1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Cu cât răul loveşte mai des cu atât i se toceşte arma mai repede

Sub semnătura lui Yakob Strobel i Serra, cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung a publicat un articol intitulat „De ce este turismul mai puternic decât terorismul”, în care se arată că atentatele nu reuşesc decât pentru scurt timp să lipsească statele în care se petrec de încasările realizate din turism. Note de lectură de Ioachim Alexandru.

default

În debutul articolului, autorul pune o salbă de întrebări: Ce-ar fi dacă calculele teroriştilor s-ar adeveri corecte? Cum ar arăta harta turismului mondial, dacă bombele islamiştilor i-ar alunga pe toţi turiştii din Egipt, Tunisia, Moroc şi Turcia, Indonezia şi Thailanda, poate pe viitor şi din Italia şi Grecia? Ce-ar fi dacă nimeni nu s-ar mai încumeta să viziteze oraşe cum ar fi Madridul sau Londra. Ce-ar fi dacă turiştilor li s-ar răpi libertatea de mişcare, dacă frica ar deveni mai mare decât curiozitatea”. „Acesta”, spune Yakob Strobel i Serra, „este un scenariu de neînchipuit pentru secolul XXI.”

Oamenii, continuă el, nu se supun acestui scenariu nici măcar la ceas de mare spaimă. După atentatele de la Şarm el Şeic, numai un număr redus de persoane şi-au anulat biletele de vacanţă pe litoralul egiptean. Numai 10 la sută din cei aproximativ 5.000 de turişti germani aflaţi la Marea Roşie s-au suit în avioanele speciale puse la dispoziţie de organizatori pentru a se întoarce acasă. Majoritatea turiştilor rămân şi-şi petrec concediul până la capăt între ruine. Mulţi dintre ei au afirmat, chiar cu încăpăţânare, că se vor întoarce şi la anul.

Turiştii nu pleacă urechea nici la avertismente, cum ar fi cel rostit de preşedintele comisiei pentru turism din Bundestag, creştin-socialul bavarez Ernst Hinsken. Acesta le recomandase după atentate germanilor să-şi petreacă concediul în propria ţară, până când situaţia la scară globală se va calma. El declarase unui ziar bavarez: „Noi germanii am fost în ultimii ani peste tot în lume, de aceea putem acum liniştiţi să admirăm frumuseţiile propriei noastre patrii”. Această solicitare, consideră autorul, poate fi calificată drept naivă, un vis al unui patriot mărginit. Ea este însă în realitate periculoasă, fiindcă se joacă cu frica turiştilor şi focul teroriştilor.

În ultimii ani, turiştii au învăţat să-şi învingă frica. În urma fiecărui atentat a existat o evoluţie asemănătoare: La început, numărul turiştilor a scăzut, câteodată chiar drastic, pentru ca apoi, după doi, maximum trei ani, turismul să atingă iarăşi nivelul dinaintea atacurilor. După atacul de la World Trade Center din New York a fost aşa, la fel după atacurile din Insula Bali şi din insula tunisiană Djerba.

Nici în Egipt, unde s-au comis deja o serie de atacuri, nu va fi altfel. Ideea că harta turismului se schimbă o dată cu fiecare nou atentat, că există din ce în ce mai puţine ţări în care poate fi petrecut un concediu tihnit este greşită. Aceasta este doar speranţa teroriştilor. În realitate, însă, globalizarea, inclusiv a terorismului, anulează acest calcul perfid. Sigure nu mai sunt nici metrourile londoneze, nici trenurile din Madrid, astfel că şi un iubitor al marilor muzee europene nu este pus la adăpost. Mesajul teroriştilor este: vă putem lovi oriunde. În reacţie turiştii spun: atunci este indiferent unde ne petrecem concediul.

De aceea, turiştii care se află încă la Şarm el Şeic, sau cei care se îndreaptă spre Marea Roşie nu sunt nici eroici luptători antiterorişti în costume de baie, nici indivizi încăpăţânaţi, lipsiţi de scrupule. Ei sunt doar oameni care reacţionează cum pot în timpurile fanatismului, afişând un fatalism al dorinţei de supravieţuire, o progresivă indiferenţă, care este un mecanism de protecţie şi nu un abandon al valorilor morale. Pe cât pare de banală reacţia pe atât este decorectă. Frica trebuie înfruntată, trebuie privită ca rutină tragică a cotidianului, cu încredinţarea că timpul trece în favoarea binelui şi nu a răului. Cu cât arma răului loveşte mai des, cu atât se toceşte mai repede.