1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cum să limităm manevrele “iniţiaţilor”

Curtea Constituţională a respins contestaţia formulată de Avocatul Poporului împotriva transferului ICR de sub autoritatea preşedintelui republicii sub cea a senatului.

Dincolo de problema de natură cultural-politică a bătăliei pentru ICR, se strevăd acum câteva chestiuni vitale din punct de vedere instituţional.

În primul rând, CCR a respins o reclamaţie a Avocatului Poporului. Se poate spune că acest lucru se întâmplă, statistic, în cel puţin jumătate din cazuri, rolul „ombudsmanului” fiind să încerce.

Totuşi, ar trebui să se remarce că Avocatului Poporului nu ar trebui tratat ca „un poştaş” (după expresia unui fost deţinător al funcţiei) al partidelor sau al diferitelor grupuri de interese. Avocatul Poporului are discernământul său şi rolul său legat de protejarea cetăţeanului. Or, în cazul ICR, sesizarea Avocatului Poporului a fost, mai curând o formă de recurs politic.

Indiferent cât de greşită ar putea fi considerată schimbarea formei de organizare a ICR, nu se poate vorbi de o încălcare a drepturilor cetăţenilor. De altfel, riscul evident, care a crescut tot mai mult în ultimii ani, a fost ca Avocatul Poporului să devină un instrument prin care opoziţia să blocheze, nelegitim, anumite decizii (ordonanţe) ale guvernului.

În cele din urmă, CCR a lămurit pe jumătate lucrurile, respingând recent şi contestaţia privind revocarea în parlament a unui deţinător al acestei înalte funcţii. Atâta doar că revocarea unuia şi numirea altuia nu rezolvă mare lucru. Ar trebui să se întreprindă o revizuire mai amplă a instituţiei, în aşa chip încât să nu devină o pârghie ascunsă şi nelegitimă de putere politică. S-ar putea ca astăzi să te bucuri că ai la dispoziţie un instrument prin care să blochezi o decizie rea a guvernului, iar mâine acest lucru să se întoarcă împotriva ta.

În sfârşit, decizia de marţi privitoare la ICR aduce vrând-nevrând în discuţie chiar condiţia Curţii Constituţionale. Cei care au apărat Curtea Constituţională în mod făţarnic (ei înşişi fiind autorii celor mai teribile diatribe împotriva judecătorilor Curţii) se văd acum nevoiţi să tacă, deşi evident decizia nu le convine. Ar trebui să se încheie pe viitor şi acest circ: Curtea Constituţională este o „autoritate absolută şi intangibilă” pentru cei care profită de deciziile ei şi „instituţie coruptă şi decăzută” pentru cei care au de pierdut.

Dar nu e suficient ca mediul politic să asume o conduită ascetică, ar fi nevoie ca şi Curtea să treacă printr-un proces de reformulare, în aşa fel încât judecătorii să se bucure de o susţinere politică mai largă decât majoritatea guvernamentală.

În sfârşit, mediul politic românesc pare să ignore un lucru: dacă Avocatul Poporului şi Curtea Constituţională au dobândit nelegitim un rol politic atât de mare, este pentru că cetăţenii de rând nu au dreptul sesizării directe. Sesizarea Curţii este restricţionată sever, fiind fatalmente manipulată de iniţiaţi. Dacă cetăţenii ar dobândi dreptul de a sesiza direct Curtea Constituţională, aria de manevre politice s-ar îngusta simţitor.