1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Cultura în actualitate

Scriitoarea Carmen Francesca Banciu, filmele româneşti din competiţia pentru premiul de la Cannes şi succesul dramaturgilor români la festivalul de teatru Heidelberger Stückemarkt.

Premiul festivalului de la Cannes

Premiul festivalului de la Cannes

Prezenţa românească la festivalul de la Cannes

Filmul regizorului român Cristian Mungiu „Patru luni, trei săptămâni şi două zile” a fost prezentat joi la Cannes, aflându-se printre cele trei pelicule care au deschis festivalul. Presa internaţională a elogiat producţia lui Cristian Mungiu în repetate rânduri. Cotidianul „Die Welt” a remarcat în acest sens, că filmul regizorului român ar fi fost prea spectaculos pentru a fi programat deja în deschiderea festivalului, declarând că ar avea efectul unui foc de artificii care reuşeşte să vrăjească publicul din primele minute. „Nimeni nu s-ar mira dacă am fi văzut deja filmul câştigător al festivalului”, conchide cotidianul berlinez.

Titlul filmului „Patru luni, trei săptămâni şi două zile” se referă la durata sarcinii timidei studente Găbiţa, protagonista peliculei, o tânără care a luat dificiala decizie de a avorta la sfârşitul anilor 80. Regizorul urmăreşte povestea tragică a unui avort interzis în România comunistă, care se transformă într-un coşmar.

La Cannes, România mai este reprezentată de producţia „California Dreamin’ ”a regretatului Cristian Nemescu, la secţiunea „Un certain regard” , şi la secţiunea „Atelier de Cinefondation” de regizorul Cătălin Mitulescu cu cel de-al doilea lungmetraj din cariera sa, „Un balon în formă de inimă”.

Premiu literar pentru Carmen Francesca Banciu

Carmen Francesca Banciu a fost distinsă cu premiul pentru literatură al fundaţiei germane „Gemeinschaft der Künstlerinnen und Kunstförderer”. Scriitoarea născută în 1955 la Lipova trăieşte la Berlin din 1990, unde conduce o academie pentru tineri autori. În acelaşi timp, Carmen Francesca Banciu îşi desfăşoară la Berlin activitatea publicistică. Scriitoarea s-a remarcat în special prin cartea „Berlin ist mein Paris” (Berlinul este Parisul meu), o colecţie de povestiri publicată în 2002, despre diferite persoanaje pitoreşti şi întâmplări din capitala germană. Premiul pentru literatură i-a fost decernat ieri la Lübeck.

Succesul dramaturgilor Ştefan Peca şi Alina Nelega la festivalul de teatru de la Heidelberg

Dramaturgul Ştefan Peca a câştigat premiul pentru inovaţie la festivalul de teatru Heidelberger Stückemarkt, desfăşurat între 4 şi 13 mai. Distincţia i-a fost acordată pentru piesa „România 21” , care abordează prin intermediul satirei subiecte dificile ale istoriei recente, de la abuzurile Securităţii la comerţul cu copii. Tânărul autor în vârstă de doar 25 de ani a scris deja mai mult de 20 de piese.

Premiul european pentru autori i s-a acordat scriitoarei Alina Nelega, astfel încât două dintre cele trei premii ale festivalului Heidelberger Stückemarkt au fost câştigate de artişti români. Prozatoarea originară din Târgu Mureş a impresionat juriul de la Heidelberg cu piesa „Amalia respiră adânc”, monologul unei femei care a trecut prin toate etapele dificile ale istoriei României din ultimii 50 de ani.

Premiul principal al festivalului i-a fost acordat dramaturgului austriac Volker Schmidt pentru drama „Die Mountainbiker”.

Oscar pentru studentul german Toke Constantin Hebbeln

Germanul Toke Constantin Hebbeln a câştigat Oscarul pentru studenţi în categoria „Cel mai bun film străin”. Cea mai importantă distincţie pentru debutanţi va fi decernată pe 9 iunie la Los Angeles. Laureatul în vârstă de 28 de ani este student la Academia de Film a landului Baden-Württemberg. Pelicula sa „Nimmermeer” evocă o poveste poetică despre rolul viselor şi dificilul proces de maturizare al tinerilor. Filmul a avut un buget de doar 55.000 de euro.

  • Data 18.05.2007
  • Autoare/Autor Alexandra Sora
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2q3
  • Data 18.05.2007
  • Autoare/Autor Alexandra Sora
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2q3