Cum a devenit Berlinul Paris

Deşi îi place să bea cafeaua din ceşti vechi de porţelan şi nu renunţă la anumite lucruri, pe care le cumpără întotdeauna din pieţele din România, Carmen-Francesca Banciu e o femeie modernă, care crede că succesul înseamnă printre altele adaptare la nou. Uneori scrie ore în şir într-o cafenea din centrul Berlinului, oraş care, între timp, a devenit- aşa cum autoarea a recunoscut chiar în titlul unuia dintre romanele sale cele mai cunoscute - Parisul ei. ”Berlin ist mein Paris”, este titlul cărţii, care a apărut la editura Ullstein, în anul 2002.

”Până nu ajungi să fii cunoscut în străinătate, nu dă lumea prea mulţi bani pe tine”

A câştigat nenumărate premii internaţionale de literatură şi predă studenţilor cursuri de scris creativ, în Anglia, Franţa şi Portugalia, printre altele. Carmen-Francesca Banciu spune că în România, aprecierea unui artist este încă strâns legată de recunoaşterea lui în străinătate.

“Am venit în Germania la sfârşitul lui 1990, invitată ca bursieră DAAD. Este un program, prin care sunt invitaţi artişti din toată lumea, să stea la Berlin pentru un an de zile şi să lucreze la un proiect, pe care l-au început. Iniţial am venit la Berlin fără să am vreo relaţie specială afectivă cu Berlinul, sau cu Germania. Relaţia mea afectivă era cu Parisul şi cu Franţa. Visul, de când eram copil, era să trăiesc la Paris, ca scriitoare. De altfel, se ştie că românii, dacă e să fie recunoscuţi în ţară, întâi trebuie să fie recunoscuţi în străinătate. Cel puţin asta este experienţa mea şi ceea ce am observat eu până acum. Dar, intuiţia mea mi-a spus, deja din primul moment, că acesta este un oraş foarte important, nu numai pentru Germania, ci pentru Europa. Este un oraş reprezentativ pentru ce se întâmplă astăzi în Europa şi in lume. E o sursă de inspiraţie şi are foarte mult loc pentru proiecte noi, pentru viziuni noi, care se pot realiza la Berlin. Adevăratul Paris, adică ceea ce înţeleg eu prin Paris, este în momentul acesta la Berlin. Berlinul încorporează Parisul şi Bucureştiul.”

Multe de spus

Autoarea scrie în limba germană, de când s-a stabilit la Berlin. Ea spune că în ciuda faptului că a crescut în România, cu o mentalitate în care predominau atitudinea demoralizatoare şi lipsa de încredere, germanii au fost cei care au încurajat-o să publice în limba ţării în care trăieşte. Primul volum de povestiri, tradus din limba română, a apărut în 1992, la editura Rotbuch, cu titlul “Fenster in Flammen” (Ferestre în flăcări). Aceeaşi editură a publicat în anul 2007 romanul “Das Lied der Traurigen Mutter” (Cântecul mamei triste) care, consideră autoarea, este lucrul pe care l-a făcut până acum cel mai bine.

“Am vorbit puţin germana în copilărie. Nu am studiat niciodată limba germană şi am venit cu bagajul de cunoştinţe al unui copil de 6-7 ani. Am trimis la început volumul, pe care l-am terminat, am avut norocul de a publica unele povestiri în reviste literare de aici şi la radio, şi le-am trimis la 3 edituri. Două au răspuns pozitiv. M-am decis pentru Rotbuch şi a apărut prima carte cu care am avut succes. Nu vreau să spun lucruri mari, dar am avut foarte multe lecturi şi mi-am dat seama, că ceea ce plănuiam şi lucrurile la care aspiram nu sunt numai în imaginaţia mea, ci că într-adevăr pot să trăiesc ca scriitoare. Consider că ultima mea carte este până acum lucrul pe care l-am făcut cel mai bine. A primit şi rezonanţa necesară, sau rezonanţa care i se cuvine. Dar ştiu că pot mai mult şi că mai am încă multe de făcut, de realizat şi de exprimat.”

Ceva ce nu există în România

Am întrebat-o pe Carmen-Francesca Banciu dacă Germania a reprezentat o şansă pentru cariera ei, sau dacă, dimpotrivă, s-a lovit vreodată de statutul de imigrant.

“Cred că Berlinul mi-a oferit ceva extraordinar, ceva ce nu am primit în România, un lucru pe care nu l-am întâlnit nici în familia mea, nici în educaţia de la şcoală, nici în atitudinea prietenilor, sau a cercurilor literare. O atitudine pozitivă. Primul lucru pe care îl spun este că sunt româncă. Nu am avut niciodată probleme din această cauză. S-a întâmplat să întâlnesc foarte mulţi studenţi români. Am întâlnit tineri extraordinari, talentaţi, dar şi o categorie de tineri, care se victimizează, sau consideră că a fi român este o ruşine. Atunci când se duc în lume, cred că lumea trebuie să le dea lor ceva şi dacă nu le dă, denigrează tot ceea ce îi înconjoară, sau tot ce au întâlnit acolo. Dacă eşti demn, corect şi bineînţeles muncitor şi îţi faci treaba bine, să crezi că are sens să faci un lucru, să faci lucrul care îţi place, care te atrage şi atunci să- l faci bine, dacă urmezi aceste minime şi simple principii în Germania, succesul îţi este asigurat.”

Autor: Lavinia Piţu, DW-Berlin
Redactor: Laurentiu Diaconu-Colíntineanu