1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Cum poate fi ajutat un stat aflat în pragul falimentului?

Miniştrii de finanţe şi ai economiei din UE se reunesc astăzi la Bruxelles pentru a se consulta asupra posibilităţilor de sprijinire a statelor aflate în incapacitate de plată.

default

Moneda euro e atât de puternică precum sunt statele din spaţiul euro. Cu adevărat bine nu-i merge nici uneia din ţările membre. Unele ţări însă se află într-o situaţie extrem de critică. Ce s-ar întâmpla dacă Italia, Spania sau Grecia s-ar afla în incapacitate de plată?

Comisarul european pentru politica monetară, Joaquin Almunia arată că ar putea exista mai multe căi prin care s-ar putea manifesta solidaritatea faţă de statul aflat în pragul falimentului. “Dacă există voinţa politică, se va găsi şi soluţia potrivită” spune Almunia. În ce priveşte crearea unui fond comun de creditare a statelor din zona euro, se întrevăd câteva probleme. Din cauza unei îndatorări excesive, mai ales ţările răsăritene, care fac parte din zona euro, sunt nevoite să plătească dobânzi tot mai mari. Dacă s-ar pune bazele unui fond comun de creditare, atunci pentru o ţară precum Grecia povara datoriilor ar fi ceva mai redusă.

Ministrul german de finanţe, Peer Steinbrück, nu este adeptul acestei idei, dar într-un caz critic, Berlinul va trebui să-i sprijine pe partenerii aflaţi la greu. Jacob von Weizsäcker de la Institutul de Cercetări Economice din Bruxelles, avertizează că falimentul unuia din statele member în spaţiul euro ar avea urmări negative asupra celorlalte state. Von Weizsäcker mai spune că, deşi măsura nu e tocmai populară, ea ar putea fi necesară, aşa cum se întâmplă cu băncile: “Până la urmă se pierd mai puţin bani dacă se găseşte o cale de salvare a băncilor. La fel s-ar putea crea o situaţie în care ar fi chiar în interesul contribuabilului german să sprijine Grecia.”

Întrebarea care se pune însă este cum să arate acest ajutor? Tratatul de la Maastricht este în această chestiune foarte strict. Ţările membre nu-şi pot reduce una alteia datoriile. Şi Banca Centrală Europeană are practic mâinile legate. Ea nu poate prelua datorii ale statelor membre.