1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Cu limba pictată în culorile steagului german

Celebrităţi cu limba pictată în culorile steagului german? Personalităţile provenite din familii de imigranţi au găsit o modalitate inedită de a arăta Germaniei şi noilor veniţi unde poţi ajunge daca vorbeşti bine limba.

default

Un boxer, un cântăreţ de muzică rap şi un ministru. Cu toţii scot limba în faţa cititorilor. Şi ca surpriza să fie totală, limbile celebrităţilor sunt colorate în negru, roşu şi auriu, precum steagul german.

Dezbaterile privind integrarea minorităţilor continuă în Germania. Fundaţia Germană pentru Integrare (Deutschlandstiftung Integration), în încercarea de a aduce o notă pozitivă, a lansat o nouă campanie publicitară menită să determine cetăţenii imigranţi să înveţe limba germană.

Reclamele ilustrează generaţii diferite de imigranţi, precum un fotbalist, cântăreţi de muzică rap, boxeri şi prima femeie de origine turcă devenită ministru pentru probleme sociale, de familie şi integrare in guvernul landului Saxonia.

Raus mit der Sprache - rein ins Leben (Vorbeşte limba - trăieşte-ţi viaţa) - acesta este sloganul campaniei. "Mesajul nostru este clar", a spus pentru Deutsche Welle Ferry Pausch, directorul fundaţiei. "Dacă vorbeşti germana, şi dacă o vorbeşti bine, atunci toate drumurile se deschid în faţa ta".

Pausch a explicat că celebrităţile ce apar în reclamele campaniei sunt persoane de succes care pot servi ca model în viaţa tinerilor ce trăiesc în Germania.

Limba noastră-i o comoară...

Schule Schulleistungsvergleich Dossierbild 3

Maria Böhmer, ministru de stat în cancelaria federală pentru probleme de integrare, susţine proiectul.

"Dacă nu vorbeşti germana fluent, nu poţi fi altceva decât un spectator în această ţară", a declarat Böhmer într-o conferinţă de presă, destinată acestei campanii publicitare. "Alte persoane care au învăţat germana bine au descoperit că astfel poţi ajunge undeva, poţi urca în ierarhia profesională, poţi avea o carieră şi poţi reprezenta un model de viaţă pentru ceilalţi".

"Acesta este motivul pentru care îndemnăm oamenii să înveţe limba germană, pentru a beneficia de toate oportunităţile pe care Germania le are de oferit," a adăugat Maria Böhmer.

Fundaţia a fost înfiinţată în anul 2008 de Asociaţia publicaţiilor germane, iar reclamele apar în ziare şi reviste gratuit. Bild-Zeitung, ziarul cu cel mai mare tiraj din Germania şi Hürriyet, unul dintre cele mai populare ziare în limba turcă din Germania au acceptat deja să publice reclamele. Sloganul a fost tradus în turcă, poloneză şi italiană şi afişează totodată şi adresa de web unde imigranţii îşi pot găsi cea mai apropiată şcoală pentru limba germană.

"Nu toate celebrităţile implicate în campanie vorbesc impecabil, fără accent, limba germană " , a spus Pausch. "Însă cu toţii au învăţat germană suficient de bine pentru a-şi vedea visurile împlinite".

Autor: Holly Fox / Alina Mitroescu
Redactor: Robert Schwartz