1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cristian Pîrvulescu: „Cu siguranţă, capitalismul trebuie reformat”

Corespondentul nostru la Bruxelles, Victor Iulian Tucă, a stat de vorbă cu analistul Cristian Pîrvulescu. Tema: criza financiară din România şi din lume.

default

Tânăr german, gata să renunţe la capitalism

Cum vedeţi criza financiară din România şi care sunt cauzele ei?

În România criza financiară nu are nici pe departe forma occidentală. Sistemul bancar este relativ nou, este controlat de Banca Naţională…deşi o serie de produse toxice au funcţionat şi aici (creditul cu buletinul, un credit ce seamănă, păstrând proporţiile, cu ceea ce s-a întâmplat în Statele Unite cu creditul ipotecar).

Au fost credite de consum, au plecat de la aceeaşi filozofie economică de la care s-a plecat în SUA şi în Europa Occidentală, şi anume susţinerea consumului va duce la creştere economică. S-a dovedit că pe termen mediu şi lung aceasta nu este o soluţie fiindcă fără competitivitate, fără o bază economică clară este foarte greu să susţii creşterea economică pe termen lung.

Deja consecinţe ale situaţiei din Occident se resimt şi în România, spre exemplu, creşterea ratei dobânzilor practicate de către bănci care a atins cote incredibile în urmă cu câteva luni de zile. Practic, în momentul de faţă creditele sunt imposibil de obţinut sau doar cei care sunt strânşi cu uşa mai accesează astfel de credite.

Temerea băncilor că banii nu se vor returna şi neîncrederea băncilor româneşti între ele este foarte mare. Cu toate astea, nu criza financiară va afecta România în continuare ci criza economică care se va resimţi în domeniile în care există preponderent o industrie pentru export, în domeniul serviciilor fiindcă inevitabil odată ce nivelul de trai va fi afectat, românii vor cheltui mai puţin în servicii şi se va resimţii odată ce românii din Occident, afectaţi de criza economică se vor întoarce acasă.

Românii din Spania şi Italia sunt în mare măsură afectaţi de criză, industriile în care lucrau sunt afectate de asemenea, scăderea puterii de cumpărare în foarte multe state occidentale a făcut ca debuşeul pe care femeile românce de a lucra ca menajere sau îngrijitoare să nu mai funcţioneze şi în condiţiile astea mulţi se vor întoarce.

Dacă, aşa cum estimează unii, ca 300 de mii de români să se întoarcă până la sfârşitul acestui an, atunci cred că situaţia va fi foarte greu de controlat de către Guvernul României. Părerea mea este că toate prognozele economice optimiste care au fost realizate în România nu mai au nici un fel de bază, chiar dacă ele, aşa cum susţinea ministrul de finanţe, Varujan Vosganian, au luat în calcul anumite contracte pre-existente la nivelul anului 2008. Nu mai pot fi luate în calcul pentru că recesiunea mondială afectează întreaga industrie românească.

Trebuie reformulat „capitalismul” pentru a depăşi această criză?

Sigur, atunci când mai mulţi au spus asta în ultimele săptămâni, au fost întâmpinaţi cu groază, mai ales în Est. Când preşedintele Sarkozy a spus-o în mod repetat într-un discurs la Toulon, apoi în întâlnirea de la Bruxelles cu reprezentanţii celorlalte state a UE şi mai recent la Strasbourg, la întâlnirea Parlamentului European, a produs reacţii. Václav Klaus (preşedintele Cehiei, n.red.) a spus că este vorba de vechiul socialism pe care Sarkozy ar vrea să-l readucă şi că soluţia nu este intervenţia statului ci retragerea lui.

Trebuie spus că Nicolas Sarkozy conduce un partid de dreapta…

Pe de-o parte, face parte dintr-un partid de dreapta, Uniunea pentru Mişcare Populară, pe de altă parte, a fost un reprezentant moderat al neo-liberalismului, un mare susţinător al modelului american care însă a reacţional destul de repede la consecinţele crizei economice.

Mă refer la preşedintele Sarkozy nu ca preşedinte al Franţei ci ca preşedinte în exerciţiu al UE pentru că reacţiile lui sunt foarte interesante. Cu siguranţă capitalismul trebuie reformat. Cred că modelul social european se dovedeşte în acest moment o bună alternativă la piaţa nereglementată. Modelul social european pe baza căruia s-a construit UE a plecat de la premisa existenţei unui rol activ al statului. Ceea ce nu înseamnă a unui abuz de reglementare.

Modelele de reglementări care au fost elaborate întâi în plan filozofic apoi aplicate în plan teoretic şi puse în practică în anii ’80 şi până în zilele noastre s-au dovedit a fi eronate. Piaţa nu reglementează nimic. Piaţa nu asigură echilibrul. S-a demonstrat, în teorie, că statul este un manager slab şi că ar trebui să fie înlocuit cu reprezentanţii sectorului privat pentru că aceştia concurându-se pe piaţă vor ajunge la soluţia cea mai raţională. Nu s-a întâmplat aşa.

