1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

CSM examinează situaţia de la DNA

Horaţiu Pepine4 septembrie 2008

Astăzi Secţia procurori a CSM va lua în discuţie propunerea ministrului de Justiţie privind numirea unui nou şef la DNA. Mai multe NGO-uri şi reprezentanţi ai Comisiei Europene intenţionează să participe la şedinţă.

https://p.dw.com/p/FB8V
Între justiţie şi corupţieImagine: AP

Primul punct pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi îl reprezintă avizul pe care CSM urmează să-l dea propunerii ministrului de Justiţie. Acesta a propus-o ca şefă la DNA, în locul lui Daniel Morar, pe consiliera sa, Monica Şerbănescu.

În ultimul an şi mai ales în ultimile şase luni de zile, s-au exercitat presiuni politice foarte puternice pentru înlocuirea lui Daniel Morar. De exemplu, la şedinţa Camerei Deputaţilor de la începutul lunii iunie, atunci cînd a fost dezbătută imunitatea lui Adrian Năstase , deputaţii liberali, conservatori, cei de la UDMR şi PRM au criticat în termeni foarte duri activitatea DNA şi au cerut înlocuirea lui Daniel Morar pe care l-au acuzat că execută ordinele preşedintelui Traian Băsescu.

CE l-a susţinut pe Morar

Furia polemică a majorităţii politice din Parlament a fost probabil amplificată de faptul ca experţi din cadrul Comisiei Europene au recomandat prelungirea mandatului lui Daniel Morar. Aceştia a apreciat că DNA sub conducerea lui Morar a făcut lucruri remarcabile sau, mai bine spus, că a fost pentru prima dată cînd procurorii din România chiar au făcut ceva împotriva politicienilor corupţi. Aşadar majoritatea guvernamentală a vorbit mult pe acest subiect, încercînd cumva să se convingă pe sine că are dreptate chiar împotriva Comisiei Europene. Opinia publică din România nici măcar nu a mai contat, aşa cum nu a contat în multe alte împrejurări.

Strategia Predoiu

Catalin Predoiu, Neuer Justizminister in Rumänien
Cătălin PredoiuImagine: Catalin Predoiu

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, are însă un mod de a fi cu totul neobişnuit. El, spre deosbire de alţii, depune eforturi nu ca să se facă remarcat, ci, dimpotrivă, ca să treacă neobservat. Aşa se face că a reuşit performanţa excepţională de a-l înclocui pe Daniel Morar fără ca tirul presei să se îndrepte împotriva sa. Abia dacă i se pronunţă numele în acest context de maximă încordare politică.

În sfîrşit, mai multe ONG-uri (Iniţiativa pentru o Justiţie Curată, SoJust, Asociaţia Magistraţilor din România), dar şi oficiali de la reprezentanţa CE la Bucureşti şi-au exprimat intenţia de a participa la şedinţa de astăzi a Secţiei procurori a CSM. S-a mai întîmplat ceva asemănător în trecut şi CSM-ul a luat-o ca pe o presiune inadmisibilă, cu toate că era vorba de o şedinţă publică. Dar faptul ca prezenţa publicului, fie şi a unui public special cu interese bine definite, este percepută de CSM ca o presiune morală arată că acest organism se teme de transparenţă şi că are înclinaţia de a-şi ascunde deliberările.