1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Criza economică a schimbat sensul reformei constituţionale

Anul 2010 a însemnat nu doar măsuri de austeritate bugetară, dar şi abandonarea ideii de suveranitate a poporului.

Tot mai mulţi români protestează

Tot mai mulţi români protestează

În clipa în care preşedintele Traian Băsescu a declarat că măsurile dure de austeritate sunt cerute de interesul naţional, chiar dacă cetăţenii luaţi unul câte unul au de suferit, el a dat o definiţie mai clară a suveranităţii politice. În prima parte a mandatului său, Traian Băsescu a privilegiat ideea de suveranitate populară şi a chemat mereu la referendum împotriva opţiunilor Parlamentului. Dacă în primii 15 ani de exerciţiu democratic nu a avut loc nici un referendum, din 2006 încoace au fost organizate nu mai puţin de 3 referendumuri la nivel naţional. Mai mult decât atât, Preşedintele a propus limitarea puterii Parlamentului şi desfiinţarea uneia dintre camere. Preşedintele, prin toată conduita sa din primii ani de mandat, a sugerat că ar dori să extindă democraţia participativă şi să limiteze astfel puterea unei oligarhii instituite în cursul tranziţiei şi care s-ar exprima prin intermediul partidelor politice.

Constituţia din 1991 este, la capitolul acesta, ambiguă. Ea nu afirmă clar nici o idee, nici cealaltă, preferând să anunţe că: „Suveranitate naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum.” Însă, începând cu 2005, a fost declanşată o febră reformistă care a stat sub semnul lui J.J. Rousseau şi a ideii de suveranitate a poporului. Preşedintele avertiza frecvent că „se va întoarce la popor”, cu sensul evident de a-i reda acestuia puterea răpită temporar de „oligarhia” post-comunistă.

Dar sugestiile au fost chiar mai îndrăzneţe: încă din campania electorală din toamna anului 2004, Traian Băsescu sugera că administraţia Năstase-Iliescu tranzacţionează interesele ţării cu o oligarhie europeană. Era momentul aşadar ca „poporul suveran” să-şi reintre în drepturi şi să denunţe privatizările resurselor energetice laolaltă cu gravele compromisuri legate de reforma internă.

Entuziasmul acesta suveranist a durat însă puţin şi s-a dezumflat ca un balon după declanşarea crizei economice. Din acel moment ,totul s-a schimbat. Preşedintele a aşezat „poporul" între paranteze, vorbind de astă dată de interesul „naţiunii". Popularitatea sa a scăzut însă dramatic, căci nimic nu e mai greu decât să explici de ce „naţiunea" pare pe moment să lucreze împotriva „poporului".

Este un paradox democratic care provoacă nedumeri şi în ţări cu mare tradiţie politică. precum Franţa. Anul acesta, în timpul marilor manifestaţii provocate de reforma pensiilor, un cunoscut filosof francez, Marcel Gauchet, un critic moderat al guvernării de dreapta, denunţa riscul ca elitele să fie înlocuite de o oligarhie. Confiscarea puterii de către membrii parlamentului care au votat o reformă nepopulară, spunea Gauchet, exprimă „o derivă oligarhică".

Faptul că membrii Parlamentului, laolaltă cu o invizibilă tehnocraţie, îşi arogă ilicit superioritatea celui care „ştie”, pentru ca ulterior să lucreze în interesul lor propriu, ar exprima, în opinia lui Marcel Gauchet, un regres democratic.

În România, opoziţia PSD şi PNL nu a putut beneficia de un discurs la fel de puternic, dar, în felul ei, a exprimat sentimentul că reforma se face împotriva voinţei populare.

Odată cu declanşarea crizei, vechile înclinaţii pentru plebiscit şi ideea de suveranitate a poporului nu au mai fost de folos, fiind înlocuite cu clasica idee de suveranitate a naţiunii. Pentru a explica şi justifica reforma, Administraţia a fost nevoită să sublinieze că „naţiunea" e mai mult decât poporul în prezentul său, fiind deopotrivă o proiecţie a viitorului său. De la hedonismul exuberant al anilor 2005-2008, s-a ajuns la discursul moralist despre economie şi cumpătare. Noua orientare s-a făcut simţită şi la nivelul practicii parlamentare acolo unde apariţia unui nou grup politic, desprins practic de opţiunile electorale ale poporului, a întărit ideea, mai abstractă, de suveranitate a naţiunii.

Dar această schimbare în discurs şi practica politică va avea consecinţe majore şi asupra reformei constituţionale. A devenit evident şi pentru preşedinte că proiectul rousseau-ist a eşuat.

Autor: Horaţiu Pepine

Redactor: Rodica Binder