1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Crima organizată ia proporţii în Germania

Ministrul federal de Interne, Thomas de Maiziere, a prezentat, împreună cu şeful poliţiei criminale BKA, Holger Münch, o dare de seamă privind crima organizată.

Bandele de răufăcători au comis în 2014 spargeri şi furturi într-un număr record, neegalat din 2006. Din cele 108 anchete demarate împotriva unor infractori, spărgători şi hoţi organizaţi în bande, 27 sunt îndreptate împotriva unor bande din Polonia, a declarat marţi, la Berlin, ministrul federal de Interne, Thomas de Maiziere, cu ocazia prezentării unui bilanţ privind crima organizată. Bandele de polonezi au furat cu precădere automobile, pe care le-au transportat în ţara lor pentru a fi valorificate.

Anchetele din domeniul furt din avutul privat s-au îndrepatat în 16 cazuri împotriva unor bande germane. Alte 11 au fost îndreptate împotriva unor infractori din Lituania iar nouă anchete s-au referit la bande provenind din Georgia. Potrivit şefului poliţiei criminale (BKA), Holger Münch, numărul suspecţilor străini a crescut în domeniul sustragerilor din avutul privat cu 60 la sută în decursul ultimilor cinci ani. Cea mai razantă creştere, comparativ cu anul precedent, s-a constatat la numărul delicvenţilor care provin din România şi Georgia, în parte cu peste 200 la sută, a informat la rândul său De Maiziere. Numai 36 la sută din suspecţi sunt germani, iar numărul lor se diminuează. Suspecţii provin în totalitatea lor din mai bine de 100 de naţiuni diferite, a mai afirmat responsabilul.

Din dorinţa de a uşura pe viitor combaterea bandelor, guvernul federal elaborează, potrivit lui De Maiziere, un proiect de lege, conform căruia şi simpla apartenenţă la o astfel de grupare criminală va constitui un delict penal.

În 2014, la nivel federal au fost demarate în total 571 de anchete în domeniul crimei organizate. Totuşi, combaterea acestui fenomen este împinsă în fundal de necesitatea combaterii unor altfel de delicte, cum ar fi terorismul islamist, extremismul de dreapta şi criminalitatea în internet, a mai informat ministrul.