1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cu "hotelul zburător" în jurul lumii

31 martie 2010

Este un balon dirijabil de dimensiuni impresionante şi, în acelaşi timp, un hotel comfortabil: Aircruise. În ciuda greutăţii (378 de tone) şi a înălţimii sale (265 metri), zepelinul îşi poate transporta pasagerii.

https://p.dw.com/p/Mcrc
Zepelinul-hotelImagine: Seymourpowell

Peste câţiva ani, proiectul care până acum a existat numai ca animaţie pe computer ar trebui să devină realitate. "În epoca lor de glorie, baloanele dirijabile erau foarte romantice. Cred că oamenii sunt şi acum de aceeaşi părere. Dorim să facem din nou posibil acest mod de a călători, dar într-o manieră modernă, adaptată la secolul în care trăim", spune Nick Talbot, inventatorul hotelului zburător.

Designerul londonez s-a inspirat din "London Eye", roata uriaşă din care orice turist poate admira capitala Marii Britanii. În mod asemănător, călătorii de pe "Aircruise" vor pluti uşor, dar între Europa şi SUA sau Asia. Cu un consum redus de combustibil şi emisii puţine de CO2, zepelinul ar putea zbura la o altitudine de 4000 de metri şi ar putea coborî oricând câteva sute de metri pentru a le oferi călătorilor posibilitatea să admire diverse puncte de atracţie turistică. Pentru decolare şi aterizare ar putea fi înfiinţate staţii speciale.

"La acest proiect a fost fascinantă provocarea de a folosi materialele utilizate în industria aerospaţială. Şi viitoarea generaţie de avioane va fi construită din combinaţii de fibră de carbon, dar deosebirea este că noi aplicăm acest material pe un obiect de dimensiunile unei clădiri", adaugă Nick Talbot.

Planuri de viitor

Zeppelin Hotel Seymourpowell
Aircruise, interiorImagine: Seymourpowell

Talbot este unul din directorii renumitei companii de design "Seymourpowell". Înfiinţată în 1984, firma a câştigat numeroase premii printre altele pentru prima motocicletă propulsată de celule de combustibil. Designerii de la "Seymourpowell" sunt cei care au creat şi interiorul navei spaţiale comerciale Virgin Galatic care ar trebui să transporte în curând pasageri în univers.

"Vorbim despre o privire optimistă în viitor. Este de datoria oamenilor creativi să fie şi nişte vizionari, să se gândească la ce ar putea fi, nu la ce ar trebui să fie. Deseori e mai bine să-ţi imaginezi cum va trăi lumea în viitor şi abia după aceea să te gândeşti la tehnologie şi la aspectul economic", spune Dick Powell, fondatorul companiei Seymourpowell.

Spaţios şi elegant - aşa se doreşte a fi hotelul zburător. La dispoziţia călătorilor ar trebui sa existe mai multe apartamente, un penthouse şi un bar. Deocamdată însă, niciun investitor nu a manifestat interes faţă de acest proiect costisitor.

Nick Talbot este totuşi optimist: "Combinaţia între spaţiu, comfort şi lux ne-ar oferi numeroase posibilităţi. Imaginaţi-vă că, în timp ce beţi un cocktail, priviţi balenele din Pacific. Sau că la apus de soare vă aflaţi deasupra savanei Serengeti."

Un zbor lin şi comfortabil: pentru a-şi pune în practică ideea, Nick Talbot va lupta până va găsi un investitor. Iar atunci când se va întâmpla, el va fi primul care va urca la bord.

Autori: Judith Leeb, Claudia Ştefan
Redactor: Rodica Binder