1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Cronologia escaladării violenţelor în Orientul Apropiat

A început cu o reconciliere, care apoi a fost prilej de discordie. În aprilie 2014, Hamas şi Fatah s-au întâlnit în Gaza pentru a discuta despre încetarea conflictului între cele două organizaţii palestiniene.

În iunie 2007, Hamas a preluat puterea în Fâşia Gaza şi a pus pe picioare un executiv menit a se opune guvernului Fatah din Cisiordania. În vreme însă ce Israelul acceptă să stea de vorbă cu organizaţia Fatah a preşedintelui palestinian Mahmud Abbas, Hamas este în continuare considerată de către statul evreu drept organizaţie teroristă. În pofida acestui context, în luna aprilie, negocierile dintre Hamas şi Fatah privind formarea unui guvern de unitate au început să se concretizeze.

2 iunie 2014

La Ramallah, în Cisiordania, Hamas şi Fatah formează un guvern comun. Din noul cabinet fac parte 15 tehnocraţi independenţi, care, până la alegeri, urmează să susţină proiectele prezidenţiale şi pe cele ale parlamentului. Consensul la care au ajuns cele două organizaţii este primit cu sentimente amestecate la nivel mondial. În vreme ce guvernul israelian a anulat negocierile de pace conduse de SUA, europenii şi americanii au manifestat o susţinere temperată.

8 iunie 2014

Papa Francisc îi primeşte în vizită pe preşedintele Mahmud Abbas şi pe preşedintele israelian, Shimon Peres, alături de care se roagă în grădinile Vaticanului. Întâlnirea are accente pacifiste. Peres vorbeşte despre o pace între oameni egali în drepturi. Preşedintele evreu se află însă la final de mandat.

10 iunie 2014

Reuven Rivlin este desemnat de Knesset drept urmaş al lui Shimon Peres, devenind, astfel, cel de-al 10-lea preşedinte al Israelului. Rivlin, care face parte din blocul conservator Likud, al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, este considerat a fi un oponent al ideii de tip "două state" în Orientul Apropiat. Rivlin va prelua oficial preşedinţia la 24 iulie 2014.

12 iunie 2014

Trei tineri evrei - doi în vârstă de 16 ani şi unul de 19 ani - sunt răpiţi, seara, în timp ce se îndreptau spre casă. Unul dintre ei reuşeşte să ceară ajutor folosindu-se de telefonul mobil.

14 iunie 2014

Prim-ministrul israelian face declaraţii în faţa presei. "Aceşti copii au fost răpiţi de terorişti. Asta este o certitudine". Concomitent, şeful guvernului evreu acuză conducerea palestiniană că poartă o parte din vină pentru ceea ce s-a întâmplat. Netanyahu spune că prezenţa Hamas în noul guvern palestinian va genera şi mai multă teroare. Răpirea tinerilor ar fi o dovadă în acest sens.

15 iunie 2014

Armata israeliană blochează sudul Cisiordaniei şi trimite trupe suplimentare în zona dintre Bethleem şi Hebron. În loc să se desfăşoare anchete ale poliţiei, soldaţii israelieni încep să ia la puricat sute de locuinţe ale populaţiei palestiniene. Astfel de acţiuni nu sunt însă noi. În zonă au loc frecvent controale ale armatei israeliene.

19 iunie 2014

Un reprezentant al Hamas declară că ofensiva israeliană din Cisiordania deschide "uşa către iad". Israelul îi cere lui Abbas să rupă legăturile cu Hamas. Între timp, armata israeliană arestează aproximativ 300 de palestinieni, majoritatea susţinători ai organizaţiei Hamas. În Cisiordania încep primele raiduri aeriene ale avioanelor de luptă israeliene.

30 iunie 2014

Trupurile neînsufleţite ale tinerilor evrei daţi dispăruţi sunt descoperite pe un câmp, la Hebron. Sute de demonstanţi ies pe străzile din Ierusalim pentru a cere răzbunare. După lăsarea serii, aviaţia militară israeliană declanşează o masivă operaţiune în Cisiordania. Simultan, dinspre Gaza sunt lansate rachete înspre Israel.

2 iulie 2014

Într-o pădure de lângă Ierusalim este descoperit trupul neînsufleţit al unui tânăr palestinian de 16 ani. Familia acestuia acuză coloniştii evrei că l-ar fi ucis pe băiat. În context, poliţia israeliană nu exclude nicio ipoteză. În partea arabă a Ierusalimului au loc ciocniri violente.

3 iulie 2014

După amplele atacuri cu rachete lansate din Fâşia Gaza, guvernul israelian trimite trupe suplimentare la graniţa cu teritoriile palestiniene. Purtătorul de cuvânt al armatei spune, însă, că Israelul nu este interesat să demareze o ofensivă în regiune.

6 iulie 2014

Israelul arestează 6 suspecţi în cazul uciderii tânărului arab în vârstă de 16 ani. Conform anchetatorilor palestinieni, copilul ar fi fost ars de viu. Cei arestaţi se pare că sunt extremişti evrei.

7 iulie 2014

Ministrul de externe Avigdor Lieberman anunţă asocierea partidului său de extremă-dreapta "Casa Noastră Israel" cu blocul Likud al premierului Netanyahu. Simultan, Lieberman anunţă că grupul său politic nu va părăsi guvernul pe fondul neînţelegerilor privind modul în care ar trebui combătuţi extremiştii din Fâşia Gaza.

08 iulie 2014

Conflictul între israelieni şi palestinieni escaladează. În mai puţin de câteva ore, Israelul este vizat de zeci de rachete lansate din Gaza, unele ajungând chiar la nord de Tel Aviv. Nimeni nu a fost rănit, o bună parte din rachete fiind neutralizate în aer. În schimb, raidurile aeriene israeliene se soldează cu 20 de morţi şi sute de răniţi. De asemenea, Netanyahu transmite armatei să se pregătească pentru o ofensivă terestră. În context sunt mobilizaţi 40 000 de rezervişti.

9 iulie 2014

Raidurile aeriene în Fâşia Gaza şi lansarea de rachete spre Israel continuă. Preşedintele palestinian Mahmud Abbas acuză Israelul că aviaţia militară a statului evreu produce un adevărat "genocid". Netanyahu anunţă amplificarea operaţiunilor şi avertizează că "Hamas va plăti un preţ mare din cauza faptului că a lansat rachete împotriva civililor israelieni".