1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Criză guvernamentală în Italia - Coaliţia lui Prodi a eşuat la doar 20 de luni

Guvernul italian de centru-stânga a eşuat. Premierul Prodi a pierdut ieri seară încrederea Senatului şi şi-a înaintat cerea de demisie preşedintelui de stat, Giorgio Napolitano.

default

Romano Prodi demisionează.

În ziua adevărului, voturile s-au numărat la sfârşit. Moţiunea de cenzură a demonstrat mai cu seamă un lucru limpede, şi anume cât de eterogenă a rămas totuşi această coaliţie. Un deputat rebel din grupul de centru-stânga şi-a explicat votul de respingere datorită implicării Italiei în Afganistan în cadrul trupelor ISAF. Alt motiv de protest a fost, în rândul deputaţilor de centru-stânga, alcătuirea partidului democrat în cadrul coaliţiei, un proces desfăşurat aparent în mod nedemocratic.

Pablo Neruda acuză lipsa solidarirăţii Fostul Ministru al Justiţiei, Clemente Mastella, şi-a început argumentaţia dând citire unui poem de Pablo Neruda. Mastella a declanşat el însuşi indirect criza actuală, când, la demararea anchetei procuraturii împotriva sa, partidul său a decis să părăsească coaliţia. El a declarat în acest context că:
"Nu este posibil ca nimeni să nu întreprindă ceva după tot ce i s-a întâmplat unui ministru al Justiţiei şi soţiei sale arestate. Nu că aş pretinde să fiu tratat în mod privilegiat. E bine ca erorile să fie sancţionate. Dar dumneavoastră, domnule Premier, nu vă puteţi preface că nu s-a întâmplat nimic doar pentru că astfel de incidente au ajuns în Italia în ultimul timp la ordinea zilei". Bilanţul guvernării Podi fără îndoială pozitiv Romano Prodi se justificase deja în prealabil referitor la acuzaţia lui Mastella de a nu-i fi acordat sprijinul cuvenit. Cât despre bilanţul activităţii guvernamentale a lui coaliţiei de centru-stânga, acesta a fost fără îndoială pozitiv. Prodi a reamintit faptul că guvernul său a recăpătat controlul asupra deficitului bugetar, a reuşit să diminueze proporţiile evaziunii fiscale, a obţinut, de asemenea, succese importante împotriva mafiei şi a contribuit în cele din urmă în mod semnificativ la consolidarea conjuncturii economice. În plan extern, Italia a redevenit un partener fiabil, a subliniat premierul. Mlaştina care întinează Italia şi democraţia Când a luat cuvântul pentru a doua oară, Prodi s-a distanţat vizibil de nivelul discursurilor parlamentarilor:
"În aceste ultime ceasuri am citit şi auzit atât viziuni de viitor cât şi concepţii medievale de guvernare. S-a vorbit despre mită, ameninţări şi oferte imorale. Iată mlaştina în care ne aflăm. O mlaştină al cărei noroi nu mă întinează pe mine sau pe alţi exponenţi ai politicii italiene, ci Italia însăşi şi democraţia".
Deraierile verbale ale deputaţilor fuseseră numeroase în timpul votului de încredere. Un deputat creştin-democrat şi-a injuriat colegul de partid care a declarat că-l va sprijini pe Prodi, drept "poponar", iar Ministrul Justiţiei ante-Prodi, Roberto Castelli de la "Lega Nord", le-a oferit colegilor săi spre delectare o ghicitoare şi anume care din citatele adunate proveneau de la Prodi şi care de la Mussolini... În timp ce grupul de centru-dreapta i-a reproşat lui Prodi câte şi mai câte, culminând cu situaţia de calamitate a serviciilor de salubrizare din Napoli, partidele de centru-stânga au deplâns lipsa unei majorităţi stabile în ambele Camere parlamentare, aspect care ar fi înlesnit guvernarea din start, dar care a fost împiedicat acum doi ani prin modificările pripite aduse sistemului electoral de către guvernul de centru-dreapta de atunci.

  • Data 25.01.2008
  • Autoare/Autor Gregor Hoppe (Roma/BR) / Ana-Maria Tighineanu
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/Cxam
  • Data 25.01.2008
  • Autoare/Autor Gregor Hoppe (Roma/BR) / Ana-Maria Tighineanu
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/Cxam