1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cu fanaticii nu se stă la discuţii

Petre M. Iancu21 ianuarie 2013

Alegerile regionale din Saxonia Inferioară şi semnalul pe care l-ar putea lansa în privinţa destinului Angelei Merkel şi al scrutinului federal din toamnă constituie subiectul principal al presei germane.

https://p.dw.com/p/17O4W
Imagine: picture-alliance/dpa

Editorialiştii se mai ocupă între altele, pe larg, de învestirea preşedintelui american. Nu puţine comentarii abordează, în continuare, deznodământul tragediei ostatecilor capturaţi  de terorişti islamişti şi ucişi la platforma de extracţie de gaze de la In Amenas, în Algeria, scena ciocnirii dintre extremişti şi forţele armate alegeriene. 

„Dimensiunea masacrului comis aici te lasă mut”, scrie Rheinische Post din Düsseldorf, care pune întrebarea cheie cu privire la soarta zecilor de oameni nevinovaţi măcelăriţi în Algeria. Nu se putea oare evita acest număr imens de victime prin negocieri cu extremiştii? 

Ziarul renan nu consideră că vina pentru moartea acestor oameni ar purta-o guvernul algerian, devreme ce îndelung plănuita agresiune fusese comisă de 40 de islamişti gata să moară, care capturaseră sute de ostateci într-un deşert lipsindu-i pe soldaţi de şansa de a se apropia pe nevăzute.

Şi alte ziare occidentale consideră că vina  pentru numeroasele vieţi secerate o poartă teroriştii. După cum scrie Osnabrücker Zeitung, extremiştii islamişti „doreau să omoare cât mai mulţi europeni, americani şi japonezi. Cu asemenea fanatici luând în calcul propria moarte nu se discută, iată lecţia intervenţiilor din Irak, Afganistan şi alte focare de criză”... Ziarul german reclamă solidaritatea guvernelor occidentale, cerându-le „să coopereze strâns în lupta  împotriva terorismului internaţional.”

Dar cum se va putea derula oare această luptă cu Barack Obama la Casa Albă? De câtă autoritate se va bucura el în următorii patru ani? Şi cât de hotărât se va arăta preşedintele SUA să abordeze frontal pericolul islamist, după ce a fost intens criticat pentru atitudini împăciuitoriste şi a hotărât să retragă trupele americane din Afganistan?

Frankfurter Allgemeine Zeitung subliniază că preşedinţii americani au, de regulă, un răstimp foarte limitat la dispoziţie pentru a mişca în lume lucrurile din loc. Potrivit ziarului, ar fi vorba „doar de maximum doi ani în care Obama îşi va putea atinge obiectivele politice”.  De unde şi un scepticism nedisimulat, afişat de comentatorul ziarului conservator din Frankfurt.

Încă şi mai sceptic se arată un ziar de stânga.   Süddeutsche Zeitung nu crede că şeful Casei Albe va putea realiza consensul politic necesar rezolvării marilor probleme ale ţării. Ziarul consideră că Obama va trebui să recurgă „la violenţă - nu fizică, dar politică” pentru a-şi realiza, la Washington, ţelurile. Preşedintele ar fi, potrivit ziarului din München,  „în pericol să se transforme dintr-un conciliator, cum ar fi vrut la început să fie, într-o unealtă a scindării naţiunii americane”. Iar această unealtă ar putea să rămână singura de care să dispună”.