1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Cu ochii pe al-Qaida

În capitala Bavariei, München, a început procesul împotriva a opt presupuşi islamişti, suspectaţi de colaborare cu reţele teroriste. Autorităţile germane supraveghează în continuare activitatea reţelei al-Qaida.

default

Razii pe tot teritoriul Germaniei, poliţişti care au împânzit gări şi aeroporturi, măsuri de securitate sporite în locurile publice: în toamna lui 2010 a fost alertă de gradul unu. Autorităţile au primit indicii că mai mulţi militanţi islamişti de origine germană, care s-ar fi antrenat în campusurile al-Qaida de la granţia afgano-pakistaneză, se află în drum către Germania pentru a comite atentate, la începutul lunii noiembrie. Din fericire, a fost un scenariu sumbru care nu s-a adeverit.

Experţii în securitate susţin că nu ar fi fost vorba despre vreo dovadă de slăbiciune sau despre indecizie din partea extremiştilor şi că Germania este în continuare ameninţată.

Se apreciază că numărul simpatizanţilor grupărilor extremiste islamiste care trăiesc în Republica Federală este între o sută şi două sute de oameni. Oficiul federal pentru combaterea criminalităţii (BKA) ţine sub observaţie circa o sută treizeci de persoane evaluate ca fiind "periculoase". Pe diverse bloguri sau platforme virtuale, aceştia încearcă să atragă noi simpatizanţi.

Dacă Germania anilor ´90 trecea drept locul în care teroriştii islamişti se retrăgeau pentru a li se pierde urma şi a se odihni, în prezent autorităţile constată o intensificare a mobilităţii şi a activităţii suspecţilor.

"În Germania apele s-au tulburat", confirmă reprezentanţii BKA. În ultimii cinci ani numărul suspecţilor din Republica Federală s-a dublat. Unul din actorii principali ai mişcării radical-islamice a fost şi germanul de origine marocană Bekkay Harrach (alias Abu Talha).

Înaintea alegerilor legislative din 2009, Harrach a publicat un filmuleţ în care ameninţa cu o lovitură sângeroasă în cazul în care Germania nu-şi va retrage trupele din Afghanistan. Între timp, se pare că Bekkay Harrach ar fi pierit într-o încăierare din nordul Afghanistan-ului, dar nu există o confirmare oficială a decesului său.

Numărul suspecţilor a crescut

Erhöhte Alarmbereitschaft in Deutschland

Numărul dosarelor în curs de soluţionare sau chiar pe rol, care vizezază activităţi teroriste ori apartenenţă la organizaţii extremiste, este de circa trei sute.

Suspectaţi nu sunt numai membrii arabi ai al-Qaida, ci şi adepţii anumitor grupări vorbitoare de limbă turcă precum "Mişcarea islamistă Uzbekistan" sau "Uniunea jihadului islamic". Din aceste grupări făceau parte şi câţiva bărbaţi care confecţionau bombe artizanale într-o locuinţă din Sauerland cu intenţia de a comite atentate. Au fost prinşi şi arestaţi.

În ultimul an, cercul suspecţilor ţinuţi sub observaţie s-a lărgit. Îndeaproape supravegheate mai sunt persoanele convertite la islam şi rezidenţi fără cetăţenie germană. Din anchetele BKA reiese că circa 70% din suspecţi au instrucţie paramilitară.

În lupta împotriva terorismului, ministrul federal de interne, Hans-Peter Friedrich, speră să obţină acceptul Curţii Constituţionale de a stoca pe o perioadă mai mare de şase luni datele culese în urma supravegherii internetului şi a liniilor telefonice.

În procesul care a început în capitala bavareză, cele opt persoane (cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani) sunt acuzate în instanţă că, între august 2006 şi martie 2008 ar fi răspândit material de propagandă în mediul virtual pentru a atrage noi simpatizanţi pentru al-Qaida şi Ansar al-Islam.

Autori: Wolfgang Dick, Claudia Ştefan
Redactor: Petre M. Iancu