1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Criza euro o lasă pe Angela Merkel fără aliaţi

Malta, Austria, Luxemburg şi Germania. Acestea sunt ultimele bastioane ale stabilităţii când vorbim de guverne. De la debutul crizei financiare, în toate celelalte state din zona euro a existat cel puţin o schimbare.

default

Grecia este deja la cel de-al doilea premier, iar Olanda se află în faţa celui de-al doilea scrutin parlamentar din ultimii doi ani. Deşi în unele ţări schimbările au avut loc din raţiuni de politică internă, în principiu toate guvernele au fost nevoite să depună armele fiindcă n-au fost capabile să ofere reţeta ieşirii din criză. Măsurile de austeritate pe care le-au impus au dus la căderea lor. Orientarea ideologică a acestora n-a mai jucat niciun rol. Atât guvernele de dreapta cât şi cele de stânga au ajuns victime ale crizei.

Spaniolii au renunţat la socialistul Zapatero în favoarea conservatorului Rajoy. Italienii l-au înlocuit pe conservatorul Berlusconi cu un tehnocrat, iar francezii vor trece de la un conservator la un socialist, în cazul în care Hollande va câştiga cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale pe 6 mai.

Populiştii sunt pe val

În mod regretabil, de-a lungul crizei, în multe ţări europene au apărut grupări de protest sau partidele deja existente şi-au consolidat poziţia. În Olanda populistul de dreapta Geert Wilders câştigă tot mai multă simpatie prin respingerea politicii de austeritate impusă Bruxelles. În Finlanda, una din ultimele patru ţări cu indice de bonitate AAA, s-a profilat partidul populist "Adevăraţii finlandezi". După primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa s-a constatat că discursurile anti-europene ale doamnei Marine le Pen au avut efect. Frontul Naţional a obţinut nesperat de multe voturi.

Deocamdată, în Germania nu se profilează schimbări. În toamna anului 2013 va fi ales un nou Parlament. Apoi cancelarul care în ochii multor europeni trece drept regina măsurilor de austeritate va trebui să se prezinte în faţa electoratului. Angela Merkel nu vrea să renunţe la programul de asanare bugetară prin reducerea cheltuielilor. În opinia ei, nu există o altă reţetă. Statul nu mai are bani pentru programe de stimulare a economiei. Iniţierea unor noi programe ar fi posibilă numai prin contractarea de noi datorii, dar în toiul crizei o asemenea propunere e absurdă.

În timp ce spinările multor europeni se apleacă tot mai mult sub povara datoriilor, germanii încă mai trăiesc pe o insulă a bunăstării, cu performanţe economice remarcabile şi încasări la buget. Întrebarea nu este dacă, ci când va primi lovitura de graţie şi programul de austeritate al Berlinului. Cu puţin noroc, cancelarul Merkel s-ar putea salva după alegerile din 2013. După aceea, nu este exclusă şi apariţia unui partid eurosceptic. În acest sens "Piraţii" dau primele semne.

Hollande o să înveţe repede

În maşinăria europeană motorul franco-german va funcţiona şi după preconizata victorie a socialiştilor francezi. Probabil mecanismul nu va merge ca uns căci Hollande ar vrea ca Pactul Fiscal - copilul de suflet al cancelarului Merkel - să sufere câteva modificări. Dar pieţele financiare îl vor supune pe Hollande la atâtea presiuni încât şansele lui de a schimba radical cursul politicii fiscale sunt extrem de reduse.

Schuldenkrise in Europa Regierungswechsel Frankreich

Dispariţia aliatului olandez în cadrul summit-urilor UE s-ar putea să doară puţin. Până acum, olandezii au fost de partea Germaniei şi, cot la cot cu nemţii, le-au cerut statelor înglodate în datorii, ca Grecia să se străduiască mai mult. Culmea ironiei: guvernul olandez nu reuşeşte acum să-şi ordoneze bugetul.

Pe scena europeană, actorii se schimbă repede, dar alternativele sunt puţine. Pieţele financiare cer o disciplină bugetară solidă. Nimeni nu se mai poate abate din drum. În cele din urmă, Banca Centrală Europeană ar putea finanţa deficitul bugetar prin măsuri care ar genera inflaţie sau ar putea achiziţiona obligaţiuni ale statelor aflate în criză. Ar fi o alternativă pe placul francezilor, spaniolilor şi italienilor, dar nu şi pe cel al cancelarului Merkel.

Angela Merkel ştie că dacă ar sacrifica politica germană de stabilitate monetară, electoratul conservator şi liberal ar sancţiona-o.