1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Crimeea: cu pași mari spre Rusia

Actualele autorități din Crimeea ar dori ca peninsula să adere cât mai curând la Federația Rusă. Referendumul care ar trebui să decidă soarta acestui teritoriu pare tot mai mult o farsă.

Conducerea politică din Crimeea a anunțat deja o aderare rapidă la Federația Rusă, chiar dacă mai este încă o săptămână până la referendumul care ar trebui să decidă apartenența peninsulei. "Procesul de schimbare a statutului legal al provinciei este complicat. Dar credem că vom reuși să-l finalizăm încă în luna martie", a declarat președintele parlamentului regional pro-rus, Vladimir Konstantinov, la Simferopol.

Oficial, locuitorii Crimeei, teritoriu ucrainean conform dreptului internațional, sunt chemați la urne pe 16 martie, pentru a decide viitorul regiunii.

Ucraina consideră însă referendumul o încălcare a dreptului internațional, opinie împărtășită și de guvernele occidentale. Actorii locali nu par însă deranjați de aceste luări de poziție. Kremlinul a anunțat deja că este dispus să anexeze Crimeea. Iar liderul parlamentului regional Konstantinov le-a promis funcționarilor locali că în viitor salariile lor vor crește de patru ori.

Demonstrații pro-ucrainene

Care este însă cu adevărat situația în Crimeea? Informații verificate din peninsulă sunt greu de obținut, dar agențiile de presă au relatat despre manifestații pro-ucrainene. Corespondenții mass-media occidentale pot să acționeze doar limitat în Crimeea. Transmisiile în direct din hoteluri pentru televiziunile din vest sunt interzise. De mai multe zile, observatori militari ai OSCE încearcă să intre în Crimeea din sudul Ucrainei. Accesul lor este însă blocat de forțele pro-ruse, care au tras sâmbătă chiar focuri de avertisment în direcția misiunii internaționale, potrivit unor surse diplomatice din Viena. O purtătoare de cuvânt a OSCE a precizat că incidentul nu s-a soldat cu răniți.

Unitățile armate pro-ruse controlează deja de peste o săptămână teritoriul locuit în majoritate de etnici ruși. Moscova neagă însă că ar fi trimis soldați în afara regiunilor unde prezența sa militară este demult reglementată. Persoane înarmate în uniforme fără grade militare nu ar fi în subordinea Kremlinului, ci ar reprezenta forțe independente de apărare. OSCE ar trebui să supravegheze acțiunile militare ruse în Crimeea, dar nu pot pătrunde în peninsulă tocmai din cauza opoziției acestor miliții. Misiunea OSCE are termen-limită ziua de miercuri, 12 martie. În viziunea Moscovei, doar noua putere de la Simferopol le poate permite experților OSCE accesul pe acest teritoriu.

Întâlnire surprinzătoare la Moscova

În ciuda tonurilor amenințătoare din retorica oficială, Rusia s-a arătat în premieră dispusă să stea de vorbă cu noua conducere de la Kiev. Viceministrul rus de Externe Grigori Karassin s-a întâlnit la Moscova cu ambasadorul ucrainean Vladimir Ielcenko. "Într-o atmosferă deschisă, au fost abordate chestiuni ale relațiilor ruso-ucrainene", a anunțat ulterior Ministerul rus de Externe. Totuși, ambasadorul ucrainean la Moscova este în continuare cel trimis acolo de fostul regim al președintelui Viktor Ianukovici.