1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Crioterapie pentru Putin

Aşa îşi intitulează FAZ comentariul consacrat poziţiei adoptate de occident faţă de preşedintele Rusiei, Valdimir Putin, în contextul anexării peninsulei Crimeea.

De ce este reacţia Germaniei atât de fermă? Cancelara Angela Merkel, explică ziarul supraregional german, ştie prea bine că germanii nu-şi doresc un conflict cu Rusia, doar că ea cunoaşte şi visul unei Rusii Mari pe care-l visează preşedintele Putin. De aceea ştie şi că nu e bine să se tolereze ca Rusia să modifice frontierele în Europa.

Dar, mai scrie FAZ, "ceea ce urmăreşte politica occidentală în actuala criză nu e răzbunare ci prevenţie. Cancelara a reuşit să convingă mai toate partidele reprezentate în Bundestag de necesitatea unei astfel de politici faţă de Rusia lui Putin. Reacţiile de până acum ale vestului la anexarea Crimeei au fost, arată cotidianul din Frankfurt/ Main, mai degrabă simbolice şi nu fac Rusia să sufere cu adevărat. Dureros pentru Moscova va fi abia atunci când vor fi aplicate sancţiunile economice. Sancţiuni prin care partenerii occidentali vor să determine Rusia să nu facă acelaşi lucru şi în estul şi sudul a ceea ce a rămas din Ucraina".

Deocamdată diplomaţia de criză a vestului îşi continuă ameninţările la adresa Rusiei. Preşedintele Franţei Francois Hollande, de pildă, a anunţat contramandarea summitului UE-Rusia, care ar fi trebuit să aibă loc în luna iunie, în timp ce Merkel apreciază că în atari condiţii nu va mai exista un grup G8 (G7 plus Rusia). Iată, constată FAZ, încercarea occidentului de a răci relaţiile cu Rusia. Dacă această crioterapie îl va impresiona pe Putin, rămâne de văzut.

Şi Süddeutsche Zeitung titrează pe prima sa pagină astăzi: "Vestul forţează izolarea lui Putin", cu referiri la anunţurile făcute de Merkel şi Hollande, dar şi la sancţiunile decise de preşedintele SUA, Barack Obama, contra Rusiei.

Acelaşi cotidian münchenez publică şi un comentariu, intitulat semnificativ "Noua, dar slaba putere" pe tema situaţiei actuale din Ucraina, arătându-se sceptic în ce priveşte evoluţiile vitoare. Mulţi ucraineni, atrage atenţia Süddeutsche Zeitung, se îndoiesc că de acum, după răsturnarea de la putere a preşedintelui Victor Ianukovici vor duce o viaţă mai bună. Ei consideră noua putere de la Kiev drept prea slabă, putere care s-a opus mult prea ezitant şi prea târziu politicii imperialiste a Moscovei. Ei se tem că şi noul guvern ucrainean va fi corupt, precum cele precedente.

Nici Acordul de asociere cu UE nu va schimba ceva considerabil pe termen scurt. Iar efectele pozitive pe termen mediu pe care le-ar genera depind şi ele de o serie de alţi factori, avertizează cotidianul bavarez.

Şi ziarul berlinez Die Welt vorbeşte pe prima sa pagină despre măsurile punitive anunţate de occident la adresa Rusiei, inclusiv de SUA, şi de reacţia Moscovei la aceste măsuri, sub titlul "Războiul sancţiunilor".

Die Welt publică şi un amplu interviu cu Günther Oettinger, comisarul european pentru Energie, care şi cu acest prilej pledează pentru "încetarea dependenţei de Moscova" şi, în scopul atingerii acestui obiectiv, pentru "crearea rapidă a unei pieţe interne energetice".