1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cum ar trebui să fie viitorul preşedinte?

Se spune mereu că poporul român doreşte să-şi aleagă preşedintele printr-o procedură directă, dar nimeni nu a prezentat până acum nicio argumentaţie serioasă.

În 2004 alegătorii potenţiali ai partidelor de opoziţie erau convinşi, în majoritatea lor covârşitoare, că Traian Băsescu nu are deloc calităţile unui preşedinte şi că ar fi în schimb un bun prim ministru. El se remarcase prin competenţele sale administrative, prin energia ”executivă", dar nu părea să aibă suficientă distincţie. Pe atunci societatea românească era mai exigentă şi nu îi plăcea un preşedinte cu mânecile suflecate, glumind cu oricine, luîndu-se la harţă cu oricine, bruscând toare regulile şi încălcând toate convenienţele.

Astăzi însă exigenţa a scăzut simţitor. După Traian Băsescu criteriile însele ale prezidenţialităţii au fost bulversate total, iar lumea nu mai ştie pur şi simplu ce vrea. Aceasta este o constatare dramatică, căci a şti ce vrei nu vine de la sine, ci este rezultatul unei întregi educaţii. Ca să şti ce carte să alegi îţi trebuie o bună orientare culturală obţinută prin lecturi anterioare, ca să şti ce muzică ”îţi place” ai nevoie de o ureche exersată. La fel este şi în politică unde o întreagă tradiţie socială cu ritualurile şi exigenţele ei îi învaţă pe noii cetăţeni ce să dorească. După ´89, de pildă cei mai mulţi se declarau încântaţi de figura unui ştab cu căciulă brumărie care promitea o politică mai umană, iar alţii aspirau la o distincţie croită după chipul celor din ”lumea liberă”.

Or, astăzi e prea clar că adevărata criză stă în faptul că cei mai mulţi oameni nu mai dispun de criteriile alegerii. Nu există o conjuctură mai proastă decât aceasta în care totul este posibil, căci nu mai există lucruri inadmisibile. De aceea legislatorii ar trebui să se gândească de două ori înainte de a decide ce fel de preşedinte vor statua în noua Constituţie. Se spune că ei nu pot contrazice preferinţele poporului, care doreşte să-şi aleagă preşedintele printr-o procedură directă. E adevărat, dar numai şi numai pentru că preşedintele este investit cu puteri foarte mari. Dacă preşedintele nu va putea să decidă politica guvernului, dacă nu el va participa la întrunirile Consiliului European, dacă nu el va decide prin mecanismul veto-ului cine să fie ministru şi cine să nu fie, atunci poporul nu va mai fi deloc interesat de alegerea directă. Ar fi o investiţie risipită. De ce să investeşti un om cu cea mai înaltă încredere dacă el oricum are un mandat limitat şi nu poate veni în întimpinarea aspiraţiilor tale? Nu ar fi mai firesc ca investiţia aceasta politică să se îndrepte către cei cu adevărat responsabili?

În ciuda a ceea ce se spune din ignoranţă sau cu rea intenţie, poporul nu are nicio preferinţă constituţională. Poporul doreşte doar să-şi manifeste suveranitatea în mod real şi doreşte ca aspiraţiile sale de libertate, justiţie şi prosperitate să se regăsească în politica guvernului investit. Revine apoi legiuitorului să aleagă formula cea mai potrivită. De asemenea poporul cere să ştie cine asumă responsabilitatea reală a guvernării şi, ca orice suveran neiertător, cine va trebui să plătească la următoarele alegeri.

Se vede aşadar că nu există niciun argument pentru a menţine situaţia actuală. Dimpotrivă, există numai contra-argumente. În plus după tot ce s-a întâmplat în ultimii ani, când respectul însuşi pentru funcţia prezidenţială a fost grav alterat, când societatea a abandonat exerciţiul solemnităţii în raport cu demnităţile publice, ar fi momentul ca funcţia însăşi să fie reformulată.

Să fim conştienţi că, în ambianţa publică din România în care taberele politice şi presa afiliată urmăresc de-a dreptul asasinarea morală a adversarilor, va fi foarte greu pentru oricine să recupereze respectul pierdut, mai ales dacă puterile sale vor fi diminuate.