1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cum a fost anticomunismul aruncat de la balcon

La sfârşitul unei săptămâni pe care am fi dorit-o liniştită, dar care s-a dovedit a fi mai zbuciumată afectiv decât în mulţi alţi ani, comentariul lui Vlad Mixich pune un bemol la ultimele evenimente.

default

Parlamentului României, văzut din interior

Mă pregăteam de un furios text anticomunist când am citit următorul anunţ postat de Oana Niculescu-Mizil pe Internet: „Sunt la Călăraşi şi mă îndrept către Monumentul Eroilor, pentru ceremonia de depunere a coroanelor, alături de colegii mei de partid. Vă invit pe toţi, călărăşeni, să veniţi să cinstim împreună memoria celor căzuţi în Revoluţia din decembrie 1989 pentru România!”.

Sesizaţi comicăria? La 21 de ani distanţă, nepoata unuia dintre cei mai redutabili demnitari comunişti depune coroane, în calitatea ei deputăţească, în memoria Revoluţiei din '89. La Călăraşi! Şi iată cum s-a transformat anticomunismul în caraghioslâc. Era un fenomen inevitabil într-o ţară în care, în timp ce unii sunau goarna vânătorii de securişti şi comunişti, aceştia din urmă construiau capitalismul.

Şi asta nici măcar nu e un secret. În România abundă datele despre afacerile prospere ale foştilor securişti, despre funcţiile importante pe care au ajuns să le deţină într-un stat membru NATO şi UE sau despre bătrâneţile lor liniştite.

Mi-aduc aminte că, în urmă cu un an, l-am văzut pe Iulian Vlad, şeful Securităţii în 1989, vorbind la lansarea cărţii fostului său aghiotant, Aurel Rogojan. Ambii doi domni bine, degajând putere şi vorbind calm despre istoria recentă a României. Nu arătau deloc ca doi bărbaţi înfrânţi de capitalism.

Pentru cei care mai au încă îndoieli în privinţa celor care au prosperat de pe urma tranziţiei, o lectură a studiului lui Marius Oprea, “Moştenitorii Securităţii”, poate fi edificatoare. Cartea nu mai e de găsit în librării, dar poate fi descărcată de pe Internet.

Şi mai interesantă este însă argumentaţia din ultima carte a lui Tom Gallagher, “Deceniul pierdut al României”. Profesorul britanic se opreşte în acest volum doar pasager la originea comunistă a elitelor dâmboviţene pentru a remarca şi demonstra iscusinţa cu care acestea au reuşit să păcălească birocraţia de la Bruxelles şi să transforme integrarea europeană a României dintr-o realitate practică într-o aplicaţie rămasă doar pe hârtie.

Antrenaţi decenii bune în disimularea specifică epocii ceauşiste, foştii demnitari comunişti de rangul doi - ajunşi după 1989 în fruntea bucatelor - erau în 2000 versaţi maeştri ai camuflărilor. Profitând şi de constelaţia politică europeană, politicienii de la Bucureşti au reuşit să intre în Uniunea Europeană fără să fi aplicat vreo reformă consistentă.

La 21 de ani după revoluţia din 1989, un eveniment tragic are loc în timpul unei şedinţe a Parlamentului României. Un bărbat se aruncă de la un balcon, aflat la o înălţime de 7 metri, strigând “libertate” în timpul discursului premierului Emil Boc. Un gest cu o încărcătură simbolică mare, utilizat rapid de către mediul politic.

A apărut inclusiv comparaţia cu gestul lui Liviu Babeş, braşoveanul care în 1989 s-a autoincendiat într-un protest anticomunist. Dar acel gest vine dintr-o vreme în care anticomunismul românesc putea şi însemna mult mai mult decât astăzi.

Autor: Vlad Mixich

Redactor: Petre M. Iancu