1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Cum s-ar putea amplifica securitatea rutieră?

Cazul german e edificator. Tot mai mulţi experţi recomandă dotarea cu sisteme de atenţionare optică şi acustică a şoferilor, în special a celor de camioane şi de autobuze.

default

Aceste sisteme îi avertizează pe conducătorii de autovehicule dacă distanţa lor faţă de autovehiculul circulând în faţă s-a redus periculos. Ravagiile pe care le produce aţipitul la volan s-ar vedea, în fine, eficient combătute.

De mare ajutor ar fi şi sistemele de atenţionare optică, acustică sau de altă natură faţă de pericolul părăsirii propriei benzi de circulaţie, aşa numitele "lane departure warners". Ori programele de stabilitate electronică, sisteme de control care intră automat în funcţiune dacă stabilitatea vehiculului e periclitată grav.

Deşi, în mod îmbucurător, în Republica Federală se înregistrează an de an noi şi noi reduceri ale numărului celor ucişi în accidente de circulaţie pe străzile germane, guvernul berlinez are de gând să aplice din toamnă un nou program de combatere a delictelor rutiere.

Ar urma ca, până în 2020, numărul victimelor omeneşti ale accidentelor să fie redus cu 40 la sută. Cum anume, se ştie, prin pedepsirea şi mai drastică a păcătoşilor.

Or, actualul sistem de pedepse e oricum destul de sever. Amenzile percepute ori sancţiunile administrate contravenienţilor sau delincvenţilor de pe străzi pentru depăşirea vitezei, trecerea pe roşu sau pentru condus periculos, cu nerespectarea distanţei regulamentare, urmează să fie sensibil sporite.

Symbolbild Alkohol am Steuer

Autorităţile proiectează şi o masivă înmulţire a capcanelor radar. Iar în Germania posesia de aparate anti-radar e strict interzisă, încălcarea acestei interdicţii fiind pedepsită drastic.

Din octombrie trecut e posibilă aplicarea de amenzi penale sau contravenţionale în alte ţări ale UE decât în cele în care au fost săvârşite încălcările de reguli. În practică, s-a dovedit însă că statele membre ale Uniunii nu prea se înghesuie să facă uz de această posibilitate. Motivul e simplu. Amenzile încasate nu intră în visteria ţării în care s-a comis contravenţia sau delictul, ci în a celei în care trăieşte contravenientul. Ceea ce a redus perceptibil entuziasmul autorităţilor de a cere ajutor din ţări străine.

În Germania există, în materie de frecvenţă a încălcărilor regulilor de circulaţie, un clivaj amplu între bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, în favoarea celor din urmă - femeile şi bătrânii le încalcă net mai rar - cele mai multe fiind comise de şoferi între 25 şi 44 de ani.

Cu toate acestea, cei vârstnici au intrat în colimator. Guvernul vrea să-i determine să se supună unor controale vizând capacitatea lor de a conduce. Acestea ar urma să fie voluntare, pentru că autorităţile n-au reuşit să impună, politic, obligativitatea supunerii bătrânilor la astfel de controale.

Dar în Germania autodisciplina multor şoferi e mare, nu puţini oameni sunt mândri de conştiinţa lor civică şi se aşteaptă ca multe persoane trecute de prima şi de a doua tinereţe să-şi asume benevol testele preconizate de ministrul german al transporturilor.

În plus, autorităţile germane îi încurajează pe biciclişti să poarte căşti.

În fine, guvernul federal investeşte doar în acest an aproape 400 de milioane de euro pentru amplificarea securităţii rutiere, în special a celei de pe şoselele naţionale.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu