1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Crimeea, în prag de război?

UPDATE: Trupe ruse au înconjurat, duminică, trei unităţi militare ucrainene din regiunea autonomă prorusă Crimeea, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate ucrainene citate de CNN.

Potrivit surselor citate de CNN, militarii ruşi le cer celor ucraineni să se predea fără a opune rezistenţă.

Guardian scrie că la baza militară ucraineană Perevalne, tensiunile sunt maxime. Militarii ucraineni se află în interiorul bazei, au adus un blindat în faţa porţii şi au anunţat că nu au de gând să cedeze.

În urma unei scurte negocieri, militarii ruşi au precizat la rândul lor că nu vor încerca să intre în baza militară deocamdată.

Trupele ucrainene sunt în stare de alertă şi, în principiu, în lipsa unui ordin ulterior, trebuie să deschidă focul în cazul în care sunt atacate.

Apeluri de încetare a agresiunii

Alianţa Nord-Atlantică cere Rusiei să înceteze activităţile militare în Ucraina, avertizând că operaţiunile ruse reprezintă "o ameninţare pentru pacea şi securitatea Europei".

Administraţia interimară pro-europeană de la Kiev a început mobilizarea trupelor, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în contextul semnalelor privind o intervenţie militară rusă în regiunea autonomă prorusă Crimeea.

Premierul interimar ucrainean, Arseni Iaţeniuk, cere Rusiei să retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei, considerând acţiunile Moscovei drept o "declaraţie de război" şi avertizând că există riscul unui "dezastru".

"Este o alertă roşie. Nu este doar o ameninţare; ceea ce face Rusia este o declaraţie de război faţă de Ucraina", a spus Arseni Iaţeniuk, citat de AFP.

"Îi cerem preşedintelui Vladimir Putin să retragă trupele din Ucraina", a avertizat şeful Guvernului proeuropean de la Kiev.

Potrivit agenției Reuters, secretarul american al Apărării Chuck Hagel a discutat cu omologul său rus Serghei Șoigu despre criza din Crimeea. Agenția citează în acest sens o sursă din Departamentul Apărării de la Washington, conform căreia SUA ar căuta o soluționare diplomatică a crizei.

Vladimir Putin va decide dacă să dea sau nu semnalul începerii intervenției militare în funcție de evoluția situației din peninsula ucraineană, după cum a anunțat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, citat de agenția Interfax.

Secretarul general al Nato Anders Fogh Rasmussen a anunțat la rândul său prin Twitter că reprezentanții celor 28 poartă în prezent discuții privind activitățile militare ale Rusiei în Crimeea. "Este necesară urgent detensionarea situației din Crimeea", a declarat Rasmussen, care a insistat că Rusia trebuie să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

Și Consiliul de Securitate al ONU a anunțat organizarea unei ședințe de urgență, din cauza situației din Crimeea. Miniștrii de Externe din UE se vor întâlni la rândul lor luni pentru a dezbate actualele evoluții.

SUA îl avertizează pe Putin

Prin solicitarea adresată camerei superioare a legislativului rus, Vladmiri Putin a ignorat avertismentele Vestului de a nu se implica în conflictul interetnic din Crimeea. Președintele american Barack Obama îi atrăsese anterior atenția lui Putin că orice violare a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei va avea un anumit preț.

Parlamentul rus i-a cerut șefului de la Kremlin să-l retragă pe ambasadorul Federației din SUA.

Președintele interimar al Ucrainei, Alexander Turcinov, a convocat o ședință cu șefii forțelor de securitate ucrainene iar candidatul la alegerile prezidențiale Vitali Kliciko a făcut apel la mobilizare generală în răspuns la acțiunile Rusiei.

Vă mai recomandăm