1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Cu paşi mici spre o mare coaliţie

Social-democraţii, creştin-democraţii şi creştin-socialii germani continuă negocierile pentru formarea unei mari coaliţii de guvernare. Săptămâna viitoare discuţiile ar trebui finalizate, pentru ca până la finele lunii noiembrie, Cabinetul de la Berlin să devină funcţional. În cazul în care se va ajunge la o soluţie de compromis, Germania ar fi condusă, pentru a doua oară, în istoria republicii federale, de o coaliţie de largă majoritate.

Angela Merkel şi Franz Müntefering - au fost doi, unul s-a retras

Angela Merkel şi Franz Müntefering - au fost doi, unul s-a retras

În ciuda disputelor şi demisiilor de ultim moment, social-democraţii şi creştin-democraţii/creştin-socialii germani au continuat la Berlin negocierile pe marginea viitorului program de guvernare. Creştin-socialul Peter Ramsauer este convins că planul iniţial poate fi încă respectat: „Ne aflăm în mijlocul celei de-a doua reprize şi fluierul final se apropie, dar sunt absolut sigur că nu vom avea nevoie de prelungiri” anunţa optimist Ramsauer.

Pe planul politicii interne există deja soluţii comune. Legislaţia pentru combaterea terorismului, elaborată după atentatele din septembrie 2001 de la New York, a cărei valabilitate iniţială era limitată la 5 ani, va fi verificată şi foarte posibil va rămâne în vigoare. În viitorul apropiat va exista o bază comună de date despre potenţiali terorişti, administrată atât de poliţie cât şi de serviciile secrete. Chiar şi manifestările de simpatie pentru mişcările teroriste vor fi pedepsite.

Şi noua legislaţie în domeniul emigraţiei urmează a fi supusă unei verificări amănunţite. Cei care vor dori să devină cetăţeni germani, vor fi obligaţi să recunoască organizarea democratică a republicii federale. Potrivit informaţiilor parvenite din rândul creştin-democraţilor s-a propus şi acordarea de ajutor umanitar pentru emigranţii ilegali. Astfel, medicii care acordă asistenţă persoanelor care nu deţin forme legale de şedere pe teritoriul Germaniei nu vor mai fi urmăriţi în justiţie. Nici profesorii care se vor ocupa de educaţia copiilor emigranţilor ilegali nu vor mai trebui să se teamă de eventuale consecinţe juridice.

Este evident că în Germania se impune o politică de încurajare a familiei, iar politicienii din ambele tabere sunt de acord şi propun îmbunătăţiri în legislaţia actuală. Numărul naşterilor a scăzut îngrijorător. Propunerile vizează un nou sistem de calculare a indemnizaţiilor pentru părinţi, mai social, inspirat din modelul scandinav. Începând din 2008, impozitul pe profit aplicat firmelor va fi identic, indiferent de dimensiunile companiilor.

Raportul dintre administraţia centrală şi locală, de land, va fi uşurat, prin înlăturea legislaţiei greoaie, existente încă, a anunţat social-democratul Benneter: „Problemele referitoare la drepturile instituţilor de învătâmânt superior, la planurile educaţionale, la protecţia mediului vor fi soluţionate. Prevederile actuale vor fi modificate, astfel încât competenţele să revină după caz, landurilor sau guvernului de la Berlin” a explicat Benneter.

Sistemul educaţional va rămâne în continuare în administrarea landurilor, iar de protecţia mediului se va ocupa guvernul federal.

Relaţiile complicate în domeniul financiar dintre landurile federale şi administraţia centrală, iniţiate în urmă cu 40 de ani, în timpul primei şi singurei marii coaliţii de la Berlin, au fost reluate în negocierile de acum.

Reforma în sistemul socia rămâne în discuţie. Sigur nu este decât că din anul 2012, vârsta de pensionare va fi majorată graduat la 67 de ani şi nu 65, aşa cum este încă prevăzut în legislaţia federală. Teme importante, precum majorarea Taxei pe Valoarea Adăugată rămân în dezbatere. Şeful echipei de negociatori creştin-democraţi, Roland Koch anunţa miercuri că:

„Nu există nici o soluţie şi nici o precizare. Aceasta este mai degrabă o temă care va fi abordată la finalul discuţiilor” a spus Koch.

Pentru reducerea deficitului bugetar se va propune foarte probabil o reţetă combinată din majorarea TVA-ului, eliminarea facilităţilor financiare şi privatizare.

Ieri seară s-a ajuns la un compromis în privinţa modificărilor programului de reforme pe piaţa muncii. Contestatul plan Hartz IV, pe baza căruia se calculează ajutorul social acordat şomerilor, va fi corectat, astfel încât şomerii din categoria celor sub 25 de ani, nu vor mai beneficia de ajutorul financiar. Astfel statului îi vor reveni anual fonduri suplimentare de 1,8 miliarde de euro.

Care va fi preţul reformei? Cetăţenii germani vor afla pe propria piele ce înseamnă o coaliţie de guvernare de largă majoritate. Şi în următorii ani cuvintele cheie vor rămâne „reformă” şi „economie”.

  • Data 04.11.2005
  • Autoare/Autor Bernd Gräßler / Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Sj
  • Data 04.11.2005
  • Autoare/Autor Bernd Gräßler / Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Sj