1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Criza, spânul şi soluţia

Pacifista Europă s-a trezit în plin război global. Nu contra terorismului, a islamo-fascismului, a comunismului sau a vreunei alte mişcări, ci împotriva noului inamic public numărul unu: speculantul de la burse.

default

Vădit, celor care au trecut prin nazism, stalinism sau comunismul de extracţie ceauşistă, noţiunea speculantului le e bine cunoscută. E vorba de răufăcătorul prin excelenţă, care, în perfidia lui fără de margini, pune în pericol binele public, binele comun, dosind, în ceauşism par exemplu, alimentele de larg consum, pe care populaţia, fie ce-o fi, nu e în stare să le găsească în magazine nici dacă dă cu tunul.

Cu tunul se dă mai nou şi în cancelariile occidentale. La finele săptămânii, criza grecească antrena la Bruxelles un summit extraordinar, în cursul căruia liderii principalelor puteri vest-europene au căzut de acord să apere până la ultima picătură de sânge construcţia europeană, cu tot cu piatra ei de temelie, moneda euro.

Ameninţată de criza elenă, una care a încetat de mult să fie doar elenă, moneda urmează să fie salvată pentru că prăbuşirea ei, a spus premierul grec Papandreu, ar însemna destabilizarea întregului continent. Întrucât, după Grecia, au început să se clatine la burse şi alte ţări europene, s-a ajuns chiar ca şi SUA, Japonia şi Australia să ceară Uniunii să ia urgent măsuri.

Potrivit liderilor europeni, s-a constatat în ultima vreme că a avut loc un atac concertat împotriva monedei europene. Edificator s-a dovedit în context tonul militant, ba chiar belicos, al preşedintelui Franţei, care s-a pronunţat nu doar pentru o solidă „axă” franco-germană. Mai mult decât atât, Sarkozy a avertizat pieţele internaţionale, înaintea deschiderii burselor pentru tranzacţiile din debutul săptămânii, atenţionându-le bătăios, că „de luni, Europa e gata să apere moneda euro”.

Împotriva cui se cere apărată ea, se ştie. E vorba, conform terminologiei la modă, nici mai mult nici mai puţin decât de răufăcătorul „speculant”. Este un fel de spân viclean sau, dacă preferaţi, un hulpav zmeu al zmeilor, cel care la burse, în special, pe Wall Street, înfulecă pe pâine ţări falimentare, punând pariuri pe bancruta lor.

De speculanţi, cum altfel, ca şi de vidanjori sau ciocli avem oroare toţi. Că duc mortul la groapă, că ne eliberează de gunoaie şi dejecţii, că vând „la suprapreţ bilete-n plus”, ei par cu toţii să exale un miros greu de suportat. Ne agresează şi irită conştiinţa existenţei lor, deşi nu ştiu ce ne-am face la o adică fără ei.

Că speculanţii se pretează atât de lesne vrăjmăşiei noastre n-a scăpat nici unui sistem totalitar de care a avut parte vreodată Europa. Nici Hitler şi nici Stalin sau Ceauşescu nu i-au inventat pe speculanţi, frecvent asimilaţi cu mult subînţeles antisemit „cosmopoliţilor” şi „plutocraţilor”. Pare cu atât mai alarmant că în siajul crizei globale noţiunea „speculantului”, din propria ei cenuşă renăscută, se pregăteşte să-şi trăiască noile clipe de glorie în chiar limbajul oficial al democraţiilor occidentale.

În fapt, ca şi activitatea groparilor sau vidanjorilor, speculaţiile bursiere, impopulare cum se arată, nu par a fi, în contextul falimentului elen, decât un neajuns indispensabil. La urmei urmei, dincolo de profiturile realizate din necazul altora, speculanţii nu sunt decât pianistul în care nu e tocmai recomandabil să se tragă. Sunt mesagerul care ne transmite vestea rea.

Iar ştirea funestă nu e că există speculanţi. Ci faptul că elita europeană ne-a propus, a creat şi se arată hotărâtă să apere până în pânzele albe o construcţie artificială, incapabilă să reziste chiar şi unui seism de magnitudine mijlocie, dacă nu e proptită pretutindeni. E un edificiu plin de carenţe şi defecte, în a cărui temelie s-au incorporat, în pofida tuturor avertismentelor, bolovani fărâmicioşi.

Altfel spus, dacă Grecia nu s-ar fi remarcat prin înşelăciuni, escrocherii, corupţie, birocraţie şi lipsă de productivitate nimeni n-ar fi putut paria pe falimentul ei. În plus, istoria demonstrează că uniunile monetare eşuează toate din pricina lipsei disciplinei financiare. În Europa se bate de zor toba chemării la lupta cea mare pentru reacapararea controlului politic asupra pieţelor financiare. S-ar putea să fie un război prea mare pentru un continent atât de mic. Oricum, Eurolanda nu se va salva în veci prin recursul la populismul conceptelor caduce din recuzita ideologiilor totalitare. Ci doar prin revenirea la valori reale, la hărnicie, onestitate şi austeritate.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu