Cronica unui eşec anunţat

Evenimentele derulate vineri în această ţară nord-africană, a cărei armată a început să tragă în aer în oraşul în care a izbucnit revoluţia arabă, nu sunt de natură să alimenteze optimismul. Petre Iancu are detalii

Bună parte din presa occidentală, în special cea de stânga, din Europa, a salutat alegerile tunisiene, repetând în neştire că partidul islamist câştigător, intitulat Ennahda, Renaşterea, ar fi o formaţiune presupus „moderată”, de a cărei ideologie n-are a se teme nimeni.

Drept la fel de moderat, sau poate chiar „şi mai moderat” după cum s-a susţinut în multe ziare, ar fi şi liderul Ennahdei, Ganushi.

Vineri, proaspăt confirmat în calitatea sa de învingător în alegeri, Rashid Ganushi s-a adresat tunisienilor şi lumii.

„Vom continua revoluţia pentru a-i atinge ţelul de a crea o nouă Tunisie liberă, în care să se respecte drepturile lui Allah, ale profetului, ale femeilor, bărbaţilor, ale religioşilor şi ateilor", a spus Ganushi, omul care a petrecut 22 de ani în exil britanic, şi ştie bine ce vor să audă de la el occidentalii.

Totodată însă, acelaşi Ganushi pare să fi început, concomitent, şi răfuiala cu adversarii săi politici.

Islamiştii săi au ratat de puţin majoritatea absolută în Adunarea Constituantă, dar se arată hotărâţi s-o obţină totuşi prin mijloace doar aparent legale.

Vineri, armata tunisiană, care, ca şi generalii egipteni au înţeles rapid cine va prelua puterea în ţară, a recurs la gaze lacrimogene şi violenţă, trăgând în aer în Sidi Bouzid, oraşul revoluţiei, pentru a dispersa protestatarii. Ulterior, militarii au impus o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii.

Dar cum a ajuns oare armata tunisiană să intervină în oraşul-erou al revoluţiei? N-ar fi deloc exclus ca manifestanţii împotriva cărora au intervenit ostaşii să fi fost aceiaşi demonstranţi care au obţinut, prin luptă, debarcarea dictaturii preşedintelui Ben Ali, după auto-imolarea lui Mohamed Bouazizi.

Motivul mâniei manifestanţilor e simplu: Comisia Electorală a hotărât să invalideze mandatele câştigate în alegeri de o formaţiune politică puternic antipatizată de islamişti. E vorba de Partidul Petiţia Populară, condus de omul de afaceri Hashmi Hamdi.

Oficialii şi-au motivat insolita decizie, imposibilă în alegeri realmente democratice, afirmând, în mod ilar, că gruparea afectată ar fi încălcat "legislaţia finanţării partidelor".

Ca şi cum o atare acuză gravisimă n-ar trebui dovedită mai întâi în justiţie, înainte de a antrena măsuri şi consecinţe atât de serioase precum anularea unor mandate obţinute prin vot popular.

În loc să deplângă această flagrantă şi intolerabilă violare a regulilor democratice, Ganushi a justificat-o, susţinând că Hamdi ar fi fost un "aliat al dictaturii", iar protestele din oraşul revoluţiei ar fi fost opera "oamenilor vechiului regim".

Liderul islamiştilor tunisieni anunţă edificarea unei ţări care, potrivit declaraţiei sale, să respecte, în primul rând, drepturile Divinităţii şi ale Profetului, dar se arată cu totul nepăsător faţă de drepturile elementare ale cetăţenilor ei.

Ştim, din Scrierile Sacre, că nu există nimic nou sub soare. Era însă de aşteptat ca victimele dictaturii tunisiene, între care se numără şi islamişi, să-şi reprime ceva mai multă vreme propriile impulsuri dictatoriale înainte să-şi dea în petic în văzul întregii lumi.

Dacă spiritul democratic al islamiştilor din nordul Africii s-a întins doar până aici, n-a fost decât o pătură de moderaţie extrem de scurtă şi de îngustă, iar de aici încolo va urma cronica eşecului anunţat al unei revoluţii compromise.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor:Rodica Binder