Cum funcţionează Serviciul european de externe

Pe de-o parte, prin Catherine Ashton, Uniunea Europeană dispune de un ministru de Externe, chiar dacă titlul său oficial este de "Înalt reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună".

Pe de alta, statele membre au căzut de acord să înfiinţeze un serviciu european de externe, însărcinat să traseze liniile politicii externe a UE.

Până în ultima clipă, Serviciul European pentru Politica Externă a fost un măr al discordiei. S-a tot dezbătut câtă influenţă să aibă statele membre, ce structură urmează a avea acest super-minister şi cine să ocupe cele mai importante funcţii. În ciuda tuturor controverselor, Catherine Ashton a tot subliniat ce avantaje prezintă noua instituţie: "Înfiinţarea acestui serviciu permite tuturor celor 27 de state membre să colaboreze. Vrem să găsim răspunsuri comune la principalele probleme ale lumii contemporane. Nu este vorba de a sustrage ceva statelor membre, ci de plusvaloarea care rezultă din colaborarea celor 27 de state."

Serviciul European pentru Politică Externă, în cadrul căruia vor lucra pe termen lung aproximativ 7.000 de funcţionari, este menit să sprijine activitatea Înaltului Reprezentant. Pe de-o parte, el preia atribuţiile unui Minister de Externe clasic, cu sediul la Bruxelles, pe de alta diplomaţii săi vor apăra interesele UE în peste 100 de ambasade din întreaga lume.

Începerea activităţii acestui serviciu este o veste extraordinară pentru diplomaţia europeană, a declarat ministrul german de Externe, Guido Westerwelle: "Europa trebuie să fie capabilă să ia poziţie faţă de crizele din întreaga lume, în primul rând diplomatic. De aceea este atât de important pentru noi Serviciul European pentru Politică Externă."

Eurodeputatul belgian şi negociator pentru Serviciul de Politică Externă, Guy Verhofstadt, apreciază că abia acum a apărut şansa unei politici externe a blocului comunitar. El a subliniat: "Haideţi să fim oneşti. Până acum nu a existat o politică externă comună a UE. Îmi aduc aminte de războiul din Irak, cu care ne-am ocupat la nivelul UE vreme de exact 50 de secunde. Europa nu era atunci în stare să discute despre acel subiect, iar despre o poziţie comună nici nu putea fi vorba. Aşa ceva nu este permis să se repete."

Aprigele controverse legate de alcătuirea concretă a Serviciului European pentru Politică Externă au fost depăşite prin intermediul unui compromis. Pe de-o parte, noua instituţie este subordonată liniilor directoare ale comunităţii, pe de alta, şi statele membre au putere de decizie. Iar funcţionarii sunt selectaţi exclusiv în baza competenţei lor profesionale.

Astfel, dorinţa, cu precădere a multor state esteuropene, de introducere a unei cote geografice, nu mai este de actualitate. Este şi bine aşa, consideră eurodeputatul liberal german, Alexander Graf Lambsdorff. El a evidenţiat: "Câteodată apare impresia că aceasta ar fi cea mai importantă temă. Nu este aşa. Germania, de pildă, ar avea enorm de câştigat de pe urma unei astfel de cote. Cu toate acestea, eu sunt împotrivă."

Germania ocupă în noul serviciu european cel puţin două posturi de importanţă strategică. Helga Schmid, consilieră a foştilor miniştri germani de Externe, Klaus Kinkel şi Joschka Fischer, devine secretar general adjunct al instituţiei, iar Markus Ederer preia conducerea Ambasadei UE la Beijing.

Autori: Monika Dittrich / Ioachim Alexandru
Redactor: Petre M. Iancu