Internet. Matthias Spielkamp, expert al platformei "online irights", care are ca scop informarea publicului larg asupra drepturilor de autor, consideră că nu.

"Este iluzoriu să ne imaginăm că putem controla Internetul şi copierea datelor pe cale digitală spre a le transfera într-un sistem asupra căruia putem să cădem de acord pe cale democratică. Trebuie mai degrabă să ne întrebăm în ce fel pot profita artiştii, scriitorii, muzicienii sau regizorii de pe urma utilizării operelor lor în Internet. Aici trebuie găsită o soluţie şi faptul că discutăm pe această temă reprezintă deja un progres"

, a spus Spielkamp.

Uluitor este faptul că există şi susţinători ai multiplicării fără limită a acestor date în internet. Ei consideră că accesul liber la literatură, muzică sau film va duce la creşterea productivităţii culturale, iar eliberarea de restricţiile impuse de drepturile de autor ar fi o evoluţie democratică la nivel global.

Niciunul din susţinătorii acestor idei nu dau însă un răspuns concret la întrebarea privind mijloacele de subzistenţă care le-ar mai râmâne autorilor operelor respective.

Proiectul Google de a crea în Internet o amplă bibliotecă este în continuare controversat
Proiectul Google de a crea în Internet o amplă bibliotecă este în continuare controversatImagine: AP

Potrivit lui Spielkamp: "Există multe domenii de afaceri care funcţionează foarte eficient prin punerea gratuită la dispoziţie a informaţiilor. Firmele respective se bazează pe venituri din publicitate sau din vânzarea de aparatură. Concernul american Apple, de pildă, nu câştigă mulţi bani cu vânzarea pieselor muzicale, ci prin comercializarea aparaturii de care consumatorii au nevoie pentru a descărca muzică de pe platforma online iTunes."

Totuşi, nu multe întreprinderi dispun de resursele financiare ale unui concern de talia Apple. De aceea este trebuie să găsim şi pe viitor o cale de a feri autorii de faliment.

Cel mai amplu litigiu l-a declanşat, în context, proiectul din 2005 a concernului Google de a crea în Internet o uriaşă bibliotecă. Or, copierea a milioane de cărţi şi plasarea lor în reţea a provocat ample controverse şi traduceri în justiţie.

În ciuda acordurilor încheiate de Google cu diverse asociaţii, cu autori şi uniuni de scriitori, proiectul continuă să fie problematic. Fiindcă, potrivit consilierului juridic al librarilor germani, Christian Sprang, oferind acces la milioane de cărţi, Google e pe cale să monopolizeze emergenta piaţă a textelor electronice şi să comercializeze, în interes privat, bunuri culturale adunate de contribuabili timp de secole.

Autori: Günther Birkenstock/ Maria Pascu
Redactor: Petre M. Iancu