1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Cu tunurile pe capitalism

Casa noastră Europa stă să cadă. Construită precum castelele din Spania, pe nisipul mişcător al unor politici prea inconsistente, edificiul UE, din al cărei fundament face parte şi moneda euro, se clatină puternic.

default

Despre criza în care se zbat Grecia, Portugalia, Irlanda şi Spania, şi odată cu ele şi restul Uniunii, precum şi despre ajutoarele pe care Atena le aşteaptă de la partenerii ei europeni şi în special germani, ziarele occidentale continuă să fie pline.

La fel de pline sunt cotidianele de stânga şi de atacuri de tip socialist la adresa pieţelor şi agenţiilor de rating, care au scos la iveală marile carenţe ale uniunii monetare. „Moneda euro, această şiră a spinării Uniunii s-ar putea rupe rapid dacă ne lipseşte voinţa politică de a sta drept”, scrie Sueddeutsche Zeitung.

În ziar citim: „acum, după ce pieţele s-au dovedit mai tari decât voinţa politică, se devoalează lacuna Europei: îi lipsesc muşchii necesari coloanei vertebrale care să permită mersul drept”.

Spre a se salva ideea unificării europene, ziarul afirmă că nu ajunge să se supravegheze bugetele naţionale şi să se emită reguli mai stricte. Cotidianul din Muenchen recomandă fuga înainte, în speţă amplificarea integrării politicilor economice naţionale. Statele europene, şi în special Franţa şi Germania, trebuie să devină mult mai interdependente, e de părere ziarul de stânga bavarez.

La rândul său, Lausitzer Rundschau atacă virulent agenţiile de rating, care au reevaluat bonitatea unor ţări europene precum Grecia, Portugalia şi Spania, dându-le note mai proaste la capitolul capacităţii de a-şi rambursa datoriile la termenul scadent.

Activitatea agenţiilor ar echivala, potrivit ziarului, „cu un apel adresat speculanţilor, să se repeadă asupra unei monede calificate de experţi drept supraevaluată”. Cotidianul afirmă că ar fi vorba aici de „replica lumii financiare la incapacitatea clasei politice de a reglementa fluxurile financiare, astfel încât să nu mai poată anula deciziile bugetare ale parlamentelor”.

Pe scurt, ziarul crede că democraţia ar fi ea însăşi în pericol, întrucât şi-ar „pierde legitimitatea dacă guvernele naţionale nu se dovedesc în stare să intervină” şi să pună zgardă pe tranzacţiile financiare. Sau altfel spus: pe „capitalismul financiar”.

În schimb, Rheinische Post din Duesseldorf cere opiniei publice să nu tragă în pianist. Agenţiile de rating, scrie ziarul, "nu sunt decât mesagerul care aduce vestea rea. Verdictul lor, emis în serviciul acţionarilor care doresc să ştie cât de creditabile sunt anumite ţări sau firme, se bazează pe fapte şi pe cifre, pe care le poate verifica oricine". Agenţiile, mai scrie ziarul din Duesseldorf, "au avertizat încă din 2004 cu privire la bonitatea redusă a Greciei şi Portugaliei. "Ceea ce n-a interesat însă atunci pe nimeni".

Mai nou, Rhein Neckar-Zeitung evocă frica de o eventuală dezintegrare a Uniunii Europene. Ziarul reliefează că, din pricina acestei primejdii, partidele de stânga, alcătuind opoziţia în Germania "se văd silite să se alăture formaţiunilor guvernamentale" în chestiunea pachetului de ajutoare menite să salveze Grecia. Ziarul regretă cecitatea arhitecţilor zonei euro, care au refuzat să detecteze defectele majore ale unei construcţii, încorporând părţi de clădire şubrede.

Întrucât ajutorarea Atenei cu banii contribuabililor germani nu e tocmai populară în Germania, guvernul berlinez a încercat să temporizeze şi să amâne o decizie până după alegerile, strategic foarte importante, care vor avea loc în Renania de Nord-Vestfalia. La Rostock, Ostsee-Zeitung, care pune şi el tunurile pe capitalismul financiar, cerând "mai mult control al pieţelor", precum şi o politică de austeritate, critică această tragere de timp, întrucât ar fi fost „prea costisitoare”.

Dimpotrivă, Osnabruecker Zeitung respinge urgenţa cu care Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, FMI şi alte instituţii internaţionale îi cer Germaniei să procedeze la susţinerea Atenei. „Unde or fi fost toate aceste instituţii când ar fi fost mai mare nevoie de ele spre a supraveghea respectarea criteriilor pactului de stabilitate european? - se întreabă, nu fără temei, cotidianul german.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu