1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Cultura în actualitate

Premiul „Lux” al Parlamentului European acordat filmului „The Edge of Heaven”, regizat de Fatih Akin, şi o expoziţie dedicată artistului român Andrei Cădere sunt câteva dintre subiectele grupajului de ştiri culturale.

default

Regizorul german de origine turcă, Fatih Akin

Filmul regizorului german de origine turcă Fatih Akin „The Edge of Heaven” a fost distins cu premiul Lux al Parlamentului European. Acordat pentru prima dată în anul acesta, premiul îşi propune să promoveze filmele care tematizează integrarea străinilor în Uniunea Europeană, reflectând în acelaşi timp diversitatea lingvistică a continentului, a subliniat preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering. Pelicula premiată va fi lansată în toate ţările Uniunii Europene cu subtitrări în cele 23 de limbi oficiale. Alături de povestea de dragoste turco-germană „The Edge of Heaven” au fost nominalizate şi alte două pelicule pentru acest premiu: filmul lui Cristian Mungiu „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, distins la Cannes cu trofeul Palme d’Or, şi pelicula „Belle toujours” a cineastului portughez Manoel de Oliveira. Filmul câştigător al regizorului Fatih Akin a intrat şi în cursa pentru Oscar în categoria „cel mai bun film străin” şi a fost distins cu premiul pentru cel mai bun scenariu la festivalul de la Cannes.

Stadtansicht Baden-Baden

Baden-Baden

Muzeul de Artă din oraşul german Baden-Baden prezintă o retrospectivă a artistului român Andrei Cădere (1934 – 1978), intitulată „Peinture sans Fin” (Pictură fără sfârşit). Expoziţia poate fi vizitată până pe 6 ianuarie, iar din februarie se va muta în Franţa, la Musee d’Art Moderne de la Ville de Paris. Andrei Cădere se numără printre cei mai importanţi artişti moderni din Parisul anilor 70, devenind celebru datorită operei „Barres de bois rond” (Bare de lemn rotund), nişte segmente de lemn vopsite în culori diferite. Aceste bucăţi de lemn reprezentau un fel de operă de artă mobilă, pe care Cădere le purta cu el peste tot. În acelaşi timp, ele erau un simbol al protestului împotriva artei oficiale.

Stadt Königstein Panoramabild

Königstein

La Königstein va avea loc o conferintă dedicată Reginei Elisabeta a României (1943 – 1916), care a scris poezii, romane şi basme sub pseudonimul Carmen Sylva. Prelegerea specialistei Beate Großmann-Hofmann se va desfăşura pe 6 noiembrie, în cadrul unei serii de conferinţe dedicate scriitoarelor celebre din secolul al 19-lea şi prima jumătate a secolului 20. Următoarea prelegere tematizează viaţa şi opera prozatoarei daneze Karin Michaelis (1872 – 1950).

Botanischer Garten von Baltschik, nahe Burgas, Bulgarien

Palatul de vară de la Balcic

În orăşelul Balcic de pe litoralul bulgar al Mării Negre a avut loc un simpozion de pictură sub genericul „Între apă şi cer”. Simpozionul organizat de Academia de Arte din Sofia a reunit zece pictori din diferite ţări, printre care România, Franţa, Bulgaria, Polonia, Serbia şi Germania. Picturile au fost expuse în Palatul Reginei Maria din oraşul Balcic, urmând să se mute ulterior la Sofia.

Sibiu Kulturhauptstadt 2007 Logo, Rumänien

Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007

Peste 60 de milioane de europeni au aflat că Sibiul este capitală culturală europeană alături de Luxemburg în acest an, a anunţat ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, potrivit agenţiei Rompress. Din acest total de 60 de milioane, un milion au vizitat deja cetatea transilvăneană. Cei mai mulţi dintre ei au aflat despre Sibiu prin intermediul ziarelor, al televiziunii, dar şi pe stradă, în gări sau aeroporturi, cu ajutorul reclamelor.

În 2008, Sibiul şi Luxemburgul vor preda ştafeta oraşelor Stavanger din Norvegia şi Liverpool din Anglia.

Sergiu Nistor, comisarul pentru programul guvernamental „Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007” a subliniat că este important ce va rămâne la Sibiu după acest an, menţionând că există proiecte care vor fi organizate anual de acum înainte.