Dereglementarea şi retragerea statului a creat probleme foarte grave, de la speculaţiile cu petrolul brut până la speculaţiile imobiliare. Statul nu a putut intervenii şi acum trebuie să vină şi să astupe găurile din banii cetăţenilor. A spune, în momentul de faţă, că reglementarea este periculoasă pentru economie este absurd. Statul de fapt nu mai are forţa să intervină după ce a fost delegitimat ca actor public timp de 30-40 de ani…este foarte greu să revină şi să reuşească să convingă.

Ne aflăm la intersecţia dintre două viziuni privind economia, societatea şi politica: o viziune în care instituţiile politice au un rol, acela de arbitru, şi o viziune în care instituţiile politice trebuie să se subordoneze intereselor economice. Este de domeniul evidenţei că acest capitalism speculativ, pe baza căruia s-a construit societatea americană şi occidentală în ultimii 30 de ani, după criza petrolului din anii ’70, nu a produs consecinţe pozitive.

Vorbeaţi de modelul social european...

Acest model a fost gândit de creştin-democraţi, trebuie s-o spunem şi nu de socialişti – cum susţin unii, de un gânditor liberali din câmpul creştin-democrat, de Ludwig Erhard, ministrul de finanţe în 1952, mai târziu cancelar al Germaniei (în perioada 1963-1966, n.red.) când a gândit modelul acesta ca pe o formă de susţinere a economiei de piaţă.

Apoi, treptat s-a renunţat la el sub presiunile neo-liberale. Germania l-a abandonat mai greu iar Franţa urma să-l abandoneze în plină guvernare Sarkozy şi astăzi lucrurile sunt destul de neclare. Europa (a renunţat la el, n.red) după atacurile pe care le făcea Tony Blair acum câţiva ani.

Astăzi, gândirea multor comisari şi ai multor funcţionari din Comisia Europeană pare să fie mult prea ataşată viziunii neo-liberale şi neadaptată momentului de criză prin care trece nu doar UE ci întreaga lume.

Dar se raportează Europa şi America la social-democraţie?

Criza surprinde social-democraţia într-un moment de impas. Momentul de impas se resimte nu mai pe plan electoral ci şi ideologic. Social-democraţia nu are în momentul de faţă capacitatea să vină cu un plan concret. Pe de o parte, este blocată de luptele interne, lupte interne care au plecat de la o viziune inspirată de marxişti, reformată dar nu radical în anii 1950-1960 şi o altă viziune, „celei de-a treia căi” (Giddens – Blair) care a vrut ca piaţa să apară ca un foarte bun reglator al domeniilor economice şi sociale.

Acum socialiştii sunt surprinşi. Surprinşi de faptul că modelul la care aderaseră în ultimele două decenii, nu produce echilibre dar foarte multă inegalitate. Ei nu mai au forţa necesară intelectuală în acest moment pentru a veni cu un proiect propriu. Pe de altă parte, nici în celalalt câmp situaţia nu este foarte clară iar cine profită de actuala criză sunt extremiştii.

Sarkozy însuşi s-a jucat câştigând cu mesaje extremiste, profitând şi de lipsa de viziune a adversarei sale, Ségolène Royal. Italienii sunt şi ei în criză şi şi-au creat un partid democrat care s-a dovedit incapabil să se contrapună lui Silvio Berlusconni iar singurul socialist care rămâne în continuare un port drapel este primul-ministru spaniol, José Luis Rodríguez Zapatero. Numai că Zapatero are răspunsuri la problemele spaniole – nu la problemele europene. Ambiţiile Spaniei nu au fost niciodată acelea de a impune un model politic european.

Eu nu cred însă că această criză va da câştig de cauza neo-comuniştilor – dacă cineva îşi închipuie aşa ceva. Critica capitalismului nu înseamnă critica economiei de piaţă. Dacă vom reuşi să facem o diferenţiere între capitalism ca ideologie şi economie de piaţă ca formă de funcţionare a economiei reale cred că vom putea depăşi dificultăţile teoretice şi practice. Capitalismul s-a format şi reformulat în raport cu comunismul.

Friedrich August von Hayek si Ludwig von Mises, doi teoreticieni liberali importanţi, inspiratori ai neo-conservatorismului, plecau de la pericolul pe care-l reprezentau socialismul şi comunismul. O carte celebră a lui Hayek, „Drumul către Servitute” era dedicată socialiştilor din toate partidele.

În momentul de faţă este evident că acest capitalism nu mai are a se confrunta cu nimic şi, ca atare, nu mai poate să inspire nimic. Este nevoie de a altă viziune pentru un nou secol. O viziune care să plece de la economia de piaţă dar care să ţine cont de nevoile sociale. Capitalismul a fost rezultatul unei gândiri conflictuale. Probabil omenirea are nevoie acum mai mult ca oricând de o viziune consensuală. Aceasta este mesajul pe care Europa ar putea să îl dea dacă ar avea forţa necesară.

Din păcate, Europa este surprinsă de această criză economică în cel mai prost moment al său, într-un moment în care comunicarea europeană este deficitară, încrederea cetăţenilor în instituţiile europene este scăzută, într-un moment în care guvernele naţionale sunt egoiste, într-un moment în care nu se poate coordona mai nimic.

Uniunea Europeană are norocul că a fost înfiinţată şi ca există. Pe această bază ar putea, dacă depăşeşte obstacolele pe care le-am enumerat mai devreme, să înceapă un nou efort.