1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Criză politică în Afganistan. Nouă înfrângere pentru Hamid Karzai

Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a suferit o nouă înfrângere grea în parlament: deputaţii au respins pentru a doua oară majoritatea candidaţilor pentru posturile de miniştri propuşi de şeful statului.

default

Hamid Karzai, la reînvestirea în funcţia de preşedinte al Afganistanului

La cinci luni de la alegerile prezidenţiale din Afganistan, preşedintele Hamid Karzai nu a reuşit să alcătuiască un nou cabinet competent. Toate nominalizările pentru ministere făcute de el trebuie aprobate de parlament. Acesta i-a respins acum pentru a doua oară pe mai mult de jumătate din cei propuşi.

Va fi foarte greu pentru preşedinte să prezinte o echipă guvernamentală la conferinţa pentru Afganistan din 28 ianuarie de la Londra. Luni, legislativul de la Kabul intră în pauza de iarnă. Dacă Karzai nu le va anula parlamentarilor concediul, vor trece încă multe săptămâni până la învestirea noului executiv.

În urmă cu 14 zile, preşedintele şi-a prezentat prima listă cu membri guvernului. Surprinzător, legislativul i-a respins atunci pe 17 din cei 24 de miniştri. Acum a repetat gestul. Zece portofolii nu au prin urmare un titular.

La Kabul, eşecul învestirii noului guvern este văzut ca o înfrângere serioasă pentru preşedintele reales, care nu a ieşit însă mai puternic după controversatele alegeri prezidenţiale. Karzai şi-ar fi dorit să prezinte la reuniunea de la Londra un nou cabinet. Totuşi, cele mai puternice ministere sunt acoperite: Apărarea, Internele şi Finanţele au deja titulari acceptaţi de parlament.

Într-o primă reacţie, Karzai a spus că respectă decizia legislativului, conformă cu prevederile Constituţiei. Preşedintele se declară însă într-un comunicat de presă trist pentru rezultatul votului din parlament, pentru că el consideră că miniştrii propuşi sunt persoanele potrivite pentru posturile respective.

Menschen in Afghanistan

Afganii aşteaptă mult mai mult de la guvernul de la Kabul

Comunitatea internaţională se aştepta după realegerea lui Karzai la învestirea unui cabinet curat şi capabil. Se aşteaptă acum cu încordare reacţia statelor donatoare. Unii din miniştrii nominalizaţi sunt însă personalităţi controversate. De exemplu, ministrul pentru combaterea traficului de droguri, Sarar Mukbil, este fost ministru de Interne. El a fost criticat deseori că nu a luat măsuri ferme pentru combaterea corupţiei în poliţie. El este considerat unul din protejaţii vicepreşedintelui Fahim, fost lord al războiului în Afganistan. Nu este singurul care are o astfel de imagine.

Karzai a promis imediat după realegere că va alcătui un guvern eficient. Deocamdată trebuie însă să fie în stare să formeze un guvern complet.

Autor: Kai Küstner, Kabul/O.S.

Redactor: Vlad Drăghicescu