1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Culmea Cotrocenilor şi capcana putinistă

Unii îşi confundă mofturile şi ambiţiile proprii cu interesele românilor. Tributari reflexelor politicianiste se atacă reciproc, în loc să prefigureze şi să dejoace manevrele adversarului şi ale profeţilor săi impostori.

Evreilor li s-a pus în faţă binecuvântarea şi blestemul cerându-li-se în Scriptură s-o aleagă doar pe cea dintâi. Rău sfătuiţi de prooroci falşi, li s-a mai întâmplat să şi greşească.

Erori grave comit şi exponenţii „dreptei” în campania electorală pentru scrutinul prezidenţial românesc. Canibalizarea mutuală a candidaţilor demonstrează că la Bucureşti unii n-au înţeles miza enormă a prezidenţialelor. Stilul Caţavencu-Farfuridi-Brânzovenescu riscă să fie mai tare decât instinctul solidarităţii stimulate în mod normal de înţelegerea autentică a pericolului ce pândeşte la porţile cetăţii asediate, numite România.

Ţara e asediată din afară, de expansionismul putinist, care cooperează din plin cu regimul comunist chinez şi cu alţi actori antioccidentali în efortul refulării lumii democraţiilor. Momentana abulie americană şi apuseană potenţează acest pericol. Vestul îşi revine, iată, greu din şocurile succesive administrate intereselor occidentale în estul Europei şi Orientul Mijlociu şi întâmpină, sub Obama, dificultăţi majore în a-şi elabora o strategie comprehensivă şi eficientă de combatere a riscurilor globale confruntând lumea liberă. Din acest context plin de ameninţări externe nu mai lipsea decât primejdia internă.

Despre leopard şi graiul său

N-a întârziat să apară. Ea emană de la coloana a cincea, antidemocratică, un soi de leopard putinist ascuns şi în România îndărătul unui gard vopsit în culori naţionaliste. Păsăreasca lighioanei e, de regulă, antimaghiară, antiţigănească, antiamericană şi antisemită. Mai nou, de când cu Merkel şi Johannis, e şi antigermană şi anti-UE. Pentru amplificarea confuziei loveşte uneori, dar foarte rar şi-anemic, şi în ruşi. Dar de fapt îi ţine pumnii lui Putin cu tot atâta fervoare ca regimul Orban.

În chestiune sunt pionii trimişi la înaintare de mafia securisto-oligarhică şi de coruptul baronet local care, în tentativa protejării propriilor privilegii şi evitării oricărei răspunderi au pus aprig umărul la demontarea justiţiei independente şi a presei libere. Această mafie e hotărâtă să profite de prilejul oferit pe tavă de conjunctura internaţională spre a trece la distrugerera statului de drept şi a democraţiei nemimate. Scop în care nu puţini mizează pe un triumf al lui Victor Ponta şi pe succesul strategiilor PSD de scindare a opoziţiei.

În aceste condiţii, unii candidaţi reformişti, inclusiv cei care-şi afişează credibil respectul faţă de valorile democraţiei liberale şi statului de drept, ca şi faţă de alianţele occidentale, consideră că-şi pot permite să joace într-o piesă de tipul celor regizate la Kremlin. Ea se numeşte „război propagandistic total”, cu diversiuni, părelnice sciziuni şi diviziuni pe fond naţionalisto-fundamentalist.

Momeli şi ispite

Două din aceste acte ale piesei de campanie electorală scrise parcă integral la şcoala de dezinformare a KGB-ului par a se fi consumat prin disidenţele unor Bogdan Diaconu şi C.P.Tăriceanu. Ambii, aliaţi, în ultimul deceniu, ai postcomunismului securistic marca FSN-PSDR-PC-PSD, îşi vor epuiza utilitatea de falşi prooroci după scrutinul prezidenţial. Iar partiduleţele lor de buzunar, numai bune să rupă o sumă de voturi din corpul de sufragii al dreptei reformiste, ar putea dispărea urgent.

Primul demonizează iresponsabil tot ce s-a făcut întru modernizarea României în ultimii 25 de ani. Toţi politicienii, (deci inclusiv, fireşte, arhitecta celei dintâi independenţe a justiţiei din istoria României, Monica Macovei) ar fi, chipurile, o apă şi un pământ. Practic, ar fi toţi la fel de „vinovaţi” pentru neajunsurile ultimului sfert de veac. Se reinoculează astfel răsuflata utopie totalitară ce-i reclamă ţării un mântuitor. Când de fapt ţara ar avea nevoie, întru consolidare şi apărare de ameninţări externe sau interne, de continuarea reformelor, de mai mult stat de drept şi de mai multă democraţie.

Diaconu propune însă, dimpotrivă, crearea unui partid "naţional-democrat" care să-i "unească" pe români. Că doar, ca sub Iliescu, nu vrem "să ne vindem ţara". Ar fi însă, probabil, o grupare de sorginte populist-fascistoidă care i-ar scinda mai rău. Una numai bună să funcţioneze ca interfaţă a Moscovei, ale cărei alianţe cu partide ultranaţionaliste, ori frizând extrema dreaptă, ca Jobbik sau Frontul Naţional, sunt cât se poate de notorii.

Iar Tăriceanu întreţine iresponsabil himera unei a „treia căi” imaginare, între reformismul dreptei şi încremenirea în conservatorismul proiectului postcomunist, gen Ponta. Inutil de scos în evidenţă cui prodest ambii, în prezidenţiale. Inutil, de asemenea, de subliniat, că a miza pe ademenitorii de serviciu şi seducţiile lor e la fel de pernicios ca a vehicula teorii ale conspiraţiei amplificatoare de vrajbă, discordie şi zâzanie, privind prezumtive „blaturi” ale candidaţilor la prezidenţiale.

Prefaţa catastrofei: reflexul politicianist

Săvârşirea ambelor erori înseamnă a cădea în capcana putinistă. Întrucât figuranţii gen Diaconu şi Tăriceanu par a favoriza doar reedificarea unui monopol al puterii PSD-iste, un ex-partid-stat încă nereformat, care a dovedit între altele în 2012 şi în marţea neagră că e condus de inşi ostili statului de drept, devine clar ce mai rămâne de făcut. A-i contracara ferm şi pe ei şi pe stăpânul pentru care par a lucra echivalează cu întărirea democraţiei şi, prin ea, a alianţelor occidentale. Orice altceva riscă să plonjeze libertatea în abis.

Odată cu ea s-ar prăbuşi, în fine solidari, şi candidaţii care îşi refuză încă orice manifestare, oricât de ieftină, a solidarităţii, sperând s-o obţină în turul doi pe gratis. Aflându-se caragialeşte în treabă, unii îşi confundă mofturile proprii şi ambiţiile nemăsurate cu interesele românilor. Tributari unor reflexe politicianiste vechi, extrem de pernicioase în contextul unei actualităţi globale complicate, unii reprezentanţi ai "dreptei" se atacă, în consecinţă, reciproc.

O fac spre a se pune în scenă cât mai convenabil şi a-şi continua cu orice preţ ascensiunea alpinistă către culmea Cotrocenilor, în loc să-şi investească partea leului din energie în a demasca, în conformitate cu interesele naţiunii, manevrele adversarului politic şi impostura profeţilor săi falşi.

Se zădărniceşte astfel evitarea marii catastrofe. Se netezeşte victoria la prezidenţiale a unui politician incompetent şi certat cu adevărul, deci şi cu minima moralia necesară statului de drept, înclinând, aparent, mai puternic spre coaliţii cu penali securişti prosperi şi dictaturi răsăritene, decât spre alianţa cu SUA, UE şi partenerii NATO.