1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Criză în peninsula coreeană

26 mai 2010

Phenianul a decis să rupă toate relaţiile cu Coreea de Sud, iar armata statului comunist e în stare de alertă. Retorica de război devine tot mai agresivă.

https://p.dw.com/p/NXHC
Nava sudcoreeană Cheonan recuperată după atacul cu torpilăImagine: AP

Kim Jong-il a declarat că se pregăteşte pentru un "război sfânt împotriva duşmanilor", relatează Spiegel Online şi Rheinische Post, citând informaţii provenite din cercurile de disidenţi nord-coreeni.

Comuniştii le-au reproşat oficialilor de la Seul că ar fi pornit o "campanie de defăimare" împotriva Coreii de Nord, din simplul motiv că au îndrăznit să declare că vinovaţii trebuie să plătească pentru scufundarea navei sud-coreene "Cheonan" la sfârşitul lunii martie. Anchetatorii internaţionali au acuzat Coreea de Nord săptămâna trecută de torpilarea navei, soldată cu moartea a 46 de marinari sud-coreeni, însă Phenianul continuă să dezmintă afirmaţiile.

În cadrul unei vizite efectuate în Coreea de Sud, şefa diplomaţiei americane, Hillary Clinton, a declarat că e nevoie de "un răspuns ferm, dar moderat" la scufundarea navei "Cheonan" în urma atacului nord-coreean. Potrivit secretarului de stat american, Consiliul de Securitate al ONU, dar şi întreaga comunitate internaţională va trebui să ia poziţie în această problemă. Clinton a mai adăugat că Washingtonul "va lua în calcul opţiuni suplimentare" pentru a cere Phenianului să-şi asume răspunderea pentru scufundarea vasului sud-coreean.

Ce urmăreşte Kim Jong-il?

De asemenea, şefa diplomaţiei americane a adresat un apel regimului comunist din Coreea de Nord "să renunţe la provocări şi la politica de ameninţări".

Ce urmăreşte însă King Jong-il? Majoritatea editorialiştilor occidentali consideră că bătrânul dictator, a cărui stare de sănătate e tot mai precară, vrea să asigure continuitatea dinastiei sale şi să-l instaleze în curând la cârma ţării pe fiul său cel mai mic, Kim Jong-un, în vârstă de 28 de ani. Numele tânărului "prinţ moştenitor" al sumbrului regim de la Phenian apare tot mai des în textele propagandistice. Pentru a-şi feri fiul de intrigile din interiorul conducerii comuniste, de diversele lupte pentru putere, bătrânul dictator are nevoie de un scenariu de război care să asigure solidaritatea internă, sunt de părere cei mai mulţi comentatori occidentali.

Din punct de vedere formal, Coreea de Nord şi Coreea de Sud se află în continuare în război, din moment ce conflictul armat din anii 1950 - 1953 nu a fost încheiat cu un tratat de pace oficial, ci doar cu un armistiţiu.

Autor: Alexandra Sora / Reuters / Spiegel Online
Redactor: Medana Weident