1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Cu sau fără Europa?

Euroscepticismul nu e un fenomen nou, însă succesul pe care îl obțin populiștii de dreapta în ultimul timp îi îngrijorează pe pro-europeni, mai ales în contextul alegerilor europarlamentare din mai 2014.

Criza euro, politica migraționistă, criminalitatea organizată sunt subiecte care îi preocupă intens în ultimul timp pe cetățenii statelor europene. Cum se pot rezolva toate aceste probleme și, mai important, cât de mult ar trebui să conteze cuvântul Bruxelles-ului în decizille la nivel național?

Mai deloc, sunt de părere partidele populiste, care își impun, se pare, destul de ușor punctul de vedere prin sloganuri ca „Am plătit destul“ sau „Afară din zona euro“. Nici convingerile că așa-numita migrație a sărăciei poate fi rezolvată cel mai rapid prin expulzarea romilor nu au fost greu de întipărit. Să fie frământările europenilor tocmai contextul potrivit pentru reușita politică a unor personalități ca Marine Le Pen (Partidul Frontul Național, PN), în Franța, sau Geert Wilders (Partidul Pentru Libertate, PVV), în Olanda?

„Pericol în creștere“

Geert Wilders

Geert Wilders

Majoritatea acestor partide puteau fi inițial definite ca formațiuni care instigă la xenofobie (mai ales în ceea ce îi privește pe musulmani) și care se împotrivesc imigrației, în ideea de a proteja piața muncii și economia națională. Între timp însă, euroscepticismul a devenit instrumentul lor de bază, prin care se pare că au atras voturile cetățenilor.

Un studiu publicat de Fundația Konrad Adenauer (KAS) la Berlin și realizat în colaborare cu Centrul pentru Studii Europene (CES) arată că țările în care partidele populiste de dreapta au succes în rândul electoratului îndeplinesc toate cel puțin câteva caracteristici. Dintre ele, cele mai importante ar fi alegătorii profund nemulțumiți, imigrația ca subiect central în dezbaterea publică, mass media care să dea curs viziunilor populiste și, nu în ultimul rând, o figură de lider carismatic. Câteva exemple ar fi Geert Wilders, în Olanda, Timo Soini, liderul Partidului Adevărații Finlandezi (PS) și Marine Le Pen, în Franța.

KAS subliniază că partidele populiste de dreapta au devenit atât de puternice în multe state europene, încât, la alegerile europarlamentare din mai 2014, ele ar putea obține peste 25 la sută din locuri. În țări ca Marea Britanie, Franța, Olanda, Elveția sau Danemarca, astfel de formațiuni joacă deja un rol important în spectrul politic.

„Anti-islamiști și anti-europeni”

Și la ultimele alegeri parlamentare din Germania, din septembrie 2013, Partidul Alternativa pentru Germania, întemeiat la începutul acestui an, a obținut, în mod surprinzător pentru multă lume, 4,7%, fiind așadar la un pas de a intra în Bundestag.

Roma Abschiebung

Romii sunt plătiți pentru a se întoarce acasă din Franța, în august 2010

La alegerile regionale din 2013, Partidul Independenței Marii Britanii (UKIP) a obținut 6,2 procente în Anglia și Țara Galilor. Marine Le Pen, o puternică susținătoare a retragerii din zona euro și din UE, a ocupat locul al treilea, după Francois Hollande și Nicolas Sarkozy, cu 17,9%, la alegerile prezidențiale din Franța de anul trecut .

Un aspect important este că, în noiembrie, cu șase luni înainte de alegerile europarlamentare, Marine Le Pen și Geert Wilders s-au întâlnit la Haga, pentru a pune bazele unui grup parlamentar format din partidele populiste de dreapta. O astfel de platformă trebuie să aibă cel puțin 25 de membri din 7 țări diferite. Iar ducerea proiectului la bun sfârșit ar presupune o influență mult mai mare a euroscepticilor în politicile europene și, de aici, un adevărat pericol pentru viitorul UE.

De aceea, Fundația Konrad Adenauer propune o „atitudine ofensivă” din partea partidelor tradiționale. Autorii studiului publicat la Berlin avertizează că, între timp, populiștii de dreapta au devenit o combinație între militanți anti-islamiști și anti-europeni . Partidele pro-europene trebuie să evidențieze mai clar avantajele individuale ale integrării în UE și complexitatea proceselor de stabilizare a monedei euro, sunt de părere aceștia.

Cu alte cuvinte, apărătorii UE trebuie acum, pe ultima sută de metri înainte de alegeri, să neutralizeze cu argumente viabile tot ceea ce au reușit să obțină destul de ușor - în contextul potrivit și cu soluții aparent simple - euroscepticii, în ultimii ani.