1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Refugiați în Europa - o criză fără sfârșit?

Culpabilizarea Estului e o greșeală

Tonul pe care l-a luat dezbaterea din jurul crizei refugiaților a dobândit accente nepotrivite. Amenințările și punerile la punct, moralizările insistente nu fac decât să creeze rupturi, chiar dacă, pe moment, invizibile

Criza migrației pune serios la încercare relațiile din interiorul Uniunii. Ideea cotelor obligatorii a fost primită rău în Est, iar în Vest responsabilii politici manifestă o nervozitate ieșită din comun. Olandezii și mai cu seamă germanii, copleșiţi de situație, amenință că vor tăia fondurile structurale pentru țările care refuză să preia imigranți. Vicecancelarul Sigmar Gabriel a explicat că ”Germania poate deveni o patrie pentru mulți oameni, dar nu pentru toți”, iar în aceste condiții ar trebui ca Germania însăși să fie ajutată. ”Europa - a spus el - este o comunitate de valori (…) iar cine nu ne împărtășește valorile nu poate spera să mai primească multă vreme banii Uniunii Europene” (Bild). Amenințarea tăierii fondurilor structurale fusese formulată și de ministrul de Interne Thomas de Maizière, dar și de premierul Olandei.

Ministrul de Externe, Frank-Walter Steinmeier, nu a exclus un vot în cadrul Consiliului, acolo unde se pare că țările opozante nu vor reuși să obțină minoritatea de blocaj. ”Dacă nu se va putea altfel, atunci va trebui să luăm în considerare posibilitatea de a recurge la un vot cu majoritate calificată”, a spus vineri Frank-Walter Steinmeier (Passauer Neue Presse. )

Între timp, discuțiile continuă într-o manieră informală și se pare că, încetul cu încetul, rezistenții devin mai concilianți: Sunt din ce în ce mai puţine state membre care se opun acestei decizii, ceea ce înseamnă că nu va exista o minoritate de blocaj. (...) Vedem că există în momentul de faţă un sprijin din ce în ce mai masiv pentru ce a propus Comisia Europeană, mai precis cotele obligatorii, şi este o chestiune care, sigur, ne deranjează”, a spus consilierul prezidențial Leonard Orban.

La Budapesta, premierul Viktor Orban a remarcat la rândul său că politica ”de rezistență” are tot mai puțini adepți și a declarat că în cazul unui vot în Consiliu, Ungaria se va conforma noii situații și va prelua cota care îi revine. Președintele Klaus Iohannis spusese același lucru, menționând (ca pe o consolare?) că investițiile noi în centre de primire vor fi făcute cu bani europeni.

Miercuri va avea loc o nouă reuniune a Consiliului convocată la solicitarea cancelarului Angela Merkel și ne putem aștepta la o primă decizie mai clară. Dar stilul în care se desfășoară dezbaterea politică a devenit apăsător și riscă să lăse urme adânci. Culpabilizarea Estului este o greșeală. Cu siguranță că Germania, care s-a oferit cu promptitudine să accepte cel mai mare număr de refugiați, e îndreptățită să ceară ajutorul celorlalte state europene. Cu siguranță că ar fi bine ca UE să aibă o conduită unitară, dar se ignoră faptul că UE nu este unitară, că există diferențe istorice pe care o declarație politică nu le poate șterge. Când un lider din Est declară că țara sa nu ”este pregătită” să primească refugiați, nu vrea să spună că oamenii sunt prin firea lor egoiști sau că spațiile de cazare nu ar fi suficiente, ci altceva mai delicat: o comunitate primitoare are o anumită dispoziție care depinde de propria sa istorie ca și de actuala sa situație economică.

A primi refugiați pe viață (inevitabil, orice ce s-ar spune) ține de resorturile intime ale unei comunități care manifestă suficientă siguranță de sine, încât să nu se simtă diminuată, ci, dimpotrivă sporită prin actul ei de generozitate. O asemenea comunitate e ca o familie care adoptă copii, dar e de la sine înțeles că e vorba de cupluri suficient de prospere și mai ales de oameni care sfidează cu tot dinadinsul tradiția transmisiunii genetice (corespondentul identității istorice). Liberalismul acesta individualist e în plină expansiune, dar dacă a cucerit, după toate aparențele, clasa de mijloc germană, nu a reușit să ajungă și în Estul Europei. Nici Franța nu împărtășește entuziasmul german. Și nu ne referim la FN, ci la Republicanii lui Sarkozy, care se consideră amenințați de valul de refugiați extraeuropeni, care prin numărul lor și prin caracterul insolubil al culturii de origine ar pune în pericol identitatea franceză. ”Identitatea e prealabilă diversității, fără identitate nu există diversitate” a spus Nicolas Sarkozy într-un discurs ținut acum două zile în fața militanților proprii. Diversitatea, a dorit să spună fostul președinte francez, își va pierde ea însăși valoarea atât de prețuită atunci când identitatea la care s-a raportat va fi încetat să existe.

În Est problema se pune diferit, dar aici oamenii care aspiră ei înșiși să plece în Germania pentru o viață mai bună nu se pot instala dintr-o dată în postura unei comunități prospere și sigure de sine. E o barieră psihologică obiectivă , care nu poate fi înfrântă prin propagandă mediatică.

Prin urmare, tonul dezbaterii a luat o turnură greșită. Amenințările și punerile la punct, moralizările insistente nu fac decât să creeze rupturi, chiar dacă, pe moment, invizibile. Nimic durabil nu va putea fi realizat fără un dialog real și comprehensiv, chiar dacă înțelegem că evenimentele cer reacții rapide și că liderii politici nu au timp de filozofie. Europa riscă, din păcate, să rezolve o criză, cu prețul alteia mai profunde și de durată.