1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Criza financiară - o criză a democraţiei?

Demisia lui Papandreou şi Berlusconi, instalarea la Atena şi Roma a unor guverne tehnocrate, victoria conservatorilor în Spania, flagelul neo-nazismului, neliniştile din Egipt - reţin intens atenţia comentatorilor.

default

Că democraţia este pusă la grea încercare de criza datoriilor ţine de domeniul evidenţei. Mai enigmatică pare însă, dar numai la prima vedere, capacitatea pieţelor financiare de a constrînge democraţiile să se supună rigorilor şi intereselor economiei.

Schimbările survenite la conducerea Greciei, Italiei şi Spaniei deunăzi, determină cotidianul DIE WELT să publice o amplă analiză a relaţiei dintre finanţe şi democraţie. Dacă înainte, în Europa, voinţa alegătorilor determina acţiunile, actualmente investitorul este cel care are ultimul cuvînt. Dar nu speculanţii sunt de vină că democraţiile depind la ora actuală de creditorii lor, precum drogatul de dealer. În occident, mai cu seamă în Germania, s-a instituit concepţia potrivit căreia statul ar fi stabil doar cîtă vreme guvernul face cheltuieli publice peste posibilităţile bugetului real..În consecinţă, criza din 2011 este şi nota de plată a modelului unei domnii liberale a poporului.

Să nu fie democraţiile capabile să umble cu banii? - se întreabă ziarul german citat, pentru ca ceva mai departe, în cuprinsul aceluiaşi articol, să avanseze ideea că democraţia şi capitalismul nu ar fi atît de perfect compatibile pe cît se crede.

Mai precis, cum istoria secolului XX o demonstrează, totul funcţionează bine doar vreo două decenii, după care survine o criză.

În căutarea unei soluţii care să pună capăt acestei periodicităţi, specialiştii sugerează posibilitatea ca un forum de experţi independenţi să decidă în fiecare an suma care poate fi cheltuită, guvernelor rămînîndu-le doar sarcina de a hotărî destinaţia acestor fonduri din bugetul statului, pur şi simplu fiindcă executivele nu ar fi structural capabile să vină de hac problemei datoriilor publice.

Oricît de drastice ar părea aceste recomandări, ele sunt deja parţial aplicate. Autorul analizei nutreşte speranţa că mişcări de felul Occupy ar putea insufla o nouă responsabilitate politicii. Oricum, convingerea că statul trebuie să facă datorii spre a menţine democraţia în formă s-a dovedit cu totul greşită.

Fiindcă, cu cît sunt mai mari datoriile, cu atît contează mai puţin voinţa alegătorilor, creditorii fiind cei care preiau comanda, ceea ce nici un democrat nu-şi poate dori, conchide DIE WELT.

Că vremurile sunt grele par şi francezii a începe să priceapă după ce au văzut dezastrul din Grecia, Italia şi Spania, deduce cotidianul economic LES ECHOS, întrevăzînd în criza datoriilor o criză într-atît de legată de sistem, încît cea mai mică deviere poate duce spre catastrofă.

Lacrimi , sudoare şi sînge - aceasta va fi reţeta dreptei învingătoare la alegerile din Spania, scrie LA STAMPA.

Mariano Rajoy, liderul conservator care l-a învins pe premierul socialist Zapatero, posedă, prin chiar originile sale, arta de a ţine discursuri sibilinice (el provine din Galiţia ai cărei locuitori se spune că răspund la fiecare întrebare tot cu o întrebare).

Numai că situaţia îl va forţa pe noul premier să acţioneze pe faţă, să aplice fără ocolişuri şi ezitări foarfeca bugetară şi - mai mult decît atît - să vorbească pe şleau - prognozează NEUE ZÜRCHER ZEITUNG.

Cît despre votul acordat de spanioli conservatorilor, el nu ar fi expresia unei radicale schimbări a stării de spirit politice, cît a disperării, consideră RHEINISCHE POST.

Disperarea şi nesiguranţa i-au scos din nou în stradă pe egipteni, înaintea apropiatelor alegeri parlamentare. Reprimarea brutală a demonstraţiilor din Piaţa Tahrir nu anunţă însă nimic bun. Dimpotrivă: armata poate profita de mişcările protestatare, prezentîndu-i pe demonstranţi drept instigatori la nelinişte şi ipostaziindu-se pe sine drept garant al ordinii şi siguranţei, scrie TAGESZEITUNG, întrevăzînd şi ipoteza nefastă şi dezastruoasă a anulării alegerilor, sub pretextul pericolului violenţelor.

Teroarea brună, cum titrează DER SPIEGEL amplul documentar despre recrudescenţa extremei drepte pornind de la serie de asasinate comise de trioul din Thuringia, face în continuare obiectul unor comentarii şi dezbateri.

Astfel, SÜDDEUTSCHE ZEITUNG publică sub titlul „În mlaştină” o trecere în revistă a subculturii neo-naziste, germane şi europene, din ultimii zece ani.

Restul ziarelor mai focalizează şi carenţele grave în combaterea flagelului brun. Acestea sunt cu atît mai pernicioase cu cît, aşa cum precizează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, combaterea terorismului de factură neo-nazistă constituie datoria istorică a autorităţilor încă de la data întemeierii Republicii Federale.

DIE WELT avertizează că, în pofida legitimei furii şi consternări provocate de dezvăluirea tardivă a acţiunilor criminale comise de extremişti de dreapta, de faptul că şi un singur neo-nazist este prea mult, să nu fie aruncat peste bord simţul realităţii. În toate democraţiile europene există un procent de locuitori care împărtăşesc convingeri extremiste de dreapta. Societatea deschisă are mulţi duşmani. Uneori aceştia sunt respingători, dar inofensivi, pot deveni însă şi primejdioşi, comiţînd crime abominabile. De ei se ocupă poliţia şi forţele de securitate. Dar o autentică democraţie trăieşte şi prin forţa, prin instinctul cetăţenilor de a se autoapăra. Nu putem să luăm doar peste picior aşa zisa neputinţă a statului de a combate extremismul, ci trebuie să devenim noi înşine activi.

Autor: Rodica Binder
Redactor.Petre M. Iancu