1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Cronologie: Căderea Zidului din Berlin, simbol al transformării politice

Anul 1989 a fost pentru o întreagă serie de state din Europa de Est un punct de cotitură decisiv după decenii de dictatură comunistă. Împotrivirile au început însă mult mai devreme.

"Înaintea unităţii a venit liberteta", a declarat de curând preşedintele Germaniei, Joachim Gauck. Această afirmaţie se înscrie deja în galeria citatelor celebre având ca obiect schimbările politice din Europa de Est, care au avut loc cu 25 de ani în urmă. Gauck s-a referit la lupta pentru libertate din fosta RDG şi la reunificarea ulterioară a celor două state germane. Propoziţia este însă valabilă şi pentru evoluţiile din întreg blocul comunist de odinioară, la fel cum este şi pentru procesul de unificare a Europei. Căderea zidului din berlin este perceput ca un punct culminant al luptei pentru libertate, dusă de popoarele Europei de Est împotriva dictaturii comuniste. Drumul până acolo a fost însă unul lung şi anevoios, adesea sângeros. Iată o cronologie a principalelor acţiuni îndreptate împotriva dictaturii şi a hegemoniei "fratelui mai mare" URSS.

Berlin, 17 iunie 1953 - răscoală populară în RDG

la început a fost un simplu protest împotriva condiţiilor inumane de lucru şi a mizeriei economice. Demonstraţiile au luat însă amploare, devenind o răscoală populară la nivelul întregii ţări. Au fost primele proteste de masă anticomuniste în sfera de influenţă sovietică. Revendicările demonstranţilor au fost următoarele: alegeri libere, înlăturarea conducerii RDG în frunte cu Walter Ulbricht şi reunificarea Germaniei divizate. Ulbricht a înăbuşit răzmeriţa cu ajutorul poliţiei est-germane şi a tancurilor sovietice. În Cortina de Fier apăruse însă deja prima breşă.

Budapesta, 23 octombrie 1956 - revoluţia din Ungaria

Şi acest eveniment a debutat printr-o demonstraţie paşnică de amploare. Mai ales stundenţii din Budapesta au ieşit în stradă pentru a revendica schimbări democratice. După ce guvernul adeschis focul împotriva demonstranţilor, lucrurile au scăpat de sub control. Militari au fraternizat cu demonstranţii şi astfel a început o luptă armată, în urma căreia a fost dizolvat sistemul partidului unic şi s-a format un guvern pluripartid condus de Imre nagy. Ungaria a părăsit Pactul de la Varşovia, alianţa militară dominată de URSS, şi a cerut armatei sovietice să-şi retragă trupele din ţară. Minunea democratică de la Budapesta nu a durat decât zece zile. Capăt i-au pus, la fel ca şi cu trei ani în urmă în RDG, tancurile sovietice. Nici de această dată nu a intervenit occidentul. Tema de o posibilă escaladare era prea mare. La fel s-a întâmplat şi în 1961, când Walter Ulbricht a ordonat ridicarea peste noapte a zidului din Berlin.

Praga, 21 august 1968 - Cehoslovacia este invadată de trupele Pactului de la Varşovia

În 1968 a debutat în Cehoslovacia un proces de reformă, care a intrat în cărţile de istorie sub denumirea "Primăvara de la Praga". Politicieni comunişti reformaţi, sub conducerea lui Alexander Dubcek, aplică o serie de reforme politice şi economice. Sindicatelor li se acordă mai multă libertate, cenzura este abrogată. "Socialismul cu faţă umană" al lui Dubcek nu este însă bine privit de celelalte "state frăţeşti" în frunte cu URSS, fiindcă ameninţa să se extindă. În consecinţă, Cehoslovacia a fost invadată în noaptea spre 21 august 1968 de trupele Pactului de la Varşovia. "Primăvara de la Praga" era brutal înăbuşită. Nici de această dată occidentul nu a intervenit. Dar în Cortina de Fier a devenit vizibilă o a doua breşă. Un tovarăş, noul lider al României, Nicolae Ceauşescu, a refuzat să ia parte la acţiunea Pactului de la Varşovia, condamnând public invazia în cadrul unei ample demonstraţii organizate la Bucureşti. Speranţele că România va trece ea însăşi printr-o serie de reforme au fost contrazise însă în 1971. După vizitele sale în China şi Coreea de Nord, Ceauşescu a iniţiat o revoluţie culturală. Rezultatul: treptat s-a instaurat o dictatură dintre cele mai dure, marcată de un cult deşănţat al personalităţii, de corupţie, de stagnare economică şi în final sărăcie. Câinele de pază al regimului era atotputernica poliţie politică - Securitatea.

