1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cronicizarea mîniei populare şi a deficitului bugetar

Rodica Binder25 august 2004
https://p.dw.com/p/B184
Imagine: dpa

Dacă istoria nu se repetă , cum preferă să afirme specialiştii , unele scene ale ei par a face excepţie. Aruncarea cu ouă - clocite sau proaspete - în politicieni este doar una din modalităţile cetăţenilor de a-şi exprima nemulţumirea faţă de cei aleşi în funcţii de răspundere. Ex - cancelarul creştin- democrat Helmut Kohl a fost supus acestui supliciu şi iată-l acum şi pe succesorul lui , social - democratul Schröder, împroşcat cu inocenta materie transformată în armă a revoltei şi dezamăgirii. Şi , colac peste pupăză, iată-l tot pe cancelar confruntat şi cu cifra unui nou deficit bugetar , abstractă şi inofensivă dar mult mai periculoasă decît ouăle demonstranţilor est - germani. Pe lîngă aceste teme autohtone, ziarele germane şi străine se mai interesează azi şi de scandalul abuzurilor comise de militarii americani împotriva deţinuţilor din închisorile de la Guantanamo şi Abu Ghreib, de spirala urcătoare a preţurilor aurului negru şi de intenţia scoaterii din circulaţie a monedelor de una şi două centime, care dacă va fi aplicată, se va solda cu o rotunjire a preţurilor cum altfel decît tot ... în sus.

Deşi reprobabilă, împroşcarea cancelarului Schröder cu ouă are funcţia unui semnal -şi anume cel al persistenţei valului de proteste în masă împotriva preconizatelor reforme - scrie azi HAMBURGER ABENDBLATT . Comentînd intenţia introducerii joburilor de unu şi doi euro pe oră pentru şomerii de lungă durată cu scopul de a le crea o punte spre angajare , acelaşi ziar consideră că măsura se va solda cu un rezultat contrar.

Oricum , în optica ziarului britanic THE TIMES, demonstranţii care au aruncat cu ouă în cancelar au greşit ţinta în sens propriu şi figurat. Est-germanii mărşăluiesc înapoi spre trecut în loc să se întrebe de ce polonezilor, cehilor şi ungurilor le merge mai bine după prăbuşirea comunismului. Singurul lucru care-i uneşte pe germanii din est de cei din vest este dispreţul faţă de cancelarul Schröder,cînd de fapt principalul vinovat ar fi predecesorul său Helmut Kohl.

Deficitul bugetar record al Germaniei este o altă tragedie scrie WESTDEUTSCHE ZEITUNG, încercînd să propună şi unele soluţii: astfel importantă este nu numai creşterea exportului dar şi a consumului intern , factor condiţionat şi de speranţa în viitor a cetăţenilor. Care speranţă la ora actuală este aproape nulă . SUDDEUTSCHE ZEITUNG scrie că reformele ar fi trebuit aplicate mult mai de timpuriu. Politica nu poate însă provoca o creştere economică scrie BADISCHE NEUESTE NACHRICHTEN nu fără a remarca lipsa de curaj a social democraţilor , preocupaţi la ora actuală să legitimeze în faţa populaţiei nemulţumite hotărîri deja luate.

De la Varşovia GAZETA WYBORCZA îi recomandă cancelarului Schröder să se ţină de cuvînt şi să ducă la bun sfîrşit reformele. În caz contrar Germania va fi pe termen lung bolnavul Europei iar societatea va cădea pradă depresiunii din cauza stagnării economice şi a deficitului bugetar devenit cronic avertizează cotidianul polonez. Şi de la Viena ziarul DER STANDARD încurajează actuala echipă de la Berlin să rămînă neînduplecată - fiindcă reformele preconizate sunt oricum lipsite de alternativă.

Schimbare de temă.

"Reacţiile sunt identice: cînd o mare nedreptate devine un fapt de notorietate publică toţi făptaşii şi complicii încep să se dezvinovăţească aruncînd pe umerii altora propria lor vină - fie că au fost supraveghetori în lagărele de concentrare , fie că au tras în cei care voiau să treacă zidul despărţitor al Berlinului pentru a ajunge în libertate fie că au fost cirminali de război ca Miloşevici. Situaţia se repetă în cazul abuzurilor comise în sinistra închisoare militară Abu Ghreib : autorităţile americane îi învinuiesc de săvîrşirea lor pe cei cîţiva militari în timp ce avocaţii acestora fac trimiteri la ordinele date de conducerea armatei americane" scrie NEUE OSNABRÜCKER ZEITUNG comentînd o temă delicată dar intens abordată azi în presa germană şi străină.

Procesul de la Guantanamo ameninţă să se transforme într-un episod sumbru al statului de drept american scrie WESTFÄLISCHER ANZEIGER , deşi - precizează marele ziar economic HANDELSBLATT - în niciunul din rapoarte numele Şefului Pentagonului Donald Rumsfeldt nu este pomenit. Cu toate acestea - întreg scandalul politic generat de abuzurile comise împotriva deţinuţilor în închisorile americane din Guantanamo, Abu Ghreib sau Afganistan, depun scandalul la uşa Pentagonului.

O clarificare a acestui scandal presupune însă aducerea în discuţie a felului în care actuala politică de război a Statelor Unite tratează capitolul respectării drepturilor omului - notează TAGESZEITUNG din Berlin. Ziarul austriac KURIER conchide că deocamdată felul în care organele juridice americane au tratat aceste cazuri - nu corespunde principiilor unui stat de drept .Ba mai mult, chiar relaţia dintre justiţie şi stat ameninţă să fie răsturnată avertizează BERLINER ZEITUNG, deplîngînd faptul că tocmai Statele Unite, care de secole promovează principiile unei justiţii independente, sunt cele care le încalcă acum.

Ideea se regăseşte exprimată şi în cotidfianul belgian de limbă flamandă DE MORGEN care trece în revistă paşii prin care America a juns să cîntărească aceleaşi fapte cu unităţi diferite de măsură.Cînd în anii 80 Moscova a arestat în Afganistanul ocupat mudjahedinii acuzaţi de activităţi ostile statului dar fără a le face proces, Washingtonul se revolta. Congresul american a aprobat fonduri suplimentare de finanţare a mudjahedinilor.Un anume Osama Bin Laden a recrutat cu ajutorul CIA luptători musulmani pentru a combate perciolul roşu. Azi Washingtonul este cel care-i arestează pe afgani , lumea este consternată iar Osama Bin Laden îşi rîde în barbă - conchide ziarul flamand citat.