1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Crystal meth: O plăcere mortală

Este cel mai consumat drog sintetic la nivel mondial. Și în Germania devine din ce în ce mai popular. Numărul celor dependenți crește.

Nu simți foame sau sete, dar ești treaz, euforic și fără teamă - iar efectul ține până la 30 de minute, în funcție de doză. Așa se simt cei care consumă crystal meth. Într-o societate în care trebuie să fii rapid și eficient, acest drog devine din ce în ce mai căutat.

Aceasta este concluzia responsabilei federale pentru politica drogurilor, Marlene Mortler. ”Chiar și tinerele mame încep să ia metamfetamine, ca să poată face față fazelor de oboseală profundă, sau să slăbească”, a declarat aceasta. Dar crystal meth dă foarte rapid dependență. Efectele secundare durează mai multe zile, fiind urmate de o cădere psihică. Iar la un moment dat, nu mai poți să trăiești fără el.

Crystal meth distruge corpul, mai ales dacă este consumat pe termen lung. ”Visul devine un coșmar”, așa descrie Marlene Mortler căderea fizică și psihică. ”Crystal meth promite multe și nu respectă nimic”.

Întâi euforie, apoi cădere

Din cauza efectelor copleșitoare de la început, avertizările nu sunt luate în serios, spune Norbert Wodarz, profesor de psihiatrie și psihoterapie la Clinica Universitară din Regensburg.

Wodarz se referă aici la un studiu realizat în SUA, unde consumatorilor le-au fost arătate fotografii îngrozitoare ale unor dependenți de crystal meth, cazuri documentate de-a lungul mai multor ani. ”Când îi întrebi ce părere au, spun: aiurea, totul este o încercare de a te înfricoșa. Uitați-vă la mine, nu am nimic”.

Schimbări vizibile, produse de crystal meth.

Schimbări vizibile, produse de crystal meth.

Acest drog nu este nou. Metamfetaminele se consumau și în al doilea Război Mondial de către soldații germani, pentru a le crește eficiența și concentrarea. La fel și americanii în Vietnam. Metamfetamina putea fi cumpărată ca medicament în Germania, până în 1988, sub denumirea Pervitin.

Expertul în dependența de droguri, Wodarz, spune că nu prea poți să îi convingi pe tineri prin metodele clasice de prevenție a consumului. În clinica sa, situată la 100 de km de la granița cu Cehia, abia dacă există pacienți dependenți care nu consumă adițional și crystal meth.

Cine ia o supradoză de heroină trebuie să fie găsit și reanimat rapid. Cine are o cantitate mare de crystal meth în corp, nu se lasă ajutat. ”Sunt extrem de agitați și greu de ținut sub control”, spune Wodarz.

Autoritățile dau vina pe legile incomplete

În timp ce consumul de heroină, cocaină și crack scade, cel de crystal meth crește. Asta se vede și la centrele de consiliere împotriva dependenței de droguri. În nordul landului Bavaria, în Saxonia, Turingia și Saxonia Anhaltină, consumatorii de crystal meth care caută ajutor îi depășesc numeric pe cei care fumează marihuana.

Și poliția găsește tot mai mult crystal meth în timpul perchezițiilor. În anul 2008 au fost găsite 4,2 kg de crystal meth, în timp ce în 2014 s-au confiscat 73 de kg. În Berlin s-a depășit recordul în acest an în iulie, cu cele 4,5 kg confiscate. Valoarea pe piața neagră a fost de 675.000 euro.

În paralel cu perchezițiile din Germania, poliția federală caută o colaborare mai strânsă cu Cehia și Polonia. Nu numai la nivel de schimb de informații, ci există controale comune la granițe și la comercianții asiatici, de unde se cumpără crystal meth.

Peter Henzler, vicepreședintele Oficiului Federal de Criminalistică (BKA), cere un control mai amănunțit al ingredientelor chimice din care este realizat crystal meth. Altfel eficiența și succesul activităților poliției sunt imposibile.

Henzler dă ca exemplu un caz din noiembrie 2014, în care au fost confiscate dintr-un depozit din Leipzig 2,9 tone de clorefedrină. Această substanță poate fi comercializată legal în Germania.

”Ca să ajungă în zona comerțului cu stupefiante, făptașii trebuie să vândă această substanță foarte conștienți de faptul că va fi folosită pentru producerea de metamfetamină”, spune Henzler. Dar acest lucru nu poate fi demonstrat în instanță.

Substanțe legale

Piața asiatică Folmava din Cehia, la granița cu Germania

Piața asiatică Folmava din Cehia, la granița cu Germania

Și substanța pseudoefedrină era ușor de găsit până nu demult. Se găsește într-un medicament împotriva răcelii, care în Germania și Cehia necesită rețetă, dar în Polonia nu, până recent.

Din iulie 2015 s-au pus limite prin lege și în Polonia. ”Un pas important în lupta împotriva consumului de crystal meth”, e de părere Peter Henzler.

Vicepreședintele BKA își pune speranțele și într-o listă de monitorizare a substanțelor chimice ilegale în UE. De la începutul lui 2015, clorefedrina și pseudoefedrina se află pe acestă listă.

Acest lucru sporește atenția, spune Heinzler. ”Cu toate că existența unei substanțe chimice pe această listă nu schimbă nimic din punct de vedere legal pentru firmele care o produc, experiența arată că ramificarea acestor substanțe se diminuează, datorită avertizărilor voluntare”.

Un alt pas ar fi preluarea clorefedrinei și a pseudoefedrinei în cadrul legislației UE privind clasificarea substanțelor chimice. În acest fel, producerea, posesia și comercializarea lor ar fi posibile numai cu aprobări speciale.