1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Criza politică riscă să se agraveze

Guvernul Croitoru a fost respins miercuri în Parlament de majoritatea parlamentară, dezvăluind încă o dată izolarea politică în care se găseşte PD-L.

default

Klaus Johannis, ieşirea din criză?

În favoarea guvernului Croitoru au votat miercuri 189 de parlamentari, dar ar fi fost nevoie de 236 de voturi. Alianţa opoziţiei a fost din nou confirmată, în ciuda faptului că PD-L nu a stat deloc degeaba şi a reuşit să-şi mărească grupul şi chiar să creeze un grup distinct de disidenţi din rîndurile PSD şi PNL. PD-L se găseşte însă destul de izolat pe scena politică, deoarece nu doar UDMR, dar şi grupul mai mic al minorităţilor naţionale s-a îndepărtat cu totul.

Pentru PD-L e o problemă politică foarte serioasă, deoarece chiar în situaţia în care preşedintele Traian Băsescu ar cîştiga al doilea mandat nu va putea forma guvernul. Este adevărat că preşedintele a spus recent că preferă un guvern cu PNL, că îşi doreşte o majoritate de dreapta, dar aceste declaraţii par mai curînd un mod tardiv de a-i mobiliza la urne pe votanţii dezamăgiţi ai Alianţei DA din 2004.

Alegerile anticipate nu pot fi o soluţie

Prin urmare votul de miercuri a reconfirmat că politica românească se află într-o situaţie imposibilă. În Parlament există o majoritate consistentă, care a reuşit să dea dovadă de coeziune, dar preşedintele Traian Băsescu refuză să dialogheze cu această majoritate. Preşedintele respinge coabitarea care pare să fie inevitabilă, dar nici nu poate constitui el însuşi o majoritate.

Ne putem aştepta, de aceea, la tot ce poate fi mai rău pentru că alegerile anticipate nu mai pot constitui o soluţie. Şi nu pentru că ele nu reprezintă în principiu o ieşire democratică din impas, ci din cauza faptului că sistemul de vot proporţional din România va reproduce, cu variaţii nesemnificative, aceeaşi situaţie politică.

Toate sondajele de opinie confirmă că cele două partide mari PD-L şi PSD se află la relativă egalitate, că PNL le urmează şi de asemenea că UDMR va intra în Parlament. Aşadar alegerile vor fi pierdere de bani şi timp şi în plus vor provoca cu siguranţă compromiterea acordului cu FMI.

Amînarea reformei electorale agravează situaţia

Poate că acum, în clipe mai triste, PD-L regretă că nu a dat curs îndemnurilor insistente ale lui Valeriu Stoica de a schimba legea electorală şi de a impune sistemul majoritar. PD-L a fost mereu duplicitar faţă de acest subiect şi s-a văzut că a avut mai mult de pierdut decît de cîştigat. Din nefericire pentru întreaga politică românească, cercurile de reflecţie politică – aşa cum a fost în trecut Institutul de Studii Liberale şi cum este astăzi Institutul de Studii Populare – au jucat un rol secundar în viaţa de partid, dar şi mai grav este că nu dezbaterile din aceste cercuri influenţează politica mare, ci, invers, politica mare caută să condiţioneze aceste dezbateri şi să le sugereze linia de argumentaţie, aşa cum s-a văzut în cazul referendumului pentru desfiinţarea Senatului.

O nouă moralitate sau un nou sistem de vot ?

Este interesant de semnalat că în cursul discursului său din Parlament, Crin Antonescu a sesizat şi el adevărata dificultate şi a vorbit despre necesitatea ca partidele să înveţe să coopereze şi să guverneze în coaliţii. Liberalii se tem de sistemul majoritar şi sînt, de aceea, interesaţi să propună nu un sistem de vot, ci un model moral de cooperare. Într-un anumit sens este o întoarcere la spiritul Alianţei Civice din anii 90, dar se pune întrebarea dacă el poate cu adevărat funcţiona. În anumite condiţii mai multe partide pot coopera în mod satisfăcător, dar nu există nici o garanţie solidă. Astăzi coaliţia PSD-PNL-UDMR nu are nici un ideal comun, ci pur şi simplu un adversar comun, care odată dispărut va face coaliţia inutilă. O schemă electorală, în schimb, care să producă matematic majorităţi clare, reprezintă o garanţie sigură şi nedezminţită de experienţă.

Se poate spune, de aceea, că mai înainte de reforma sistemului electoral, alegerile anticipate nu pot da o soluţie de durată la problema românească. Iar în situaţia de faţă, alegerile înainte de termen ar fi nu doar o pierdere de timp, ci şi o cale sigură de a compromite acordul de împrumut cu FMI şi UE. Situaţia este explozivă, dar pînă la alegeri fiecare se mai poate iluziona cu gîndul victoriei.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz