1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Criza expulzărilor din Italia

În România episodul din Italia care a condus la adoptarea unor măsuri de expulzare, crează o stare de contrarietate. Opinia publică românească nu ştie cum să interpreteze severitatea Guvernului de la Roma.

default

Romii strâng tabăra

O organizaţie binecunoscută care apără drepturile romilor, e vorba de organizaţia “Romani Criss”, a publicat astăzi un comunicat în care condamnă în termeni severi felul în care presa italiană şi cea românească au descris episodul brutal de la Roma.

Cei de la Romani Criss spun, nici mai mult nici mai puţin că, în dosul acestor relatări, s-ar găsi exact acele presupoziţii care au dus la declanşarea Holocaustului.

Critica teoretică a celor de la Romani Criss este, în logica ei, inatacabilă, dar în realitate presa românească a fost foarte reţinută şi în anumite privinţe foarte ezitantă. În ultimul timp, presa s-a abţinut să-i condamne pe romi în mod colectiv şi aş spune că, după ani de zile de pedagogie publică, este o lecţie învăţată. S-au petrecut în România, din 1990 încoace destule episoade în care comunităţi rurale de români sau unguri au hotărît să-şi facă dreptate singure şi i-au expulzat pe romii vinovaţi, dar şi pe cei nevinovaţi din satele lor, ceea ce a declanşat o amplă pledoarie antidiscriminare susţinută de ONG-uri finanţate din Occident.

Aşa se face că acum opinia publică de aici trăieşte o stare de perplexitate. Cum să califice ceea ce au făcut autorităţile de la Roma? Nu e nimic mai grăitor decît reacţia timorată a Renatei Weber, o energică activistă pentru Drepturile omului. Renate Weber a spus astăzi cu jumătate de gură că decizia Guvernului Italian încalcă legislaţia dar, a adăugat ea prudent " pot să înţeleg că ei vor să se protejeze”. " A expulza pe cineva care are o condamnare definitivă că este infractor este una, dar a expulza un prezumtiv infractor este cu totul altceva” a mai spus totuşi Renate Weber.

La nivel oficial nimeni nu va recunoate că de fapt expulzaţi vor fi preponderent romii (şi nu românii sau infractorii în general) după criterii care ţin de bunul plac al acelor care aplică deciziile. Organizaţiile romilor, care au o îndelungată experienţă, chiar de acest lucru se tem şi acest lucru îl acuză. Dar, cum se spune, politicienii “sînt păţiţi” şi nu vor admite niciodată că aşa se va întîmpla. La Bucureşti, de exemplu, Primul Ministru Călin Popescu Tăriceanu a declarat, în urma unei solicitări din luna iulie a oficialităţilor italiene, ca va trimite o echipă de poliţişti " să ajute la prinderea şi repatrierea romilor, care comit infracţiuni la Roma". El mai explicase, cooperant, că ştie că romii au un potenţial infracţional mai mare.

Primul ministru dăduse în vileag adevăratele intenţii. Putem prespune că poliţia italiană pusese problema exact în aceeaşi termeni. Dar mai multe ONG în frunte cu Romani Criss au protestat şi au făcut plîngere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, acuzîndu-l pe primul ministru că priveşte comunitatea romilor ca o ţintă predilectă a acţiunilor poliţieneşti. CNCD a eviat să dea o condamnare, dar organizaţiile romilor l-au condamnat pe primul ministru cu argumente de o logică în aparenţă irefutabilă.

Atîta doar că logica poate conduce şi la aporii, adica la situaţii nerezolvabile. Iar în acest moment opinia publică românească, ca şi autorităţile deopotrivă, se află în faţa unei “aporii”: Să se lase condusă de experienţă şi simţul realităţii admiţînd că, statistic vorbind, romii în virtutea situării lor istorice au faţă de autorităţile statului o poziţie nerespectuoasă şi să îngăduie astfel posibilitatea discriminărilor?

Sau, dimpotrivă, să admită logica strictă a celor care condamnă asimilarea infracţiunii cu o mentalitate colectivă şi, în felul acesta, să rămînă complet neapărate în faţa unei realităţi sociale mereu surpinzătoare şi nemodelabile? Dacă opinia publică din România şi probabil chiar autorităţile însele, intens culpabilizate, în ultimii ani, sînt preocupate de această dilemă, Guvernul de la Roma nu pare în schimb să-şi facă prea multe complexe. Problema a devenit însă una europeană, chiar dacă italienii nu vor să recunoască acest lucru, întrucît nu e vorba doar de o problemă românească, ci e vorba de omul însuşi.