Criza greacă a Europei

Ziarul austriac Die Presse remarca în ediţia sa online de joi, 16 iunie, dansul retoric pe sârmă executat de miniştrii de finanţe europeni, ca să nu fie obligaţi să folosească în context elen termenul care s-ar impune cu privire la incapacitatea Atenei de a-şi rambursa datoriile. E vorba de noţiunea de insolvenţă, de care demnitarii europeni se feresc precum necuratul de tămâie. De ce? Pentru că a-l utiliza ar fi „extrem de periculos”, ba chiar ar echivala cu o „sinucidere politică”, devreme ce în nici o ţară europeană donatoare de fonduri nu s-ar mai putea impune ajutorarea unui stat zis "insolvent".

Concomitent, agenţiile de rating ar reduce la nivelul minim credibilitatea financiară a Greciei de la actualul triplu CCC - mai rău aproape că nici nu se poate - la poziţia finală semnalată de litera D, care e, cu siguranţă, cea mai rea şi echivalează cu falimentul de stat.

Efectele unui atare demers al agenţiilor de rating ar fi cât se poate de grave, nu în ultimul rând din punct de vedere financiar. Pentru că ar antrena pierderi imense pentru Banca Centrală Europeană - posesoarea unui număr enorm de obligaţiuni de stat greceşti - ca şi pentru alte instituţii monetare. Băncile s-ar vedea nevoite să-şi treacă propriile obligaţiuni elene la capitolul pierderi şi am avea, afirmă Die Presse, „o criză bancară europeană.”

Se ştie cum s-a ajuns aici. Prin negarea, respectiv escamotarea adevărului, spus răspicat de unii observatori încă de acum un an. Şi anume, că Grecia nu va fi în stare să iasă din criză, că pieţele financiare vor sancţiona cu obişnuita lor asprime statul elen şi că, în cele din urmă, se va ajunge la incapacitatea de plată, cu toate consecinţele ei neplăcute.

Or, la un an de atunci, a devenit greu de ascuns seriozitatea situaţiei, machiată de politicieni, dar corect diagnosticată de agenţiile de rating, privind o ţară, care, spre a fi ajutată, reclamă substanţiale fonduri proaspete, ce sunt practic imposibil de recuperat de către creditori.

Cu toate acestea, o serie de oficiali, între care şi ministrul german al finanţelor, continuă să edulcoreze realitatea şi să revendice perpetuarea eforturilor de salvare a Greciei, la nevoie prin aplicarea de metode coercitive la adresa băncilor, eventual obligate să pună umărul şi ele.

Or, băncile, societăţile de asigurare, investitorii particulari refuză, fireşte, să se implice în ceea ce se percepe drept amplificarea catastrofei. Iar experţii financiari consideră la unison că statul elen nu mai poate fi salvat. Că, pe moment, amânându-se scadenţa, nu se face decât ceea ce, în mod normal, constituie o tergiversare frauduloasă a bancrutei. Tergiversare care merge mână în mână atât cu discursul cosmetizant al autorităţilor, cât şi cu războiul, deocamdată verbal, al guvernelor europene împotriva mesagerilor ştirilor rele, în speţă contra agenţiilor de rating.

Se ştie şi cine va plăti oalele sparte pentru prelungirea voluntară, premeditată a agoniei greceşti. Nota de plată pentru discursul cosmetizant al oficialilor europeni ce machiază chipul desfigurat al muribundului, perpetuându-i existenţa pe spinarea altor pacienţi, ce-ar putea, la rigoare, să fie salvaţi dacă nu s-ar arunca cu banii, va ateriza, fatal, pe masa contribuabililor europeni.

Or, în acea clipă se vor prăbuşi toate castelele din Spania construite cu migală întru mistificarea cetăţenilor europeni. Demolarea lor riscă să antreneze în hău întreaga Uniune. Criza greacă s-a transformat de mult într-una de dimensiuni continentale. E timpul să i se pună capăt.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz