1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cum poate reuşi procesul de integrare a imigranţilor ?

15 iunie 2009

La Berlin are loc o conferinţă europeană cu tema: Cum poate fi ameliorat procesul de naturalizare a migranţilor?

https://p.dw.com/p/I8AT
Imagine: dpa

Politica de integrare intră în principiu în competenţa fiecărui stat membru al UE, fapt pentru care viziunile guvernelor diferă, în anumite puncte, în mod esenţial. Cu toate acestea, executivele statelor membre au hotărât să coopereze în domeniul integrării străinilor şi să organizeze periodic schimburi de informaţii şi experienţă. În plus, ele au căzut de acord asupra unor principii comune.

Astfel, problema integrării se aplică numai în cazul persoanelor aflate legal pe teritoriul UE şi care au intenţia de a se stabili într-unul din statele membre. Mai departe, procesul de integrarea este, în opinia UE, bidirecţional, solicitând efoturi active atât din partea imigranţilor cât şi din partea societăţilor care i-au primit. Prin urmare, integrarea nu poate avea loc decât dacă ambele părţi ajung să se cunoască reciproc. Majoritatea statelor membre ale UE sunt de părere că îndatorirea de bază le revine în acest context imigranţilor. Ministrul federal de interne, Wolfgang Schäuble, a explicat problema în felul următor :

Cine nu ştie unde trăieşte sau încotro se îndreaptă, şi cine nu stăpâneşte limba ţării adoptive măcar la un nivel minim, nu are şanse reale de a se adapta".

Un proces bidirecţional

Integrarea cu succes a imigranţilor în ţările adoptive se manifestă în plan economic, social şi democratic. Statele membre ale UE stimulează procesul de naturalizare, între altele, cu ajutorul cursurilor de limbă şi al unor măsuri ce ţin de politica pieţii muncii, dar şi prin intermediul anumitor legi anto-discriminare. Comisia Europeană a iniţiat, la rândul ei, o serie de programe de promovare a integrării, acordând sprijin acţiunilor concrete de încurajare a imigranţilor şi făcându-le publice, drept exemple de integrare.

În ultimii ani, mai ales de la atentatele islamiste de la 11 septembrie 2001, politica europeană de integrare a suferit un regres puternic. De atunci încoace au loc aprigi controverse pe marginea disponibilităţilor şi aptitudinilor de integrare, limite existând de ambele părţi, atât la imigranţi cât şi în societăţile care i-au primit. Majoritatea guvernelor europene solicită tot mai mult din partea imigranţilor ca aceştia să accepte legislaţia şi valorile comunitare. Alternativa unei izolări sociale a imigranţilor este exclusă, singurul ţel al statelor UE fiind reuşita integrării acestora.

Mesajul UE

Preşedintele Comisiei Economice şi Sociale a UE, Mario Sepi, tratează problema într-un context mai larg :

Modelul integrării europene este unul complex. Şi dacă nu există capacitatea de a-i integra pe cei nou-veniţi în UE, se pierde mesajul pe care-l adresăm lumii. Deoarece mesajul nostru este tocmai acela al unui proces de integrare la nivel naţional, social şi economic".

Opinia lui Mario Sepi suferă de idealism. Cu toate acestea, UE acţionează, prin politica sa de integrare, şi în propriul interes economic, dat fiind faptul că imigraţia şi integrarea reprezintă o modalitate de a soluţiona problema societăţilor europene care îmbătrânesc tot mai mult.


Autori : Christoph Hasselbach/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor : Rodica Binder