Cu alice...în ţara minunilor: despre cinegetice şi alte alea

Vînătorii Germaniei s-au văzut convocaţi cu mic cu mare în Bavaria să ia ursul la trîntă. Puşcaşii tereştri germani s-au trezit însă încurcaţi de viclenia primului moş Martin care s-a aventurat să revină în alpii bavarezi, în timp ce restul neamului său, care a dat curs cîndva invitaţiei gospodăriei de partid ceauşiste a rămas unde s-a instalat comod în epoca de aur: în speţă în Carpaţi, nu departe de mistreţii defuncţi ai lui Ţiriac şi ai lui Năstase, spre a servi de ţintă activiştilor cu veleităţi cinegetice şi deţinătorilor de verzişori cu portofelul ca purcelul. (Alţi cîţiva din fraţii şi surorile sale trăiesc bine mersi în zonele mai puţin accesibile din munţii Tatra). Cît despre marele brun bavarez, reimigrarea sa pe meleaguri nemţeşti nu s-a petrecut fără o oarecare vărsare de sînge. Infometat, animalul din specia ursus a sfîşiat niscaiva oi, ba chiar s-a repezit în ograda unui gospodar, a sfîrtecat parte din păsările din coteţ, şterpelind alte cîteva, fără să caute în prealabil să stabilească în ce măsură erau purtătoare de aviară.

Această ultimă operaţiune de comando a pus capac răbdării autorităţilor germane, care s-au hotărît să suspende vremelnic draconica interdicţie vizînd vînarea urşilor. Ceea ce nu-i puţin lucru pentru o ţară ca Germania, ai cărei oficiali ţin morţiş să se respecte la literă orice lege sau reglementare cît de mică. Astfel încît unii din birocraţii ei nu ezită să trimită în pustiu( respectiv să-i expulzeze) chiar şi pe străinii de mult asimilaţi, în ciuda faptului că integrarea rezidenţilor a devenit, sub presiunea islamismului şi a unei demografii catastrofale, imperativul naţional numărul unu. Dar mamiferul s-a dovedit prea abil pentru căile întortocheate ale birocraţiei germane. Imblănitul patruped a şters-o englezeşte, lăsîndu-i cu ochii în soare pe succesorii bavarezi ai lui Odobescu.

Alţi imigranţi din Germania se dovedesc mai puţini sensibili. Unii dintre ei insistă să pătrundă nonşalant în diverse zone estgermane, unde prăbuşirea comunismului a lăsat în urmă specia pe cale de rapidă înmulţire numită skin-head neonazist. Asta în ciuda faptului că intruşii poartă la vedere o piele de culoare de natură să işte furia capetelor rase şi a simpatizanţilor lor care proliferează cu tot cu armele lor ideologice de extremă dreapta (şi unele albe, contondente, sau de foc) în chiar inima societăţii germane. Sunînd goarna, fostul purtător de cuvînt guvernamental Uwe-Carsten Heye i-a avertizat pe africanii veniţi în vizită la Campionatul Mondial de Fotbal, să evite anumite zone din estul (ex-comunist) al Germaniei, dacă nu doresc să-şi rişte viaţa. In speţă dacă nu vor să se transforme în vînat. După o serie de ecouri dintre cele mai năbădăioase, turbarea formatorilor de opinie, îngrijoraţi de soarta mult-şifonatei imagini a Germaniei, s-a potolit, iritarea iscată de ceea s-au numit „fluierăturile lui Heye din biserică” făcînd locul consternării provocate de raportul servicului secret intern. Documentul difuzat de Verfassungsschutz subliniază că extremismul (de dreapta, de stînga şi islamist) a sporit substanţial în Germania ultimului an.

In răstimp sezonul de vînătoare e în toi şi în apusul prosper şi liber al Republicii Federale. Străvechea ocupaţie o mai practică şi unii dintre cei mai notorii progresişti din intelectualii ţării. Punînd în paranteze realitatea, în speţă trecînd-o sub tăcere pe cea a neprovocatului atentat genocidal săvîrşit la 11 septembrie 2001, laureatul premiului Nobel pentru literartură, Guenter Grass, a lansat în deschiderea primei reuniuni germane a Penclubului internaţional un virulent atac antiamerican şi antibritanic. Fidel poziţiilor sale prosovietice şi procomuniste Grass n-a ezitat să-şi îndrepte cătarea spre bizonul anglosaxon, făcut vinovat cu Bush şi Blair în cap pentru toate relele reale sau închipuite ale timpului, de la globalizare la islamism terorist.

Despre patria democraţiilor occidentale moderne, America, s-a scris şi se ştie prea mult pentru ca să fie nevoie de comentararea abundentă a unor fraze semnate de Grass, potrivit căruia „politica antiteroristă a SUA, care stigmatizează ţările banditeşti” ar fi „cea mai stupidă şi ca atare cea mai primejdioasă”. Cum stăm atunci cu negaţionismul Holocaustului cuplat cu ambiţiile nucleare iraniene? Unde se află ele pe scara pericolelor propusă de autorul „Tobei de tinichea” nu s-a putut afla mare lucru. A reieşit însă de ce Grass îi urăşte într-atît pe Blair şi Bush încît n-a omis să citeze amplu din săgeţile otrăvite trase nu de mult prin intermediul poveştilor vînătoreşti ale lui Harold Pinter. Pentru că, potrivit arcaşului german, ambii (în speţă Bush şi Blair) ar fi „ipocriţi precum misionarii care, cu Biblia în mînă, aduc moartea în ţări îndepărtate”.

Cu mintea mea de luptător pentru drepturile animalelor înţeleg din toate acestea că sunt preferabili misionarii de tipul lui Bin Laden. Sau poate că Grass optează în favoarea preşedintelui iranian Ahmadinedjad, care, în mînă cu Coranul, îl îndeamnă pe George Bush să se convertească la dreapta credinţă musulmană şi să se alăture celor ce vor să şteargă diverse state ONU de pe hartă.

Aşa stînd lucrurile, m-am hotărît să-mi fac şi eu calificarea de lunetist. Pînă atunci voi trage cu alice în Ţara minunilor. Alice verbale împroşcate imprecis, dar consecvent în pianiştii cu gomă, care cîntă fals.