1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Criza financiară afectează bugetul de stat al Germaniei

Potrivit cotidianului german „Süddeutsche Zeitung“, bugetul de stat al Republicii Federale riscă în acest an pierderi de mai multe miliarde de euro, mai ales din cauza crizei financiare internaţionale

Ministrul federal de finanţe, Peer Steinbück, crede în continuare în stabilitatea economiei germane

Ministrul federal de finanţe, Peer Steinbück, crede în continuare în stabilitatea economiei germane

Conform primelor estimări, venitul din impozite al statului german se va diminua în anul 2008 cu peste patru miliarde de euro. Prognozele pentru anul 2009 sunt şi ele la fel de pesimiste.

Expertul financiar al Partidului Creştin-Democrat, Michael Meister a declarat într-un interviu acordat postului de televiziune ARD că: „Vom încerca să realizăm un buget de stat echilibrat până cel târziu în 2011, dar pentru a atinge acest ţel va trebui să depunem eforturi considerabile.”

În acest context, ministrul de finanţe german, Peer Steinbrück a ţinut să atragă atenţia că: „Ne confruntăm cu cea mai mare criză financiară din ultimele decenii, fapt care nu trebuie subestimat. Cred însă că avem factori pozitivi de partea noastră şi putem spune că economia Germaniei este în continuare stabilă.”