Criza ostaticilor la apogeu

România este pusă pentru prima dată într-o situaţie atît de dificilă. Preşedintele şi Guvernul sînt chemaţi să decidă între interesele de stat şi fireasca solidaritate cu fiinţele umane aflate în pericol. “Nici un sacrificiu nu este prea mare pentru eliberarea ostaticilor” scria pe o pancartă afişată în Piaţa Universităţii, acolo unde s-au adunat cîteva zile la rînd cei care au crezut că e bine să-şi manifeste în mod public solidaritatea. Aseară au fost acolo şi regele Mihai însoţit de regina Ana, prinţesa Margareta şi prinţul consort, care şi-au exprimat speranţa într-o rezolvare bună a situaţiei. “E foarte bine că se organizează aceste mitinguri” a spus un participant, care a mărturisit că vine de mai multe zile, deşi el a fost contrazis de cei care sînt încredinţaţi că, dimpotrivă, aceste manifestări, în ciuda bunei credinţe a participanţilor ar putea să creeze un avantaj răpitorilor. Aseară deja după difuzarea ultimului apel al ostaticilor, rudele şi prietenii lor adopatesera o poziţie mai radicală, făcînd un apel către toţi românii să iasă în stradă şi să ceară preşedintelui Traian Băsescu să dispună retragerea trupelor din Irak.

Ultimul mesaj al ostaticilor difuzat de televiziunea Al-Jazeera, ne-a oferit cîteva informaţii certe. Răpitorii au cerut autorităţilor române să-şi retragă trupele, dar acestea au refuzat. În cosecinţă, ostaticii au fost constrînşi să ceară opiniei publice româneşti să facă presiuni asupra autorităţilor.

Situaţia lor este tragică şi este extrem de dificil pentru românii aflaţi acasă, în siguranţă, să găsească o poziţie clară şi neumbrită de îndoieli. Se vede acum că opinia publică românească nu are conştiinţa puternică că prezenţa militară în Irak este un lucru pe deplin motivat. Dacă o minoritate politică a văzut în participarea României la coaliţia anti-Sadam fie o oportunitate politică care nu trebuia ratată, fie un angajament autentic în favoarea valorilor libertăţii şi o ieşire a românilor din pasivitatea lor istorică, majoritatea a rămas în afara acestei dezbateri. Abia cum se întrevăd semnele unui început de reflexivitate, dar şi dificultatea coagularii rapide a unei atitudini mai ferme.

Toată greutatea unei decizii apasă asupra preşedintelui Traian Băsescu şi a Alianţei politice care îl susţine. Primul ministru Călin Poescu Tăriceanu, calm şi sigur pe sine a cerut românilor să nu se lase antrenaţi în jocul şantajului terorist şi să aibă încredere în eforturile autorităţilor. Din spusele sale s-a descifrat însă că la rigoare este gata să-şi asume toate riscurile şi că nu va fi de acord cu retragerea trupelor, act care ar pune în pericol întregul eşafodaj de politică externă construit de cîţiva ani buni de România şi consolidat de preşedintele Băsescu în ultimile luni. În jurul acestui nucleu de decizie s-au strîns democraţii, liberalii şi membrii UDMR, dar PUR s-a exprimat pentru abandonarea actualei linii de politică externă şi pentru retragerea trupelor din Irak. PSD a adoptat o atitudine echivocă, bună pentru orice eventualitate, iar PPRM a cerut ferm preşedintelui să accepte revendicările teroriştilor. Dacă ipotezele cele mai negre se vor adeveri, atunci partidele care au cerut preşedintelui să cedeze vor cîştiga un serios şi îndoielnic ascendent. Pare clar că dacă autorităţile nu vor reuşi eliberarea ziariştilor fără condiţionări politice, atunci epidolul acesta va lăsa urme adînci în politica românească.