Cum funcționează de fapt guvernele

Este deprimant să ne dăm seama cât de puțin știm despre activitatea guvernelor noastre și despre cum se fac legile în realitate, despre cine are interesul să se întâmple un lucru sau altul sau cine se opune. Sigur, nici mai demult nu era altfel, dar astăzi avem pretenția că trăim într-o epocă a transparenței și dezbaterii democratice. Noroc cu memoriile care mai aduc la lumină fapte pe care poate nici arhivele nu le înregistrează - deși astăzi nici memorii nu se mai scriu - sau cu izbucnirile neașteptate de sinceritate ale unora sau altora care clarifică, post-factum, anumite întâmplări. Așa este cu mărturia fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu, care ne explică de ce a scos din legea Educației o reglementare a homeschooling-ului: ” O doamnă deputat pe care o apreciam foarte mult îmi cerea cu o insistență neobișnuită să introduc asta în lege. A renunțat repede în fața argumentelor echipei ministerului și mi-a dezvăluit și motivul insistenței inițiale: cei care insistau pe lângă mine păreau să aibă motive religioase, zice ea. Eu nu ezit să o spun mai pe șleau: acei oameni, și nu numai ei, erau niște sectanți ciudați.” (http://funeriu.blogspot.ro/)

Argumentația sa pare înrudită de-aproape cu a profesoarei norvegiene care, așa cum ne amintim, făcuse un denunț împotriva soților Bodnariu și care se arăta îngrijorată că educația copiilor era ”prea creștină”. Căci mai departe el spune de-a dreptul: ”O spun clar cu atât mai mult cu cât aveam și alte informații instituționale credibile: cei care insistau pe la toate ușile erau sectanți ciudați care aveau ca unic scop îndoctrinarea religioasă a copiilor prin acest mijloc”.

Ce înseamnă ”informații instituționale credibile” o să lăsăm deocamdată deoparte. Nu înainte de a-i cere fostului demnitar să ne spună dacă e vorba de informații primite de la SRI, ceea ce probabil că nu o să facă, căci ar fi vorba de o dezvăluire privind un atac direct la libertatea religioasă a unor cetățeni români. Și nu e vorba de absența unei reglementări a ”școlii acasă”, ci de culegerea de informații despre grupurile religioase și punerea lor sub supraveghere, deși, după toate aparențele, nu era vorba de islamiști radicali, ci de grupări neoprotestante.

În orice caz, mărturia fostului ministru e mai prețioasă decât tonele de relatări ale timpului, căci ne arată că statul laic nu este deloc neutru, așa cum pretinde. Evident cultele mari au încă mijloace să se apere și să conserve un echilibru fragil, dar cele mici cad victime ale acestui război nevăzut. Guvernul Boc, mai mult decât altele, era animat de perspectiva aceasta anti-religioasă, fiind susținut de conducerea de atunci a PDL care manifesta o vădită idiosincrazie față lucrurile ”popești”. Este o ironie că Elena Udrea a ajuns astăzi să-și pregătească un master în Consiliere pastorală și asistență psiho-socială și să-și dorească chiar să se înscrie la Teologie (așa cum a anunțat la un post de televiziune), căci pe vremuri trecea în partid drept o mare adversară a temelor tradiționaliste. Eșecul legii care își propunea să limiteze numărul avorturilor prin consiliere psihologică s-a datorat în primul rând trădării PDL care nu văzuse cu ochi buni inițiativa aceea a unui grup restrâns, pe care o tolerase la final de mandat în disperare de cauză, dar pe care a abandonat-o cu prima ocazie.

Dar important este să vedem că statul nu este neutru așa cum pretinde și că, de fapt, în spatele ușilor se decide mereu părtinitor. Fiecare are dreptul să-și manifeste propriile convingeri, dar ceea ce dă de gândit este faptul că în chestiunile vitale, care ating subiectele cele mai sensibile, se poate decide fără nicio dezbatere publică, în cercuri mici care utilizează ”informații instituționale credibile”.

Iar decizia împotriva ”școlii acasă” este cu atât mai alarmantă cu cât presupoziția care o animă este că societatea trebuie să fie guvernată de un singur sistem de idei, că nu trebuie să existe niciun grup distinct și nicio idee care să rivalizeze cu doctrina oficială. Ba, mai mult, că tot ceea ce se abate de la ”normă” iese din cadrul democrației și, prin urmare, din sfera lucrurilor admisibile.