1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Cultura în actualitate

Mircea Cărtărescu, Filip Florian şi Cătălin Dorian Florescu vor participa la Târgul de Carte de la Leipzig.

default

Târgul de Carte de la Leipzig

Un oraş întreg stă sub semnul literaturii: între 13 şi 16 martie se desfăşoară la Leipzig Târgul Internaţional de Carte. Autorii invitaţi vor citi fragmente din cărţile lor în săli de teatru, universităţi, muzee sau biserici, unii dintre ei optând pentru locaţii mai puţin obişnuite, de la baruri la saloane de coafor. Programul cuprinde în jur de 1.900 de manifestări culturale, la care vor fi prezenţi peste 1.500 de autori. Invitatul de onoare al acestei ediţii este Croaţia.

La Târgul de Carte de la Leipzig vor fi prezenţi unii dintre cei mai celebri autori români contemporani. Mircea Cărtărescu va prezenta fragmente din volumul "De ce iubim femeile", care a apărut recent în traducere germană la prestigioasa editură Suhrkamp. Autorul de origine română Cătălin Dorian Florescu va citi fragmente din noul său roman "Zaira" în cadrul Târgului de Carte de la Leipzig. La târg vor participa şi Filip Florian şi Matei Florian, în cadrul proiectului "Kleine Sprachen - Große Literaturen" (Limbi mici, literaturi mari), la invitaţia Institutului Cultural Român din Berlin. Romanul "Băiuţeii" de Filip şi Matei Florian este în curs de traducere în germană de către publicistul Georg Aescht. Versiunea în limba germană a romanului "Degete mici" de Filip Florian (apărut în 2005 la Polirom), realizată de Georg Aescht, va fi lansată anul acesta de editura Suhrkamp.

La Târgul de Carte va avea loc şi un atelier de traduceri germano-român, organizat de institutul de romanistică al Universităţii din Leipzig, la care participă studenţi din cele două ţări, dar şi poeţii români Mariana Codruţ şi Constantin Acosmei.

Norman Manea în România

Norman Manea revine în România în luna aprilie. După plecarea sa din ţară în 1986, aceasta este a doua vizită a celui mai tradus scriitor de limbă română, laureat al unor prestigioase premii internaţionale. Prima vizită a avut loc în primăvara anului 1997. Autorul va fi distins cu titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Bucureşti şi Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca. Anul acesta, editura Polirom va lansa o nouă serie de autor "Norman Manea", care reprezintă primul pas editorial major pentru cunoaşterea şi difuzarea în România a întregii opere a scriitorului.

Norman Manea trăieşte de peste 20 de ani la New York, unde este profesor de literatură europeană şi "writer in residence" la colegiul Bard.

În cadrul vizitelor la Bucureşti, Cluj şi Sibiu, autorul va susţine conferinţe şi se va întâlni cu cititorii. Pe 25 aprilie va participa la o masă rotundă organizată de Universitatea Bucureşti alături de autorii Orhan Pamuk şi Antonio Tabucchi, cărora li se va acorda, de asemenea, titlul de Doctor Honoris Causa.

Mungiu premiat în Polonia

Rumänischer Regisseur Cristian Mungiu gewinnt Goldene Palme in Cannes 2007

Cristian Mungiu la Festivalul de la Cannes, unde a câştigat premiul Palme d'Or

Cristian Mungiu a câştigat premiul pentru cel mai bun film străin care a rulat în Polonia în 2007, acordat de către Asociaţia Cineaştilor Polonezi. Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" a fost prezentat pentru prima dată în Polonia în luna iunie a anului trecut, în deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Wroclaw, în prezenţa lui Cristian Mungiu şi a actriţei Anamaria Marinca. Deşi a fost planificată o singură proiecţie, filmul a mai fost prezentat de trei ori la cererea spectatorilor.

Festivalul Lit.Cologne

Vineri a început festivalul internaţional de literatură Li.Cologne la Köln. În jur de 270 de autori participă la festivalul care durează 10 zile. Manifestarea culturală a debutat cu o lectură publică a scriitorului german Martin Walser, care şi-a prezentat noul roman "Der liebende Mann" (Bărbatul îndrăgostit). Printre participanţii la festival se numără personalităţi din lumea literaturii precum Margriet de Moor şi Julia Franck, dar şi publicista Alice Schwarzer, una dintre figurile de proră ale mişcării feministe din Republica Federală, şi celebra psihanalistă şi publicistă germană Margarete Mitscherlich.