Nicolae Ceausescu

Nicolae Ceauşescu, 24.11.1989

Gdansk, 17 septembrie 1980 - înfiinţarea "Solidarnosc", primul sindicat independent polonez

Polonia a fost prima ţară din blocul comunist în care au fost acceptate structuri libere de reprezentare a muncitorimii. Înfiinţarea sindicatului Solidaritatea a fost finalul provizoriu al unui val de greve la nivel naţional, al cărui moment culminant a fost ocuparea, de către muncitori, a şantierului naval din Gdansk. Greviştii cereau guvernului de la Varşovia, între altele, libertate de opinie, dreptul de a face grevă şi dreptul de a înfiinţa sindicate libere. Liderul greviştilor, Lech Walesa, a semnat pe 31 august 1980 un acord cu guvernul care acceptase revendicările. Solidarnosc s-a bucurat de sprijinul Papei Ioan Paul al II-lea, polonez şi el, şi al întregii Biserici Catolice. Trupele sovietice nu au intervenit de acea dată, dar Moscova a cerut un an mai târziu Varşoviei să scoată sindicatul liber în afara legii. În decembrie 1981, premierul polonez, generalul Wojcieh Jaruzelski a instituit legea marţială. Solidaritatea, care avea între timp aproximativ 10 milioane de membri, a fost interzisă, dar şi-a continuat lupta în clandestinitate. Opt ani va mai dura până când Walesa şi Solidarnosc vor reuşi să câştige bătălia împotriva regimului comunist.

27 iunie 1989 - retezarea sârmei ghimpate la frontiera ungaro-austriacă

La acţiunea simbolică au luat parte miniştrii de Externe ai celor două ţări, Gyula Horn şi Alois Mock. Operaţiunile de demolare a obstacolelor de la graniţa comună începuseră mai înainte. Evenimentul este perceput ca o nouă breşă, majoră de această dată, apărută în Cortina de Fier. Mii de cetăţeni ai RDG s-au folosit de această deschidere pentru a se refugia în vest.

Sofia, 10 noiembrie 1989 - lovitură de stat în Bulgaria

Todor Jivkov, preşedinte al Bulgariei vreme de 35 de ani, este alungat de la putere în urma unui puci organizat de tovarăşii săi comunişti. Jivcov a fost "penultimul dinozaur" al erei comuniste. Ultimul, Nicolae Ceauşescu, reuşeşte să se menţină la putere până către sfârşitul aceluiaşi an.

Bucureşti, 22 decembrie 1989 - îndepărtarea lui Nicolae Ceuşescu

Nicolae Ceausescu, care a refuzat reformele după modelul lui Gorbaciov, a fost alungat de la putere printr-o lovitură de palat. Anterior, la mijlocul lunii decembrie debutaseră proteste la TTimişoara, pe care Ceauşescu le-a reprimat sângeros. Pe 21 decembrie au izbucnit la Bucureşti şi în alte oraşe lupte de stradă. Armata s-a solidarizat cu demonstranţii. Pe 22 decembrie, Ceauşescu este alungat de la putere, o zi mai târziu este capturat împreună cu soţia sa Elena. Pe 25 decembrie cei doi sunt condamnaţi la moarte de un tribunal militar convocat în mare grabă, puşi la zid şi executaţi.

Căi diferite dar acelaşi dor de libertate

Privind retrospectiv, trebuie remarcat că oamenii din ţările blocului de răsărit au găsit căi diverse pentru a scăpa de tiranii comunişti. În unele ţări, cum au fost Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia, a fost posibilă o destrindere treptată care a încurajat speranţa în schimbare. În alte ţări, cum au fost Bulgaria şi România, oamenii nu au văzut pentru multă vreme alternativă la dictatura real existentă.

Cu toate acestea, motivele pentru care sistemul a făcut implozie în cele din urmă în întreg blocul răsăritean au fost aceleaşi. Pe de-o parte a existat dorul de libertate al oamenilor, iar pe de alta falimentul economic şi politic al guvernelor. Iar evoluţiile din unele foste republici sovietice lasă să se înţeleagă că acest proces este departe de a se fi încheiat.