Cum am ajuns aici sau despre impostură

În urmă cu cîteva zile “Noua Generaţie” a organizat şi primul său congres pentru legalizarea tranzacţiei- explicit pentru alegerea statutară a lui Becali ca preşedinte. În treacăt fie spus, prezidentul a fost intrigat că au fost şi cîteva voturi împotrivă, neînţelegînd în ruptul capului cum pe moşia sa, numită “Noua Generaţie”, cîţiva truditori au avut obrăznicia să-l conteste.

Un post de televiziune autohton aservit partidului guvernator- dacă nu cumva e chiar proprietatea oamenilor lui Năstase- îl cultivă insistent pe Becali. Imediat după congresul partidului consilierul său personal Dan Pavel a apărut pe sticlă şi a făcut mărturisiri despre patronul partidului: Becali s-a apucat de citit, s-a pus adică cu burta pe carte. Dar pentru că timpul îi este măsurat la secundă- ca să fiu mai exact la centimă-, Dan Pavel îi citeşte el, în maşină în deplasările prin judeţe, din cursurile pe care le ţine la facultate: îi face un melanj din ştiinţele politice, sociale, economice, etc. La început proprietarul “Noii Generaţii” îşi lua notiţe, dar acum nu mai e cazul, asimilează din mers, ceea ce e un semn al inteligenţei, zice Dan Pavel.

Mai nou Gigi Becali a făcut o mărturisire, la acelaşi post de televiziune: “Dumnezeu mi-a spus: ai bani, ai imagine, viitorul tău este în politică.”

Gigi Becali e un personaj pitoresc, neam de oieri, drept pentru care a cumpărat multe hectare de pămînt într-o zonă rezidenţială- la linia orizontului ce desparte Bucureştiul supraaglomerat şi poluat pe toate fronturile de Bucureştiul binecuvîntat de o salbă de lacuri, păduri, ceva mai multă răcoare şi linişte. Neam de oieri aşadar, personajul nostru a investit în pămînt, nu pentru păscut oile moşilor şi strămoşilor, ci pentru a-l vinde bucată cu bucată pricopsiţilor tranziţiei. În prezent, pămînturile lui Becali nici nu mai pot respira de vilele şi cartierele rezidenţiale construite de cei care au ştiut cu ce ingrediente se mănîncă tranziţia- de aceea au şi tras de ea pînă în zilele noastre şi încă o mai întind cît se poate. Afacerea cu partidul se pare că a fost pusă la punct în cabinetele PSD de vreme ce Becali a recunoscut că a fost “inspirat” în această investiţie de artizanul jocurilor de culise al partidului de guvernămînt Viorel Hrebenciuc. În fine, la vremea respectivă noul proprietar al partidului de buzunar “Noua Generaţie” anunţa că va investi în partid 3-4 milioane de dolari.

Nu a trecut mult timp şi presa a anunţat cu stupoare că politologul Dan Pavel, o creaţie post decembristă a lui Vladimir Tismăneanu, a devenit consilierul personal al lui Gigi Becali. S-au mai mirat oamenii de bun simţ şi de alte asemenea vînzări-cumpărări de aşa-zise repere morale ori măcar intelectuale, perfectate în cabinete mult mai bine antifonate decît moşia lui Becali- şi mă refer în special la primul ministru Năstase care a reuşit să cumpere salutul de “Bună dimineaţa, Şefu ” de la jurnalişti de valoare, economişti, scriitori, sociologi. Dau doar exemplul şefului cancelariei primului ministru Alin Teodorescu- un personaj controversat, dar cotat drept bun profesionist pînă cînd a acceptat prima pungă de arginţi, prima ”punguţă cu doi bani” de la Adrian Năstase. Mai sînt şi altele, iar ascultătorii postului de radio de bună seamă că le cunosc şi, ca şi mine, le dezaprobă derapajele, baletul moral pe care îl exersează fascinaţi de iluzia puterii pe care le-ar da-o înregimentarea politică în casta celor care conduc România. O Românie în care uneori aerul devine irespirabil cînd atîtea şi atîtea pseudo statui morale se dovedesc a fi nimic altceva decît biete victime ale arivismului.

Am citit listele candidaţilor din partea liberalilor pentru viitorul parlament. Va dispărea din viitorul Senat Alexandru Paleologu, dar va reveni Radu Câmpeanu. Acesta din urmă a fost liberalul nostru număru unu după decembrie 89. Pe el l-am meritat, pe el l-am avut. Pînă cînd a avansat ideea năstruşnică să-l chemăm pe regele Mihai întîi de Hohenzolern şi să-i facem campanie electorală pentru a-l alege badea Ion din satul Flămînzi preşedinte. După decembrie 89 au ieşit în faţă o armată de pseudo statui morale ca ciupercile după ploaie. Rînd pe rînd cele mai multe dintre ele s-au dovedit a fi simple marionete ale lor şi ale sistemului deopotrivă.

Totuşi simt nevoia ca în final să dau un nume- fireşte nu e singurul- despre care cred că a făcut în toţi aceşti ani un exerciţiu sever cu sine de a se privi zilnic într-o oglindă bună, nemincinoasă, şi care după decembrie 89 a rămas consecvent cu sine: mă gîndesc la scriitorul Octavian Paler care, după ştiinţa mea, a refuzat orice ofertă politică. Probabil şi pentru a-şi putea păstra libertatea de gîndire şi exprimare publică, pe lîngă celelalte motive- unele ştiute de chiar cititorii comentariilor sale din presă.