Cu Opelul prin cârdul de gâşte

O Românie despre care s-a vorbit destul de intens, în vremea din urmă. Nu, nu este vorba despre Herta Müller, astăzi, ci despre una dintre bisericile săseşti fortificate ale Ardealului. La Deutsch-Weisskirch, pe care lumea îl cunoaşte, acum, de Viscri sau de satul acela în care şi-a cumpărat prinţul Charles mai multe case, se ajunge greu, ultimii şapte kilometri fiind descrişi de Süddeutsche Zeitung printr-o înşiruire de epitete care să sublinieze natura aventuroasă a unei călători până acolo. Dar, înţelegi din derularea poveştii publicate în suplimentul de călătorii al ziarului bavarez, finalul încoronează opera: un sat ce pare să fi dormit 120 de ani şi tocmai s-a trezit.

"Una dintre cele trei bătrâne care stau pe o bancă şi croşetează şosete pune mâna pe telefonul mobil, schimbă câteva cuvinte şi..." - instigant peisaj, descris anume pentru cititorul de birou cu aer condiţionat şi geamuri cât toată faţada care nu se deschid niciodată. Asta înseamnă, în cazul Viscri: case viu colorate cu porţi înalte de lemn, aliniate pe două rânduri despărţite de un canal colector înjghebat în albia unui pârâu, mai mereu secat, cu două maluri late şi pavoazate cu poieniţe înflorite; în pensiune, apa se încălzeşte într-un boiler cu lemne, iar wc-ul e în curte; în vitrină, bibelouri cu Marylin Monroe, Stan şi Bran şi doi Moşi Crăciun cu ghitară electrică.

Povestea continuă cu istoricul clasic al satelor abandonate de saşi, cu intervenţia fundaţiilor germane şi britanice, cu salvarea care a venit de la turişti (10.000 de nopţi de cazare într-un an, pentru un sat cu 60 de paturi, toate în locuinţele sătenilor, e o performanţă), cu bucătăria din gospodărie (în Viscri nu există restaurant) şi cu fata care mână cârdul de gâşte, în fine, cu restul orătăniilor şi jivinelor mişcându-se liber prin sat, ca şi cum ar fi rămas tot acolo, în molcomul 1883 transilvănean. Parcă până şi "hangiţa" cea bătrână, un fel de şefă peste una dintre familiile de romi, mutată în Viscri în 1979, urmărind telenovela spaniolă, vine din alt veac.Şi, desigur, biserica fortificată, aflată deja în patrimoniul UNESCO. Cât despre oamenii din Viscri, aceştia au început să se identifice cu satul lor muzeu şi vor o parcare la marginea satului, ca uliţele să nu mai fie circulate de maşini.

Cum ar fi să ajungi la Viscri la volanul unui Opel? La doar o zi de la elogiile aduse prieteniei germano-americane în contextul vizitei cancelarului Angela Merkel în Statele Unite, sentimentele s-au schimbat radical. Furie se citeşte în rândurile celor ce comentează decizia lui General Motors de a nu mai vinde Opelul. "Un afront fără precedent, un dezastru, o lovitură dată relaţiilor dintre cele două ţări, ajunse într-un punct mai catastrofal decât fuseseră în vremea lui Georg Bush cel tânăr şi Gerhard Schröder", comentează Tagesspiegel. "Ce palmă pe obrazul politicii germane şi a marii coaliţii" care a guvernat până recent, adică tocmai în perioada negocierii sorţii producătorului german, observă Leipziger Volkszeitung. De Volkskraant crede că General Motors nu a vrut nici o clipă să scape de Opel, iar achiziţionarea de către ruşi a fost, mai degrabă, un tampon electoral.

Der Standard priveşte în peisaj şi observă un cancelar federal neputincios în faţa unui morman de fiare vechi - dar nu este vorba despre maşini, ci despre promisiunea de a salva joburile angajaţilor de la Opel, promisiune cu care a defilat înainte de alegeri. În acest context, despre entuziasmul de acum 20 de ani par a mai avea curajul să povestească doar ziarele din afara Germaniei.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz