1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Cu ‚X-pire‘ se pot şterge date personale de pe internet

"În momentul de faţă această inovaţie oferă cea mai bună protecţie a datelor", spune informaticianul Michael Backes, autorul proiectului.

default

Statisticile arată că mai mult de jumătate din managerii germani caută informaţii despre colegi, sau despre potenţialii angajati pe reţelele de socializare online şi pe Google. Iar o fotografie salvata pe Facebook, de pildă, e aproape imposibil de şters de pe internet. Chiar dacă utilizatorul renunţă la profilul de pe Facebook, informaţiile rămân în baza de date a firmei americane.

Ministrul Federal al protecţiei consumatorilor, Ilse Aigner, a prezentat la Berlin în premieră software-ul X-pire, dezvoltat de informaticianul Michael Backes, de la Universitatea din Saarbrücken, program numit în Germania şi ‚guma de şters digitală‘.

Deutschland Kabinett Ilse Aigner CSU Landwirtschaftsministerin

Ilse Aigner, Ministrul Federal al protecţiei consumatorilor

Poze cu termen de valabilitate

Cum funcţionează însă programul? Dacă utilizatorul doreşte să publice o fotografie pe internet, acesta îi poate atribui cu ajutorul software-ului o dată de expirare. Poza primeşte apoi un ID şi un cod, care sunt salvate în server. În momentul în care cineva doreşte să acceseze fişierul respectiv, trebuie să introducă parola, care expiră, la data aleasă de proprietarul acesteia.

"Prin acest software, fiecare poate foate simplu să introducă o dată, la care informaţia expiră. Pe de altă parte, programul face ca datele să nu mai poată fi arhivate pe termen lung de către marile motoare de căutare", explică Prof. Michael Backes.

X-pire nu oferă însă o protecţie perfectă a datelor personale, pentru că o fotografie decodificată, downloadată înainte de data expirării, poate fi teoretic salvată şi republicată pe internet. Backes spune însă că o astfel de acţiune rămâne excepţia de la regulă şi că, în momentul de faţă, X-pire reprezintă cea mai bună protecţie a datelor personale. Important e ca utilizatorul să-şi asume în primul rând responsabilitatea pentru ceea ce publică pe internet.

Radiergummi - Korrektur

"Guma de şters" va costa 10 euro

Ministrul Aigner a făcut de asemenea un apel la o atitudine conştientă a internauţilor, atunci când oferă de bunăvoie informaţii pe reţelele de socializare: "Cine navighează pe internet ar trebui să fie atent la ce publică şi să decidă în mod conştient cine primeşte informaţiile respective. Pentru că din momentul în care ceva se află pe internet, acel ceva va rămâne acolo mult timp. Internetul nu uită nimic", a precizat Aigner.

Deocamdată cu ajutorul X-pire pot fi codificate numai fotografii, însă software-ul va permite în curând şi controlul asupra informaţiilor video, sau a celor sub formă de text. Un abonament pentru X-pire va costa 10 euro pe lună. Utilizatorul poate însă cumpăra şi un pachet pentru ştergerea a 20 până la 30 de fotografii, contra aceluiaşi preţ.

Autor: Lavinia Pitu, DW-Berlin
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu